Grup de lucru pentru monitorizarea prețurilor din supermarketuri. Cine face parte din noua structură
Roxana Dobre -Grup de lucru pentru monitorizarea lanțului de aprovizionare cu alimente, în special a prețurilor din supermarketuri. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a semnat un ordin care ar urma să îmbunătățească poziția fermierilor în lanțul de aprovizionare cu alimente prin lansarea unui observator al costurilor de producție.
Grupul de lucru înființat de Ministerul Agriculturii va monitoriza lanțul de aprovizionare cu alimente aferent sectorului agroalimentar și are în componență specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, din cadrul Consiliului Concurenței, cât şi de reprezentanți nominalizați de organizațiile reprezentative din sectorul agroalimentar. Noul organism Grupul îşi va desfăşura activitatea la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale iar coordonatorul acestuia este ministrul Agriculturii.
Citiți și: Ministrul Florin Barbu a anunțat sumele care intră în sectorul de procesare agroalimentară
Grup de lucru în vederea monitorizării prețurilor la alimente
Grupul de lucru înființat prin ordin de ministru este format din specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, din cadrul Consiliului Concurenței, cât şi de reprezentanți nominalizați de organizațiile reprezentative din sectorul agroalimentar.
Documentul mai prevede că reprezentanţii Ministerului Finanțelor, cât şi ai altor instituții, și alți reprezentanți ai lanțului de aprovizionare cu alimente, alții decât cei nominalizați în Grupul de lucru (furnizori de inputuri sau alți factori de producție – inclusiv forța de muncă; operatori financiari; producători din agricultură, pescuit şi acvacultură şi organizațiile acestora; operatori comerciali; reprezentanți ai industriei alimentare – producători şi procesatori; furnizori de logistică, transport şi alte bunuri şi servicii; comercianţi cu amănuntul, angrosişti şi operatori din sectorul serviciilor alimentare; reprezentanți ai consumatorilor în vederea unei reprezentări echilibrate a diferiților actori şi etape ale lanțului de aprovizionare cu alimente), vor avea statut de invitați la şedinţele de lucru ale acestuia, în funcție de subiectele aflate pe ordinea de zi.
”Obiectivul general al Grupului de lucru constă în stabilirea unui raport comun al situației pieței produselor agroalimentare la nivel național contribuind la o transparență sporită cu privire la prețuri, structura costurilor şi distribuția marjelor şi a valorii adăugate în lanţul de aprovizionare, respectând totodată regulile de confidențialitate şi concurență, cât şi construirea încrederii între părțile interesate din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente şi autorităţile publice de la nivel național și Comisia Europeană”, se mai arată în ordinul de ministru.
Grupul de lucru se va reuni în şedinţe ordinare, bilunar, sau în şedinţe extraordinare la convocarea scrisă a coordonatorului acestuia, transmisă cu cel puțin 2 zile lucrătoare înainte de data organizării şedinţei.
Citiți și: Baxuri de roșii la 10 lei. Președinte de cooperativă: Legumicultorii au zis că nici nu le mai culeg!
Grupul de lucru va avea următoarele atribuții:
a) să stabilească mecanisme de cooperare şi coordonare între instituțiile publice şi organizațiile părților interesate în chestiuni legate de funcționarea lanțului de aprovizionare cu alimente, în vederea punerii bazelor unei remunerații mai stabile şi echitabile pentru producători şi procesatori, promovând un lanţ de aprovizionare durabil, care să aducă beneficii tuturor actorilor implicați;
b) să analizeze creşterea medie de preț a diferitelor categorii de produse agroalimentare;
c) să analizeze aspecte de concurență ale mărcilor private ale comercianților versus marcă proprie a producătorului/procesatorului;
d) să analizeze informațiile cu privire la evoluțiile generale de pe piețele alimentare ale prețurilor de intrare şi de ieşire aferente produselor agroalimentare;
e) să analizeze structura costurilor, distribuția marjelor şi a valorii adăugate de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente;
f) să analizeze informațiile cu privire la practicile comerciale neloiale, furnizate de către reprezentanții instituțiilor publice, cât şi ai mediului asociativ;
g) să pună la dispoziția Comisiei Europene datele solicitate de aceasta în vederea promovării transparenței pieţei şi optimizării utilizării datelor existente la nivelul UE si la nivel national;
h) să asigure suportul necesar Comisiei Europene şi altor factori de decizie politică în vederea stabilirii unor mecanisme de cooperare şi coordonare între Comisia Europeană, instituțiile publice de la nivel naţional şi organizațiile părților interesate, la solicitarea expresă a Comisiei Europene; i) să elaboreze prin reprezentanţii Consiliului Concurenței procedura privind furnizarea datelor şi informațiilor, cât şi tipul şi natura acestora, necesare în vederea îndeplinirii obiectivului general; j) să elaboreze prin reprezentanții MADR și cei ai Consiliului Concurenței analiza indicelui prețului de consum;
k) reprezentanții mediului asociativ din cadrul Grupului de lucru vor pune la dispoziția Consiliului Concurenței date şi informații solicitate de acesta; reprezentanții mediului asociativ au rol consultativ;
1) să solicite puncte de vedere şi de la orice alte instituții/mediu academic/organizații neguvernamentale a căror activitate este orientată spre aspecte legate de îndeplinirea obiectivului general;
m) să ducă la îndeplinire şi alte sarcini stabilite de coordonatorul acestuia în cadrul ședințelor.
Membrii care fac parte din grupul de lucru reprezintă următoarele organisme:
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
- Reprezentant Consiliul Concurenței;
- Federația Patronală Română din Industria Alimentară – Romalimenta;
- Federația Patronală Română din Industria Alimentară/ Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație şi Produse Făinoase Rompan;
- Federația Patronală Română din Industria Alimentară Asociația Patronală Română din Industria Laptelui – APRIL;
- Uniunea Crescătorilor de Păsări din România – UCPR;
- Organizația Interprofesională a Producătorilor de Legume şi Fructe – OIPA Legume-Fructe;
- Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România;
- Asociația Națională a Industriilor de Morărit și Panificație din România – Anamob
- Asociația Română a Cărnii;
- Asociația Marilor Rețele Comerciale din România.