• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA – 20 de ani de activitate. Alexandru Bociu, ANSVSA: Proiect de digitalizare pe fonduri europene, aviz pozitiv!

    Angelica Lefter -

    Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a celebrat astăzi, joi – 21 noiembrie, cei 20 de ani de activitate în slujba securității alimentare a României. Momentul aniversar a fost marcat printr-un eveniment festiv organizat la Palatul Parlamentului, împreună cu Asociația Generală a Medicilor Veterinari din România.

    Aniversarea a 20 de ani de activitate a ANSVSA a fost deschisă de președintele Autorității, Alexandru Bociu. Acesta a mulțumit invitaților numeroși, importanți și reprezentativi pentru sectorul securității alimentare.

    Alexandru Bociu, președinte ANSVSA

    ”Prezența dumneavoastră ne onorează, iar acest moment aniversar capătă o semnificație deosebită datorită sprijinului și angajamentului dumneavoastră. Faptul că sunteți aici, alături de noi, este un semn al colaborării solide și al unui drum comun spre succesul pe care îl construi, împreună. Când spun ”noi”, mă refer la toți cei care au contribuit și continuă să contribuie la misiunea acestei instituții, fiecare având un rol esențial în protejarea sănătății publice a cetățenilor români și ai întregii Europe, prin asigurarea siguranței produselor alimentare și a sănătății animalelor din țara noastră. Este o misiune deosebită, o responsabilitate imensă, dar și o sursă constantă de mândrie, pentru că, prin munca noastră, protejăm viețile și bunăstarea a milioane de oameni”, a spus președintele ANSVSA, Alexandru Bociu.

    Șefii agențiilor din toată UE, la evenimentul ANSVSA

    Șeful ANSVSA a salutat prezența la eveniment a zeci de oaspeți din toată Europa, șefii tuturor agențiilor europene, ”care au acceptat invitația noastră de a ne fi alături într-un moment atât de important și de frumos al existenței instituției noastre”.

    ”Parcursul nostru începe încă din 2003 când, ca urmare a recomandărilor UE și cu sprijinul acesteia, printr-un program PHARE, se înființează Agenția Română pentru Siguranța Alimentelor. Aceasta se contopește ulterior cu Agenția Națională Sanitară Veterinară, formându-se cadrul legal asigurat de OG nr. 42/2004, Agenția Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Ulterior, prin apariția Legii nr. 215/2004, instituția se transformă în Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. (…) Această structură constituie instrumentul DG SANCO (Directoratul General pentru Sănătatea și Protecția Consumatorilor din cadrul Comisiei Europene) prin care se verifică la fața locului dacă cerințele și normele europene privind siguranța alimentelor, sănătatea și bunăstarea animalelor. (…) ANSVSA funcționează ca (…) organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului”, a mai spus Bociu.

    Proiect de dezvoltare a unui sistem informatic digitalizat în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor

    În prezent, ANSVSA funcționează prin aparatul central, 42 de Direcții Sanitare Veterinare și trei institute – Intitutul de Diagnostic și Sănătate Animală, Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară și Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar.

    ”În acest an, Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară se evidențiază ca un model de succes, realizând un pas important în evoluția sa, relocându-și activitatea într-un sediu ultramodern. (…) Cu pași siguri, marcăm o nouă etapă în evoluția noastră insituțională. Reușim să facem un nou salt spre a ne alinia cerințelor actuale de digitalizare și, deopotrivă, să ne consolidăm poziția în rândul instituțiilor care dovedesc, an de an, că au capacitatea de a performa și investi în soluții eficiente pe termen lung. Proiectul de dezvoltare a unui sistem informatic digitalizat în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, cu o valoare a investiției de circa 20 de milioane de euro din fonduri europene, a primit aviz pozitiv, acesta fiind un pas esențial al procesului de achiziție publică. Prin implementarea acestui proiect, sperăm astfel să ne eficientizăm activitățile și să utilizăm resursa umană acolo unde este cu adevărat nevoie. (…) Toate acestea au fost și sunt posibile datorită muncii datorită muncii, profesionalismului și dăruirii tuturor celor care și-au desfășurat și își desfășoară activitatea în această instituție”, a spus șeful ANSVSA.

    Nu în ultimul rând, Bociu l-a citat pe omul de ştiinţă francez, pionier în domeniul microbiologiei, Louis Pasteur, pentru a arăta importanţa profesiei de medic veterinar. ”Sunt mândru, atât în calitatea mea de medic veterinar, cât şi în cea de conducător al acestei instituţii, că fac parte din acest corp profesional nobil, despre care marele Louis Pasteur spunea: Medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează omenirea. Aceste cuvinte ne reamintesc misiunea noastră fundamentală, aceea de a proteja nu doar animalele, ci şi sănătatea publică şi bunăstarea întregii societăţi. Mândria de a face parte din acest domeniu este o sursă constantă de inspiraţie şi motivaţie pentru noi toţi”, a subliniat el.

    Aniversarea ”ANSVSA – 20 de ani de activitate, 2004-2024” a reunit la București, în Sala Spiru Haret din Parlamentul României, circa 300 de specialiști în siguranță alimentară și în bunăstarea animalelor, medici veterinari și experți, reprezentanți ai insituțiilor și organizațiilor partenere ale Autorității.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”