Fermă în flăcări de la artificiile aprinse de un vecin
Violina Gorcinschi-Jitaru -
Un caz aparte a ajuns în justiție: o fermă a luat foc din cauza artificiilor aprinse de un vecin. Întrexul complex al exploatației, inclusiv șura, depozitul de cereale, grajdul de porci, casa de locuit și garajele – au luat foc. Asiguratorul fermierului a achitat inițial despăgubirea, dar apoi a demarat procese să recupereze banii de la vecin (cel care a provocat incidentul). Cazul a ajuns în fața a două instanțe și, în final, la Curtea Federală de Justiție (Bundesgerichtshof) din Germania, țara unde s-a produs incendiul.
Vecinul unei ferme, la rândul său fermier, a aprins în fața casei în care locuia, pe terenul său, o rachetă luminoasă. Înainte de a-i da foc, o fixase într-un morman de zăpadă. Racheta s-a ridicat mai întâi aproximativ cinci metri vertical, după care a deviat lateral și a pătruns, printr-o fantă de circa 67–87 milimetri între peretele exterior și acoperiș, într-o șură aflată la 12 metri de locul lansării.
Acolo racheta a explodat și a declanșat un incendiu ce a cuprins întregul complex de clădiri, inclusiv șura, depozitul de cereale, grajdul de porci, casa și garajele. Asiguratorul fermierului prejudiciat (persoana păgubită) a acoperit dauna. Ulterior însă a cerut de la vecinul pârât, în baza drepturilor preluate, plata sumei de 417.720,91 euro, conform datelor prezentate de publicația germană Agrarheute.com.
Tribunalul regional a respins acțiunea. Curtea regională superioară a respins și ea un temei de răspundere delictuală, dar a admis, în principiu, existența unui drept vecinătățesc de compensare (un drept de despăgubire independent de culpă).
Prin recursul admis de Curtea Federală de Justiție, vecinul pârât urmărește revenirea la hotărârea primei instanțe. Asiguratorul (reclamanta) a formulat, în subsidiar, recurs incident: pentru cazul în care recursul pârâtului nu este respins, asiguratorul vrea să obțină totuși recunoașterea răspunderii delictuale (pentru faptă ilicită), respinsă de instanța de apel.
În opinia instanței de apel (hotărâre publicată în VersR 2009, 119), răspunderea delictuală a pârâtului este exclusă, deoarece nu i se poate reproșa o încălcare culpabilă a obligației de a asigura siguranța (obligație de prevenire a pericolelor). Aceasta nu ar rezulta nici din faptul că racheta a fost lansată dintr-un morman de zăpadă și nu – cum recomanda instrucțiunea de utilizare – dintr-o sticlă, nici din distanța aleasă față de clădirea vecină.
În măsura în care reclamanta a invocat abia în motivarea apelului existența unor ferestre și porți pe latura șurii orientată spre locul lansării, precum și a unor coșuri de aerisire deschise pe acoperiș, acest lucru ar indica într-adevăr riscuri speciale. Dacă acestea ar fi fost recognoscibile pentru pârât, l-ar fi putut determina să păstreze o distanță mai mare față de șură.
Totuși, acest argument a fost considerat inadmisibil în apel. În schimb, instanța de apel a reținut că asiguratorul ar avea un drept vecinătățesc de compensare, preluat de la asigurat, în mod analog: asiguratul ar fi putut pretinde de la pârât să se abțină de la lansarea de rachete luminoase în apropierea șurii sale, dacă aceasta are ca efect incendierea întregului complex.
Fermierul ar fi fost însă împiedicat să formuleze o astfel de cerere, deoarece pentru el nu era previzibil că rachetele luminoase ar putea pătrunde în șură și provoca un incendiu. Influența dăunătoare asupra terenului asiguratului provenea și ea de pe un alt teren, în cadrul utilizării sale private, astfel că ar fi fost îndeplinite toate condițiile pentru existența pretenției.
Această hotărâre a Curții regionale superioare nu rezistă însă controlului de legalitate, a constatat Curtea Federală de Justiție.
