Măsură pe trei luni pentru motorină mai ieftină. Fermierii – față în față cu cea mai scumpă campanie agricolă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Măsura reducerii accizei la carburanți, inclusiv motorina fermierilor, va fi prelungită pentru următoarele trei luni, dacă un proiect al Ministerului Finanțelor și cel al Energiei va fi aprobat de Guvern. Potrivit evaluărilor Ministerului Finanțelor, la nivelul actual al pieței, încetarea măsurii de reducere a accizei ar determina o creștere estimată a prețului motorinei de aproximativ 0,85 lei pe litru, adică motorina ”ar sări” instant de 11 lei pe litru la toate pompele din țară.
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor destinate protejării populației și economiei de efectele nivelului ridicat al prețurilor la carburanți, conform unui comunicat. Prin proiectul de hotărâre vor fi menținute toate măsurile aflate în prezent în vigoare, inclusiv mecanismul de diminuare temporară a accizei la motorina standard, limitarea adaosului comercial la carburanți, regimul de monitorizare a exporturilor și livrărilor intracomunitare, precum și celelalte măsuri instituite prin Legea nr.162/2026.

Fără reducerea accizei prețurile ar putea crește cu 0,85 lei pe litru
Potrivit evaluărilor Ministerului Finanțelor, la nivelul actual al pieței, încetarea măsurii de reducere a accizei ar determina o creștere estimată a prețului motorinei de aproximativ 0,85 lei pe litru. În condiții de piață neschimbate, prețul mediu al motorinei ar putea crește de la aproximativ 10,90 lei/litru la circa 11,75 lei/litru, ceea ce ar însemna un cost suplimentar de aproximativ 42 de lei pentru alimentarea unui autoturism cu un rezervor de 50 de litri.
”Menținerea măsurilor contribuie la limitarea presiunilor inflaționiste și la protejarea puterii de cumpărare a populației, în special în sezonul rece, precum și la reducerea impactului costurilor de transport asupra prețurilor bunurilor și serviciilor. Totodată, proiectul sprijină mediul de afaceri, în special sectoarele transporturilor, agriculturii și logisticii, prin menținerea unor costuri mai reduse cu carburanții”, precizează Ministerul Finanțelor.
Proiectul de hotărâre urmează parcursul de avizare prevăzut de lege. Hotărârea trebuie adoptată și publicată înainte de 31 octombrie 2026 pentru a asigura continuitatea măsurilor aflate în prezent în aplicare.
Citiți și: APIA a virat subvenția la motorină…pe jumătate. Fermier: „Suntem la capătul puterilor”
Fermierii traversează cea mai scumpă campanie de toamnă
Chiar și cu măsură reducerii accizei, prețul motorinei rămâne unul extrem de mare atingând pragul de 10,6 lei/litru și 10,9 lei, în funcție de zonă și producător. Mulți fermieri însă au sesizat că cel mai eficient ar fi reducerea totală a accizei pentru agricultură, care ar însemna o reducere de circa 3 lei pe litru, ceea ce înseamnă că prețul ar reveni la 7-8 lei/litru strict pe agricultură.
În prezent, fermierii beneficiază de un ajutor de stat acordat sub formă de rambursare prin care li se întoarce în conturi 2,397 lei/litru pentru motorina achiziționată în perioada 07.04-30.06.2026 dar aceste plăți se fac de obicei cu întârziere iar sumele nu pot fi folosite atunci când agricultorii chiar au nevoie, cum ar fi campania de toamnă. Pentru anul 2026, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plăti de abia trimestrul II, și pe acela parțial, iar în prezent nu se știe când vor fi achitate și restul sumelor, banii depinzând de rectificarea bugetară.









