• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Argentina și Australia – exporturi uriașe de grâu. Oferta din emisfera sudică pune presiune pe prețuri

    Mihaela Ploscaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Argentina și Australia se pregătesc să intre pe piața internațională cu volume importante de grâu în sezonul comercial 2026/2027. În Argentina, producția este estimată la 21,6 milioane de tone, cu 900.000 de tone peste prognoza inițială a atașatului Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA).

    În Australia, recolta ar putea ajunge la 32 de milioane de tone, potrivit unei estimări a atașatului USDA de la Canberra, peste prognoza oficială a instituției, de 31 de milioane de tone. Cele două piețe au însă evoluții diferite față de sezonul precedent. Argentina se îndreaptă spre o producție mai mare, în timp ce Australia ar putea recolta cu aproximativ 4 milioane de tone mai puțin decât în 2025/2026. Chiar și așa, ambele țări anticipează exporturi consistente, ceea ce va menține concurența pentru cumpărătorii internațional.

    Citiți și: Grâul românesc, prins între escaladarea războiului din Marea Neagră și presiunea exporturilor rusești

    Preț pentru cereale

    Argentina: recoltă de 21,6 milioane tone și exporturi de 15,5 milioane tone

    Producția Argentinei din 2026/27 este estimată la 21,6 milioane tone, cu 900.000 tone peste prima previziune din aprilie. Creșterea vine din 200.000 de hectare semănate în plus, ceea ce duce suprafața recoltată la 6,6 milioane hectare. Vremea favorabilă în regiunile afectate anterior și îngrășămintele mai ieftine au încurajat fermierii să extindă semănatul târziu, iar la mijlocul lui iulie era semănat peste 90% din suprafață.

    Randamentul este estimat la 3,27 tone/hectar, ușor peste media ultimilor ani, fără recolta excepțională din 2025/26. Marii și mijlociii producători mențin tehnologia și dozele ridicate de îngrășăminte, iar fermierii mici, cu resurse limitate, ar putea reduce investițiile. Costurile directe de producție se situează între 550 și 650 de dolari/hectar.

    Exporturile sunt estimate la 15,5 milioane tone, cu 1 milion de tone mai mult decât în prognoza precedentă. Exportatorii se declară încrezători că piața va absorbi volumul, invocând ritmul puternic al livrărilor din decembrie–martie în anii trecuți, în special spre Asia de Sud-Est.

    Citiți și: Argentina ar putea stabili un record la exporturile de porumb din cauza problemelor logistice din Ucraina

    Australia: recoltă mai mică decât anul trecut, dar exporturi peste prognoza oficială

    Fermierii australieni ar putea recolta 32 milioane tone de grâu în 2026/27, potrivit atașatului USDA de la Canberra, peste estimarea oficială a USDA, de 31 milioane tone. Condițiile bune din sudul țării susțin randamente peste medie, deși perspectivele din Australia de Vest s-au înrăutățit după ploile sub medie din mijlocul sezonului. Recolta rămâne cu 4 milioane tone sub cea de aproape 36 de milioane tone din 2025/26. Exporturile de grâu sunt estimate la 25 milioane tone, față de 23,5 milioane tone în prognoza oficială.

    Orzul este marele câștigător. Recolta ar putea atinge un record de 17,7 milioane tone (față de 17,1 milioane tone în estimarea oficială), pe fondul vremii favorabile și al mutării suprafețelor de la grâu la orz. Prețurile mai mari ale îngrășămintelor cu azot, legate de situația din Orientul Mijlociu, au încurajat fermierii să aleagă orzul, care necesită mai puțin azot. Exporturile de orz sunt estimate la 13 milioane tone, al doilea an consecutiv de record.

    Presiune pe prețuri și un semnal pentru fermierii români

    Argentina și Australia ar putea exporta împreună 40,5 milioane tone de grâu în 2026/27. Chiar dacă recolta Australiei scade față de anul trecut, estimările sunt peste cele oficiale, iar oferta globală pare să crească. Piața europeană are deja motive de presiune: grâul Euronext a început săptămâna cu pierderi de peste 3,2%, iar exporturile rusești pe rută baltică cresc. La Constanța, grâul de panificație se cotează la 233 euro/tonă DAP.

    Pentru fermierii români, riscul este ca prețurile grâului să rămână sub presiune dacă oferta globală crește mai repede decât cererea. Cotațiile Euronext, prețurile de export din bazinul Mării Negre și ofertele DAP Constanța vor reflecta inclusiv concurența cerealelor din emisfera sudică. Evoluția nu este automată: vremea, costurile logistice, cursul valutar și ritmul achizițiilor marilor importatori pot schimba echilibrul.

    Totuși, volumele prognozate pentru Argentina și Australia limitează perspectivele unei creșteri susținute a prețurilor în absența unor probleme de producție sau a unei accelerări a cererii mondiale.

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile

    Ultimele știri

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Grâul și orzul nu mai aduc profit. Fermierii ruși schimbă culturile, iar rapița devine miza principală MARS: Producțiile la culturile de vară din România bat media, dar seceta a afectat semănatul de toamnă Argentina și Australia – exporturi uriașe de grâu. Oferta din emisfera sudică pune presiune pe prețuri Incendiu puternic la un siloz cu 140.000 de tone de cereale