• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Brazi românești de Crăciun: Romsilva pune pe piață pomi cu prețuri ce pornesc de la 10 lei plus TVA

    agrointeligenta.ro -

    În anul 2015, pentru sărbătorile de Crăciun și de Anul Nou, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are posibilitatea de a recolta și valorifica pe piața internă un număr de 33.383 de pomi de Crăciun, din care specia brad 21.476 buc.

    Recoltarea pomilor se va face din regenerările naturale cu o densitate excesivă, prin efectuarea de operațiuni culturale ce au ca scop crearea unor arborete durabile, ce urmăresc promovarea speciilor adaptate condițiilor staționale, precum și din culturi specializate de unde se recoltează an de an pomi de Crăciun, în vederea satisfacerii nevoilor populației în perioada sărbătorilor de iarnă.

    Prețurile de vânzare către populație și agenți economici sunt aceleași cu cele folosite în anul 2014, fiind cuprinse între 10 lei la pomii de Crăciun cu h = 0,7 m-1,3 m și 20 lei la cei cu h = 2,01m-3,00 m, pentru specia molid și între 20 lei la pomii de Crăciun cu h = 0, 7m-1,3 m și 30 lei la cei cu h = 2,01 m-3,00 m, pentru specia brad — prețuri fără TVA.

    Solicitările pentru exemplare cu înălțimi mai mari de 3,00 m sunt considerate comenzi speciale, iar prețul se aprobă de fiecare direcție silvică în parte, pornind de la tariful minim de 20 lei/m.

    Valorificarea acestora se face de către direcțiile silvice din cadrul regiei, prin ocoalele silvice din subordine.

    În prezent R.N.P. — Romsilva mai administrează cca. 3,2 milioane ha fond forestier proprietate publică a statului, respectiv 49 % din fondul forestier național.

    Pentru evitarea tăierilor ilegale, cât și a comerțului ilegal cu pomi de Crăciun, Regia Națională a Pădurilor — Romsilva, împreună cu Poliția Română, Jandarmeria Română și Gărzile Forestiere, desfășoară acțiuni comune în fondul forestier, pe drumurile publice, în locurile de vânzare, ca și în anii anteriori, pentru prevenirea și sancționarea unor astfel de fapte.

    Acțiunile de control privind modul de comercializare a pomilor de Crăciun au ca obiect atât pomii de Crăciun din producția internă, cât și pe cei aduși din import.


    Te-ar mai putea interesa

    Plata ANT bovine. Primele județe unde fermierii au anunțat că au banii în cont Răsadurile de ardei se îngălbenesc. Cauze, remedii MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene!

    Ultimele știri

    Ioan Moraru, Mecanica Ceahlău: Utilajele produse la Piatra Neamț sunt cu 35% mai ieftine decât cele din import Flori care se plantează lângă bulbii de primăvară Hurlupi la prun: cauze ale bolii, combatere