• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ghinion de neșansă! Ce au pățit liderii fermierilor la plata avansului pe suprafață

    Gabriela Gimbășanu -

    Laurențiu Baciu, Emil Dumitru și Claudiu Frânc sunt cei trei președinți de mari organizații și federații agricole care lucrează și suprafețe importante de teren agricol. Din cei trei, doar unul a fost informat că urmează să aibă în cont avansul din plata unic pe suprafață, adică 53 de euro pe hectar.

    Laurențiu Baciu ne-a declarat că stă liniștit și că nu și-a verificat contul bancar întrucât face parte dintre fermierii care ”au picat” la control, așa că nu a intrat în calculele APIA pentru avansul la subvenția pe suprafață.

    ”Tocmai de am facut o vizită azi la APIA de unde am aflat că banii au fost dați. Eu nici nu mă aștept să primesc banii, pentru că fac parte din categoria fermierilor care au intrat la control. Conform regulamentului, cei care au intrat la control vor primi banii în iunie. Este prima dată când am intrat în eșantionul de control, deci nu aș putea spune că a facut-o cineva intenționat”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, care, alături de fiul său, lucrează circa 2.500 de hectare în județul Bacău.

    Nici Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro nu va încasa avansul, după cum a fost informat de APIA Călărași, județ unde lucrează 160 de hectare. La ora la care am vorbit noi astăzi cu agricultorul, acesta nu era încă sigur ce s-a întâmplat cu cererea sa: dacă a fost vorba de neconformități sau dacă se află printre fermierii din eșantionul pentru control.

    Singurul lider important din agricultură care ne-a spus că urmează să primească banii de la APIA este Claudiu Frânc, președintele Federației naționale a Crescătorilor de Bovine din România. Acesta exploatează 460 de hectare de teren agricol în județul Maramureș și ne-a precizat că nu s-a făcut nici o discriminare să se scoată de la plată cei care dețin și animale. ”Și eu am animale și teren și am fost introdus în listă deci nu sunt o problemă cei cu animale”, ne-a spus Claudiu Frânc.

    Datele oficiale de la APIA

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat plata avansului către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) – Campania 2015 și pentru care s-a efectuat verificarea necesară condiţiilor de eligibilitate în conformitate cu art. 2 al Regulamentul 1748/2015.

    Suma totală platită este de 1,128,470,121.91 lei (255.448.678,85 euro), pentru un număr de 602.159 fermieri cu o suprafață de 5.753.954 ha.

    Plăţile s-au făcut la cursul de schimb de 4,4176 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2015.

    Cuantumul pentru plata SAPS – Campania 2015 este de 77,42 euro/ha potrivit Hotărârii de Guvern nr. 900 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăţi directe şi pentru măsuri de piaţă în agricultură, precum şi a ajutoarelor specifice care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă.

    Având în vedere art. 1 al Regulamentul 1748/2015, plata în avans poate fi acordată în procent de până la 70% din valoarea totală a plăţilor directe, reamintim că România a acordat un avans de aproximativ 53 euro/ha.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Secretar de stat stat – anunț de ultimă oră despre plata ajutorului de 100 de euro la hectar Insecticidul Los Ovados 200 SE, acum autorizat pentru utilizare în cultura grâului! De ce nu investesc fermierii români mai mult în procesare