Lansarea rachetei și incendiul care a urmat
Curtea Federală de Justiție arată în continuare: recursul pârâtului este întemeiat și duce la respingerea acțiunii în măsura în care asiguratorul și-a bazat cererea pe dreptul vecinătății de compensare (în forma aplicabilă aici, invocat în mod analog). Contrar opiniei instanței de apel, condițiile nu sunt îndeplinite.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Federale, dreptul vecinătății de compensare există doar atunci când, de pe un teren utilizat în mod privat-economic, se produc influențe ilicite asupra unui alt teren, pe care proprietarul ori posesorul terenului afectat nu este obligat să le suporte, dar pe care, din motive speciale, nu le poate împiedica.
Acest drept nu se limitează la influențe „fine” (de tip emisii), ci acoperă și imisiuni grosiere, precum pătrunderea unei rachete de artificii. Corect a reținut instanța de apel că dreptul vecinătățesc de compensare se poate îndrepta doar împotriva unui „perturbator” (störer) în sensul § 1004 alin. 1 din Codul civil german (BGB). În această categorie intră nu doar proprietarul terenului de pe care pornește perturbarea, ci și utilizatorul acestuia, adică persoana care determină modul de utilizare a terenului.
Nu există îndoială – și nici recursul nu contestă – că pârâtul, care locuiește în imobilul aflat în proprietatea soției sale, are această calitate. Și celelalte condiții ale calității de perturbator sunt îndeplinite.
Atingerea adusă terenului vecin prin explozia rachetei și incendiul ulterior poate fi pusă, cel puțin indirect, pe seama voinței pârâtului: el a declanșat lanțul de evenimente prin lansarea rachetei, iar nu există motive obiective pentru a nu-i atribui responsabilitatea.
Curtea Federală nu urmează însă opinia instanței de apel potrivit căreia asiguratul reclamantei ar fi putut cere, în general, ca pârâtul să se abțină de la lansarea de rachete de artificii în apropierea șurii.
Vecinul se poate apăra, în principiu, printr-o acțiune preventivă în interdicție (cerere de încetare/abținere). Dar acest drept nu există deja atunci când, printr-o anumită utilizare ori stare a terenului vecin, o periclitare a proprietății nu poate fi exclusă din start. Dreptul la interdicție apare abia în momentul în care, pe terenul vecin, se formează în mod obiectiv o sursă concretă de pericol care permite o asemenea „emisie”, astfel încât intervenția devine necesară. Potrivit constatărilor instanței de apel, placarea exterioară a șurii era realizată din materiale necombustibile (plăci de Eternit, acoperiș din tablă profilată).
Pe această bază, nu se poate considera că pârâtul, lansând o rachetă de artificii de la 12 metri distanță, ar fi creat deja un pericol concret (de incendiu) pentru șură. Posibilitatea unui „start ratat” al unei rachete – adică devierea ei spre terenul vecin în locul unui zbor vertical – nu este, de una singură, suficientă pentru a acorda vecinului un drept de a interzice orice aprindere de artificii în zona șurii.
Un pericol concret pentru proprietatea vecinului a apărut, de fapt, abia prin faptul că racheta a pătruns în șură printr-o fantă de aproximativ 67–87 mm între peretele exterior și învelitoarea acoperișului, șura având o înălțime la streașină de circa nouă metri. Un asemenea curs al evenimentelor, chiar dacă s-a produs în speță, nu este previzibil și, în ultimă instanță, depinde de hazard. Pe el nu se poate întemeia o pretenție preventivă de interdicție.
Riscul pentru terenul vecin generat de rachete deviate nu a depășit riscul care, chiar și cu respectarea tuturor măsurilor de precauție necesare, nu poate fi niciodată eliminat complet la aprinderea artificiilor.
Prin urmare, hotărârea instanței de apel trebuie anulată. În ceea ce privește dreptul vecinătății de compensare (invocat analog), completul poate decide direct asupra fondului. În privința pretenției de despăgubiri delictuale, urmărită în continuare prin recursul incident, cauza este retrimisă instanței de apel.
