• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calculul matematic care ne-a lăsat cu cele mai mici subvenții din UE

    Gabriela Gimbășanu -

    Fermierii români au cele mai mici subvenții din Uniunea Europeană, iar această situație ar avea drept cauză producția mică ce se obține la hectar. Explicația a fost dată astăzi de ministrul agriculturii Daniel Constantin, la finele conferinței de presă de la RuralFest.

    ”Este o problemă uriașă cu această diferență de plată pe care eu am explicat-o. În momentul în care am aderat la UE s-a luat un principiu să spunem corect la vremea aceea: productivitatea medie din fiecare stat. Din păcate, noi la productivitate nu stăm foarte bine pentru că avem suprafețe fărâmițate. Am dat exemplul la porumb: avem o producție medie la hectar de 4,3 tone în condițiile în care suntem producătorul de pe locul 1 sau 2, depinde de an, în Europa”, a explicat Constantin. El a completat: ”Dacă aveam o productivitate ridicată cum este în Franța, undeva la 8 tone la hectar, cu siguranță subvenția poate că era mai mare decât în Franța”.

    Calculul făcut la Bruxelles este cel puțin aberant întrucât o producție mică, deci un randament scăzut ar avea nevoie de mai mult sprijin decât o recoltă dublă, am spune noi. Mai mult, pornind de la acest dezechilibru, fostul comisar Dacian Cioloș a încercat să reducă ”prăpastia” dintre ce încasează noile state membre și cele care au fondat UE, spre exemplu.

    ”Comisarul Cioloș, vă amintiți, a încercat un proces de convergență în 4 ani să reducă de la statele care primesc mai mult și să crească la statele noi-venite. Procesul de convergență a eșuat, din păcate, la nivel politic, acolo unde primii-miniștri sau președinții nu au agreat această procedură, ca atare, până în 2020, procesul de convergență se apropie, dar probabil că nu vom ajunge la aceiași plată pe suprafață. Tocmai de aceea, statul trebuie să vină suplimentar de la bugetul de stat”, a precizat Daniel Constantin.

    Ministrul agriculturii a precizat că nu se poate vorbi de o eliminare a subvențiilor plătite fermierilor pe suprafețele agricole cel puțin până în 2020. ”Vom vedea după anul 2020. Până în anul 2020 există un buget, există o planificare. Și în România fermierii știu care e subvenția în 2015 dar și în anul 2020”, a spus Daniel Constantin.

    Foto: blogs.ft.com


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Ferma de sparanghel – afacerea cu care frații Toma au dat lovitura Preț miei de Paște vs. preț miei la export. Alegerea oierilor – dificilă!