• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oficial: Culturile pentru care Guvernul a aprobat despăgubiri. Fermierii pot depune cererile la APIA

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Guvernul a aprobat despăgubiri de până la 2.000 de euro la hectar pentru producătorii agricoli. Compensațiile urmează să fie achitate în sectorul pomicol pentru o serie de specii care au înregistrat pierderi în urma înghețului târziu din primăvara anului trecut.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat astăzi, joi – 5 februarie, printr-un comunicat, că în ședința de Guvern de astăzi, joi – 5 februarie, a fost aprobat un act normativ care prevede instituirea unei scheme de sprijin financiar de urgență destinată producătorilor agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de fenomene climatice nefavorabile – înghețul târziu de primăvară, manifestat în perioada aprilie–mai 2025. Lista speciilor care vor primi banii sunt: măr, păr, prun, prun, cais și zarzăr, piersic, cireș și vișin, nectarin, nuc și alun, migdal.

    Citiți și: Sfatul ing. Marius Roman pentru colegii pomicultori: Îngrijiți pomii chiar dacă anul acesta fructele lipsesc sau producția e mică!

    Despăgubiri pentru pomicultori
    Despăgubiri pentru pomicultori

    Conform MADR, despăgubirile de îngheț se acordă sub formă de grant, având ca scop compensarea pierderilor de producție pentru plantațiile pomicole pe rod, cu grad de afectare între 30% și 100%. Beneficiarii schemei sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cereri de plată pe suprafață pentru anul 2025, pentru plantațiile pomicole pe rod, în termenul limită de depunere.

    Speciile pomicole eligibile pentru acordarea sprijinului financiar sunt: prun, măr, păr, piersic și nectarin, cireș și vișin, cais și zarzăr, nuc, alun și migdal.

    „După ce am solicitat oficial acest sprijin în Consiliul AgriFish încă din luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a confirmat importanța demersului României, alocându-ne 11,5 milioane de euro — a doua cea mai mare sumă din pachetul de urgență destinat celor șase state afectate. Prin Hotărârea de Guvern adoptată astăzi, transformăm acest demers în sprijin direct pentru pomicultori, oferind granturi de până la 2.000 euro/ha. Este datoria noastră să asigurăm fermierii că nu sunt singuri în fața capriciilor climatice și că au resursele necesare pentru a continua să producă pentru România”, a declarat ministrul Florin-Ionuț Barbu.

    Cuantumul sprijinului financiar este de maximum 10.180,6 lei/ha (echivalentul a 2.000 euro/ha), acordat proporțional cu gradul de afectare.

    Citiți și: Pomicultorii cer despăgubiri pentru pagubele făcute de ger și avertizează că îi paște falimentul

    Cererile de despăgubiri se depun la APIA

    MADR a mai completat că cererea de acordare a sprijinului se depune la centrele județene sau locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA, respectiv la centrul APIA din municipiul București, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ. Plățile către beneficiari se vor efectua până la data de 30 aprilie 2026.

    Schema beneficiază de un buget total de 58.538.450 lei (echivalentul a 11.500.000 euro), asigurat din Fondul European de Garantare Agricolă, sub formă de finanțare externă nerambursabilă.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot