• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Coşmar american: Curcanul de Thanksgiving va deveni o delicatesă foarte scumpă în câţiva ani

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Pentru americani curcanul nu poate lipsi de la masa de Thanksgiving Day (Ziua Recunoştinţei), sărbătoare care îi adună în familie în fiecare a patra joi a lunii noiembrie.

    Sărbătorile tradiţionale de peste an sînt asociate cu anumite produse alimentare (ex: în tradiţia creştin-ortodoxă, Crăciun – porc, Paşte – miel, ouă; în tradiţia islamică Ramadan – pasăre, pui) al căror consum creşte puternic în preajma acestora, scăzând sau dispărând complet apoi.

    Pentru sectorul creşterii curcanilor din Statele Unite, vânzările de Thanksgiving Day reprezintă între 40% şi 50% din totalul unui an. Câştigurile din celelalte 11 luni ale anului asigurau până nu demult la limită profitabilitatea companiilor implicate.

    Din 2005, de când a fost introdusă cota obligatorie de consum a bio-combustibilului – Renewable Fuel Standard (RFS), preţul porumbului a crescut cu 64% făcând din ce în ce mai puţin profitabilă creşterea curcanilor. Porumbul deţine o pondere de 70% în costul final de producţie al acestei cărni de pasăre.

    În condiţiile în care consumul de carne de curcan nu a crescut deloc în aceşi ani în SUA, iar pe pieţele altor ţări producătorii americani sînt foarte puţin prezenţi. Interesul lor este monopolizat de piaţa americană şi boomul de consum înregistrat în noiembrie, singura opţiune este de a scădea producţia şi majora preţurile.

    Aceasta va face curcanul o „rara avis” – o delicatesă scumpă – pe mesele de Thanksgiving ale americanilor.

    Te-ar mai putea interesa

    Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri!