Fonduri europene la turație maximă: Peste 400 de fermieri deja s-au înscris pentru a primi finanțare
Gabriela Gimbășanu -Aproape toate măsurile și submădurile de finanțare prin PNDR 2014-202 sunt deschise începând de astăzi. Potrivit datelor furnizate de AFIR pentru Agrointeligența, cel mai mare interes l-a stârnit până acum Sumăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, unde finanțarea nerambursabilă ajunge la 50.000 – fonduri nerambursabile.
Până în acest moment au fost depuse un total de 432 de proiecte, din care, peste 54% din aceste proiecte s-au îndreptat către măsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermierii, urmată de măsura 19.1- Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală, unde au fost depuse peste 42% din aceste cereri de finanțare.
Pe SubMăsura 6.1 s-au depus 235 proiecte
Conform datelor furnizate de Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, până acum, cele mai multe proiecte s-au depus pe SubMăsura 6.1- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, unde au fost primite 235 de cereri pentru proiecte de investiție cu o valoare publică totală, nerambursabilă de 10.000.000 euro.
Contribuţia publică totală aferentă sesiunii pentru anul 2015 pentru Submăsura 6.1 este de 111.209.889 euro, ceea ce înseamnă că, până la sfărșitul lunii octombrie, fermierii mai au la dispoziție suma de 101.209.889 euro.
Pe SubMăsura 19.1 au fost depuse 178 de proiecte
Pentru SubMăsura 19.1 -Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit 178 cereri de finanțare, cu o valoarea publică nerambursabilă de 2.449.933,37 euro.
Sprijinul financiar public pentru pregătirea Strategiei de Dezvoltare Locală, se alocă într-o singură sesiune de selecție a proiectelor și este de 2.400.000 euro. Având în vedere valoarea publică nerambrusabilă solticitată prin cele 178 cereri de finanțare, plafonul alocat prin această măsuri a fost deja depășit cu 49.933, 37 euro.
Pe SubMăsura 4.1 au fost depuse 19 proiecte
În cadrul SubMăsura 4.1- Investiții în exploatații agricole au fost depuse, până în acest moment, 19 de cereri de finanțare. Valoarea publică totală nerambursabilă a acestor proiecte este de 11.394.419 euro.
Contribuţia publică totală aferentă sesiunii anuale 2015, pentru SubMăsuri 4.1 este de 205.776.952 euro, ceea ce înseamnă că, până la sfârșitul luni octombrie, fermierii mai au la dispoziție suma de 194.382.533 euro.
Fermierii află în circa o lună dacă primesc banii
Față de vechiul PNDR, în actualul exercițiu, fermierii primesc mai repede de veste dacă proiectele lor sunt eligibile. Astfel, în Ghidul Solicitantului la SubMăsura 6.1 -Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri (la pagina 27), se specifică clar: ”În termen maxim de 37 zile lucratoare de la sfarsitul lunii respective , termen ce se poate prelungi cu încă 10 de zile lucrătoare dacă sunt în evaluare proiecte pe două sau mai multe sub‐măsuri se publica raportul de selectie lunar pe site‐ul AFIR, iar beneficiarii au la dispoziţie 10 zile lucrătoare pentru a depune contestaţii cu privire la rezultatul selecției la sediile OJFIR.”
“Am lansat încă din 25 martie primele măsuri de finanțare din PNDR 2014-2020, săptămâna trecută am continuat cu deschiderea a patru măsuri, iar astăzi (14 iulie – n.r.) lansăm alte trei măsuri. Prima este SubMăsura 6.2- Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale, cu o alocarea de 44 milioane de euro, o măsură care se referă la investițiile noi care se pot face în mediul rural și care pot aduce celor interesați de investițile în activitățile non-agricole o sumă de până la 70.000 euro, 100% nerambursabili. În cadrul acestei măsuri se pune accent, printr-un punctaj suplimentar acordat celor care au deja o activitatea agricolă și care doresc să investească și în componenta neagricolă a mediului rural. A două subMăsură este 6.4-Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole. Măsură care poate fi accesată de întreprinderile existente în mediul rural cu o finanțare care poate ajunge până la 200.000 euro, iar valoarea nerambursabilă putând ajunge de la 70%, până la 90% nerambursabil” – Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, 14 iulie 2015
Până la această dată, la AFIR au fost depuse, în total 432 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 23.844.352,37 euro.
Foto: www.farmingourfuture.com