Lecții pentru fermierii români de la marile familii de business din agricultură
agrointeligenta.ro -
Un material realizat de Radu Magdin – analist și consultant global, fost consilier de Prim Miniștri în România și Republica Moldova
Introducere
Am avut recent oportunitatea de a publica un nou raport intitulat „Agricultural Superclans” și de a analiza cele mai bune practici ale proprietarilor de mari exploatații agricole, motivele pentru care agricultura poate rămâne o industrie profitabilă pentru mulți ani de acum înainte și impactul tehnologiei asupra agriculturii contemporane.
Aș rezuma concluziile generale astfel:
1 — Acceptați consolidarea!
2 — Concentrați-vă pe piețele globale!
3 — Îmbrățișați tehnologia!
Acceptați consolidarea!
Agricultura contemporană presupune costuri fixe substanțiale: achiziția de utilaje, sisteme de irigații, infrastructură de depozitare, stocuri de semințe și îngrășăminte, precum și platforme digitale avansate pentru agricultura de precizie. Logica economică dictează că astfel de operațiuni trebuie desfășurate la scară mare, pentru a distribui aceste costuri fixe pe un volum mai mare de producție, pentru a optimiza utilizarea forței de muncă, a valorifica economiile de scară și a îmbunătăți randamentul capitalului financiar și uman.
O singură combină agricolă, de exemplu, poate costa sute de mii de euro, însă achiziția ei este justificată doar dacă este utilizată intensiv în perioadele de recoltare. În mod similar, sistemele de irigații pivotante, depozitele climatizate sau instalațiile automatizate de hrănire a animalelor și de muls implică investiții inițiale care nu depind semnificativ de dimensiunea terenului deservit. Dacă un fermier ar exploata doar câteva hectare cu un astfel de echipament, așa cum se întâmplă frecvent în România, costul de producție per unitate ar face ferma nerentabilă din punct de vedere economic.
În consecință, ceea ce observăm în ultimele decenii este o dinamică îngrijorătoare: fermele mari devin tot mai productive și mai extinse, în timp ce micii fermieri sunt adesea nevoiți să-și vândă terenurile celor mari pentru a-și menține cât de cât o anumită doză de stabilitate financiară. Fermierii români se încadrează în mare parte în această a doua categorie, iar dacă le-aș putea transmite un singur mesaj, acesta ar fi: consolidați-vă, altfel riscați să vă pierdeți business-ul peste doar câțiva ani.
Concentrați-vă pe piețele globale!
Problema dimensiunii exploatațiilor agricole se leagă direct de o altă dificultate majoră cu care se confruntă fermierii români: prețurile obținute pentru produsele lor.
În esență, diferența dintre formarea prețurilor pe piețele locale și cele globale este crucială. Distribuitorii locali operează, de regulă, pe piețe mici, limitate geografic. În acest context local, prețurile sunt determinate de dezechilibre locale între cerere și ofertă, de constrângeri logistice și, adesea, de puterea de cvasi-monopol a intermediarilor. În asemenea condiții, fermierii (mai ales cei care nu dispun de capacități de stocare) sunt adesea obligați să accepte prețurile oferite, chiar dacă acestea nu reflectă costurile reale de producție sau valorile de pe piețele globale.
Distribuitorii locali beneficiază de asimetrii informaționale și de accesul limitat al fermierilor la alte piețe. Piețele globale, în schimb, se caracterizează printr-o transparență mult mai mare: prețurile sunt stabilite zilnic pe burse internaționale, în funcție de cererea și oferta globală și influențate de o gamă largă de factori. Fie că vorbim despre grâu tranzacționat pe Chicago Board of Trade sau despre lapte praf pe platforma Global Dairy Trade, piețele globale transformă producția locală într-un activ fungibil, cu un preț de referință ce reflectă condițiile mondiale, nu doar economia unei regiuni.
Participarea la piețele globale fără un proces de consolidare poate părea descurajantă din punct de vedere logistic, însă fermierii români trebuie să accepte că, pe termen lung, o dinamică a investițiilor reduse și a unor prețuri scăzute va conduce inevitabil la absorbția lor de către fermele mai mari.
Îmbrățișați tehnologia!
Fermierii români sunt, în medie, în urma valului de agricultură industrială care definește astăzi sectorul. De-a lungul timpului, rolul fermierului a evoluat de la un producător modest la administrator tehnologic al unor sisteme agro-industriale complexe. Niciodată ritmul schimbării nu a fost atât de rapid, iar consecințele inacțiunii atât de majore.
Economia agricolă contemporană funcționează după o logică industrială: mecanizarea, integrarea datelor, coordonarea verticală și intensitatea capitalului definesc succesul mult mai mult decât experiența moștenită sau intuiția. Aceasta înseamnă că fermierii pot atinge niveluri de productivitate mult mai ridicate, dar cei care nu se adaptează sunt treptat eliminați din piață de presiunea marjelor de profit. Nu există niciun motiv ca fondurile Uniunii Europene să nu fie folosite pentru a intra fermierii români în liga agriculturii industriale, acolo unde randamentele cresc, costurile scad, iar viitorul este privit cu optimism.
Concluzie
Cei mai de succes agricultori ai lumii poate că nu au crescut niciodată altceva decât o plantă ornamentală. Aceasta deoarece industria este condusă tot mai mult de automatizare industrială, finanțare privată și logistică globală. Este un model care, oricât de ușor ar fi de respins din punct de vedere emoțional, luând tradiția în calcul, funcționează și o face cu o eficiență implacabilă.
Fermierii români pot folosi fondurile europene și locale pentru a se adapta și a-și crește marjele de profit sau pot accepta treptat realitatea cu care s-au confruntat deja nenumărați mici fermieri din întreaga lume: aceea de a fi absorbiți de cei care au ales să se adapteze.
