• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Florin Barbu a anunțat organizarea unui referendum național. Fermierii decid cum se împart banii de la UE!

    agrointeligenta.ro -

    Congresul European al Fermierilor 2024 a marcat un moment important și pentru fermierii români prezenți în număr mare în sala evenimentului organizat, în premieră la București, de COPA-COGECA. Prezent la dezbaterile din cea de-a doua zi a Congresului ce are loc în perioada 23-25 octombrie, ministrul Agriculturiii, Florin Barbu, a anunțat organizarea unui referendum în sectorul agricol.

    Referendum în agricultura românească. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a anunțat în cadrul Congresului European al Fermierilor, care are loc la Bucureşti, în perioada 23 -25 octombrie, că în perioada următoare va face un referendum național cu agricultorii români dacă acesta nu va fi efectuat la nivelul UE. Acesta va avea ca obiect viitorul subvențiilor iar ministrul va susține punctul de vedere al fermierilor la Consiliul miniștrilor.

    Ministrul Agriculturii a avut astăzi, joi – 24 octombrie un discurs amplu legat de subvențiile fermierilor și viitorul acestora, la Congresul European al Fermierilor. Acesta a subliniat că beneficiarii de subvenții sunt cei care trebuie să decidă ce se va întâmpla cu viitorul subvențiilor.

    ”Mi-aș dori foarte mult ca la nivel de COPA-COGECA să dăm drumul la un referendum astfel încât vocea fermierilor, noi ca și ministri în Consiliul Agrifish, Politica Agricolă Comună (PAC) să rămână separată cu cei doi piloni importanți pentru fermierii români. În cazul în care la nivel de COPA-COGECA nu se va da drumul la acest referendum prin care să avem vocea fermierilor astfel încât PAC să rămână separat de alte foduri europene, în săptămâna următoare în România împreună cu asociațiile voi declanșa un referendum și voi merge cu acesta în Consiului Agrifish și voi stabili cu puncte foarte clare ceea ce vor fermierii români”, a spus ministrul Barbu.

    Propunere lansată către COPA-COGECA pentru un referendum comun al fermierilor europeni

    În cadrul declarațiilor de presă, ministrul Florin Barbu a oferit mai multe detalii despre organizarea referndumului.

    ”Am lansat către președintele COPA, dar și către toate statele care au aderat la COPA-COGECA, o propunere de realizare în comun a unui referendum. Fermierii trebuie să dea un vot clar pe acest referendum astfel încât Politica Agricolă Comună să rămână separată de alte fonduri care sunt alocate fiecărui stat. Practic, să menținem cei doi piloni, FEADR și FEGA, partea de investiții în agricultură, dar și partea de plăți directe în agricultură. Eu am făcut această provocare la nivel de COPA-COGECA, care are o reprezentare foarte puternică la nivelul UE. În cazul în care se va lua o decizie la nivel de COPA-COGECA, săptămâna viitoare voi solicita și voi avea o întâlnire cu formele asociative din agricultura din România, dar și persoane juridice independente pentru realizarea acestui referendum în România”, a precizat Barbu.

    Ministrul Agriculturii a menționat că va merge în Consiliul Agrifish cu votul direct ”astfel încât Politica Agricolă Comună în UE să rămână separată față de alte fonduri europene, așa cum a fost până acum”. ”Intențiile sunt pentru a integra inclusiv PAC în totalitatea fondurilor alocate fiecărui stat membru. Acest referendum îl fac împreună cu formele asociative și vreau votul fermierilor astfel încât să merg în consiliul Agrifish, să am votul lor, să îi reprezint drept că toți fermierii din România își doresc să rămână separată Politica Agricolă Comună de celelalte fonduri și să rămână cu cei doi piloni”, a precizat Barbu.

    Organizarea referendumului din agricultură, discutat cu organizațiile de fermieri

    Referendumul va fi discutat și cu formele asociative din agricultura românească, urmând ca apoi să fie implicate în procesul decizional și structurile subordonate MADR.

    ”Voi avea o consultare cu formele asociative. În următoarea perioadă, vom da drumul împreună la acest referendum. Voi da un sprijin inclusiv cu instituțiile subordonate, vorbim de direcții agricole, APIA, AFIR, astfel încât toți fermierii din România să poată vota acele treburi pe care le voi stabili împreună cu mediul asociativ din România. Nu are treabă partea de alegeri în România cu partea de referendum privind menținerea PAC și după anul 2027. Referendumul este strict pentru fermierii din România. Eu am propus la nivel de COPA-COGECA, să se realizeze de către toate statele membre. În cazul în care nu vor decide acest lucru, adică să accepte provocarea pe care eu am făcut-o domnului președinte și COPA-COGECA, voi face acest referendum la nivelul României. Vreau să merg cu un mandat clar în Consiliul de Miniștri și la Comisia Europeană să vedem dacă fermierii români își doresc în continuare menținerea PAC cu cei doi piloni importanți, FEADR pentru dezvoltarea sectorului vegetal, zootehnic, industrie alimentară și a plăților directe pe suprafață”, a precizat Barbu.

    Congresul European al Fermierilor, organizat în premieră la București

    Peste 300 de fermieri reprezentativi din Uniunea Europeană (UE) participă la Congresul European al Fermierilor, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 23 -25 octombrie 2024. Evenimentul este organizat de către structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor şi cooperativelor COPA-COGECA o dată la doi ani într-un stat membru, fiind cel care va da ora exactă pentru strategia pe care agricultorii europeni o doresc implementată în sectorul agroalimentar din UE.

    Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, formată din Federaţia Naţională PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV şi Asociaţia Forţa Fermierilor – AFF, entitatea care îi reprezintă pe fermierii români la COPA-COGECA, este implicată în organizarea Congresului European al Fermierilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA, în conturi. Județele unde fermierii au anunțat că au primit a doua tranșă de bani Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole

    Ultimele știri

    Ministrul Barbu – cel mai mare regret după primul mandat. ”Aștept o analiză de la Consiliul Concurenței” Florin Barbu vrea să crească subvenția APIA la hectar Subvenții APIA 2025. Data la care se reiau plățile către fermieri după Anul Nou