• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sprijin de 2,3 milioane de lei pentru producătorii de legume și fructe afectați de embargoul rusesc

    agrointeligenta.ro -

    Pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost publicat un proiect guvernamental pentru alocarea unei sume de 2,3 milioane pentru sprijinirea producătorilor de legume și fructe proaspete afectați de embargoul rusesc. Banii ar urma să fie plătiți din bugetul pe anul 2016 și recuperați ulterior de la Uniunea Europeană care a instituit măsuri de sprijin la nivel comunitar.

    Sprijinul financiar excepţional cu caracter temporar pentru sectorul fructe și legume, care se acordă producătorilor agricoli pentru măsura retragerea de pe piață, urmează să fie aprobat de Guvern abia după ce cele 10 zile de dezbatere publică în care fermierii și opinia publică pot propune modificări. ”Valoarea maximă a sprijinului financiar excepțional cu caracter temporar necesar pentru plata măsurii prevăzute la art.1 alin. (1) este de 2.300.000 lei şi se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă – FEGA, prin bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016”, se arată în actul normativ.

    Cine poate beneficia:
    a) organizaţii de producători din sectorul fructelor și legumelor recunoscute potrivit prevederilor art. 154 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
    b) producători de fructe și legume care nu sunt membri ai unei organizaţii de producători recunoscute.

    Potrivit actelor normative adoptate anterior, sprijinul se acordă pentru următoarele culturi:

    a) tomatele clasificate la codul NC 0702 00 00;
    b) morcovii clasificaţi la codul NC ex 0706 10 00;
    c) verzele clasificate la coduș NC 0704 90 10;
    d) ardeii dulci clasificaţi la codul NC 0709 60 10;
    e) conopida şi conopida broccoli clasificate la codul NC 07 04 10 00;
    f) castraveţii clasificaţi la codul NC ex 0707 00 05;
    g) cornişonii clasificaţi la codul NC ex 0707 00 90;
    h) ciupercile din genul Agaricus clasificate la codul NC 0709 51 00;
    i) merele clasificate la codul NC ex 0707 0808 10;
    j) perele clasificate la codul NC ex 0707 0808 30;
    k) prunele clasificate la codul NC 0809 40 05;
    l) fructe de tip bacă clasificate la codurile NC 0810 20, 0810 30 şi 0810 40;
    m) strugurii de masă proaspeţi clasificaţi la codul NC 0806 10 10;
    n) piersicile şi nectarinele încadrate la codul NC 0809 30.

    Plata sprijinului urmează să fie făcută prin APIA până la 30 septembrie 2016.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd