• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Florin Barbu la Congresul European al Fermierilor: ”Voi continua să susțin simplificarea procedurilor”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul Florin-Ionuț Barbu a participat astăzi, joi – 24 octombrie, la cea de-a 11-a ediție a Congresului European al Fermierilor, ce s-a desfășurat în București, la Hotel Radisson Blu. Congresul European al Fermierilor are loc în perioada 23-25 octombrie 2024 și reunește peste 300 de fermieri reprezentativi din statele membre UE.

    Evenimentul este organizat de Copa-Cogeca, în parteneriat cu Alianța pentru Agricultură și Cooperare și se desfășoară din 2005 cu frecvență bienală, într-unul din statele membre în parteneriat cu membrii locali ai Copa-Cogeca.

    „În calitatea mea de ministru al agriculturii, am susținut și voi continua să susțin, atât la nivel național, cât și în cadrul Consiliului AgriFish, simplificarea procedurilor pentru fermierii noștri, astfel încât aceștia să aibă acces la resursele de care au nevoie, să poată lucra fără piedici și să își crească producția în condiții stabile”, a declarat ministrul Florin în cuvântul său de deschidere.

    Discuțiile din acest an, în contextul rezultatului alegerilor europene și al dialogului strategic iau în considerare nu numai chestiunile legate de sustenabilitate, ci și rolul cercetării și inovării pentru a oferi soluții pentru viitorul sectorului agricol. Totodată, agenda reuniunii vizează aspecte precum: impactul cumulativ al crizei geopolitice actuale, scumpirea alimentelor, povara administrativă și legislativă și evenimentele meteorologice extreme cu care s-au confruntat fermierii.

    „Punem în practică măsurile necesare pentru a stimula asocierea în sectorul agroalimentar din România. Obiectivul nostru este să construim un sector agricol mai echitabil și mai puternic, prin măsuri de creștere a valorii adăugate pe hectar prin integrarea producției primare, atât în zootehnie, cât și în procesare. Împreună, putem găsi cele mai bune soluții pentru ca fermierii și cooperativele noastre să aibă un viitor predictibil. Ministerul Agriculturii se asigură că vocea fermierilor și cooperativelor este ascultată și că legislația europeană va fi una echilibrată, care să sprijine sustenabilitatea sectorului agricol și cred cu tărie că este esențial să creăm un cadru în care fiecare fermier din România și din Uniunea Europeană să fie competitiv și sustenabil”, a subliniat oficialul MADR.

    La finalul intervenției sale, ministrul a lansat o provocare la nivelul Copa-Cogeca și al statelor care au aderat la această organizație, de realizare în comun a unui referendum prin care fermierii să voteze, astfel încât, după anul 2027, Politica Agricolă Comună să rămână separată față de alte fonduri europene alocate statelor membre, prin menținea celor doi piloni FEADR și FEGA, partea de investiții, dar și partea de plăți directe în agricultură.

    În marja Congresului European al Fermierilor, ministrul Florin Barbu a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său ungar, István Nagy, ocazie cu care au fost discutate aspecte de interes comun pentru fermierii din cele două state.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă