10 fermieri de succes şi secretele lor

agrointeligenta.ro - 2 ianuarie 2013 19:26

Şi tot atâtea dovezi că agricultura poate fi profitabilă

Agricultura profitabilă se poate face şi pe câteva mii de hectare dar şi pe unul singur, şi în asociere dar şi individual, şi din cultura vegetală dar şi din creşterea animalelor, şi cu investitori locali dar şi cu străini, şi la 20 de ani dar şi la sfârşit de carieră, şi din tehnologie dar şi din muncă cu folos. Agrointel a demonstrat asta anul trecut cu exemple cât se poate de concrete. Altele sunt lucrurile pe care le au în comun fermierii intervievaţi de Agrointel. Toţi au vrut să ducă treaba până la capăt indiferent de cei care le susurau în ureche că nu vor reuşi, toţi au fost gata să înveţe lucruri noi acolo unde nu se pricepeau şi toţi au ştiut de unde să înveţe. Nu în ultimul rând, toţi au fost dispuşi să-şi povestească experienţa, încât alţii să poată învăţa din greşelile lor. [Click pe nume pentru detalii]

Andrei Moroşanu este un tânăr din Fălticeni care în urmă cu un an a avut curajul să înceapă – alături de un prieten – un business de care chiar şi întreprinzătorii cu experienţă se feresc: producţia de suc de mere prin presare la rece. Pentru că lucrurile trebuiau făcute temeinic, primul angajat a fost un inginer de industrie alimentară. Împreună au realizat o reţetă proprie dintr-un amestec de cinci soiuri de mere, şi mai dulci, şi mai acre, după cum spune Moroşanu. Până să le iasă aşa cum trebuia, au aruncat însă la canal vreo 3-4 tone de suc, spune râzând antreprenorul. A fost o experienţă inedită pentru toată lumea, nu de alta, dar în România nu găseşti specialişti pe sucuri, pentru că în facultate stundenţii sunt pregătiţi în general pentru cele trei industrii de bază: lapte, carne şi panificaţie. Altceva nu prea mai există.

Nicoleta Florea şi Dan Florea locuiau la Victoria, un orăşel din judeţul Braşov. Ea era educatoare, iar el muncea la o firmă străină. Iniţial, soţii Florea au vrut să acceseze fonduri europene – au şi încercat de două ori – pentru o plantaţie de trandafiri, dar fără prea mare succes. Motivul: cineva a uitat pur şi simplu să treacă trandafirii pe lista culturilor finanţate în Ghidul Solicitantului din PNDR. Până la urmă, cei doi au decis să pornească la drum cu propriile forţe, în 2008 . “În trandafiri, am investit circa 10.000 de lei, o investiţie nu prea mare, pe care anul viitor am recuperat-o”, povesteşte Nicoleta Florea. Mai greu a fost însă cu lipsa de informaţie din piaţă. Au avut noroc cu cel de la care a cumpărat butaşii, el i-a învăţat cum să-i îngrijească, pentru că altfel nu s-ar fi descurcat.

Gyori Miklos este fermier în Covasna, o zonă specifică pentru cultura cartofului, care s-a decis să înfiinţeze primele terenuri cu porumb zaharat în urmă cu doi ani. De porumbul dulce a auzit de la un prieten, i s-a părut interesant ca afacere şi s-a decis să încerce şi el. A căutat mai întâi terenuri care să poată fi irigate, după care s-a apucat de treabă. Acum, cu o producţie de circa 100.000 de ştiuleţi la hectar – are cultivate 5 hectare în acest an – pare mai mult decât mulţumit. Are şi de ce, numai dacă ne gândim că a vândut ştiuletele cu 50 de bani, în condiţiile în care costurile totale de producţie se ridică la aproximativ 6.000 de lei la hectar. Cel mai mult îl costă sămânţa – aproape jumătate din cheltuieli – , pe care o aduce din Olanda. În 2012 a avut trei soiuri de porumb – timpuriu, semitimpuriu şi târziu -, ceea ce i-a uşurat munca pentru că nu a trebuit să culeagă tot porumbul în acelaşi timp.

Alexandru Vulpe a înfiinţat la Frumuşeni, lângă Arad, prima fermă pilot profesionistă din România acum 4 ani. Aici are la dispoziţie circa 32 hectare de teren agricol, unde îşi desfăşoară activitatea pe mai multe paliere: ameliorare, pepinieră şi producţie de fructe. Aproape jumătate din suprafaţă este destinată cultivării cătinei, pe care o vinde în întregime în Germania. “Cătina este cea mai profitabilă cultură pomicolă din zona temperată a României. Din păcate, în România nu există un sector de procesare a fructelor şi legumelor”, susţine Vulpe. În 2011, primul an de producţie pentru plantaţia de la Frumuşeni, Alexandru Vulpe a participat la târgul BioFach din Germania unde şi-a găsit şi clienţii. Acum vinde toată producţia în Germania, unde se caută în general cantităţi mari. Cercetătorul vrea însă ca încet-încet să introducă şi în România fructele în stare proaspătă pentru consum. Pentru consum se caută soiuri dulci, în timp ce pentru industrializare soiuri acre care să înlocuiască vitamina C. Dacă reuşeşte să-şi facă o unitate de procesare, cum are de gând, altfel vor sta lucrurile.

Ionel Chiriac a plecat în Danemarca în 2000 într-un schimb de experienţă la o firmă specializată în creşterea porcilor. Chiar din al doilea an i-a venit idea să investească în România, după care a tot încercat să găsească ceva. În 2004 s-a întors în ţară, decis să înceapă ceva aici. “E greu să investeşti în zootehnie, pentru că băncile nu prea investesc în proiecte noi. Cel mai important este să găseşti finanţatori”, spune Chiriac care recunoaşte că nu i-a fost deloc uşor să găsească banii pentru investiţie. În 2005, cumpără alături de doi fermieri danezi ferma DanBred Argeş, cu un efectiv de circa 2.800 de scroafe şi peste 30.000 de porci la îngrăşat în acest an. În România, danezii nu sunt interesaţi doar de reproducţie, ci de întreg fluxul, povesteşte Chiriac.

Ioan Iacob a înfiinţat o plantaţie de lavandă la Ocna Mureş, acum trei ani. După ce şi-a încercat norocul cu porumb şi orzoaică, culturi tradiţionale în zonă, Ioan Iacob şi-a dat seama că nu are cum să iasă pe profit decât dacă schimbă ceva. Altfel, nu-şi scoate nici banii pe care i-a dat pe pământ. Iacob s-a hotărât să pună lavandă, chiar dacă nu cunoştea mare lucru despre tehnologia culturii. Ştia însă că exista o cerere mare în piaţă, ceea ce se întâmplă şi acum. Iar dacă la început, vecinii se uitau ciudat la “ierburile lui”, acum au început să facă la fel. Este mulţumit nu doar că munca lui este profitabilă, dar şi pentru că a convins şi pe alţi agricultori să cultive lavandă, nu doar la Ocna Mureş, ci peste tot în ţară unde a furnizat butaşi. “În campanie, plecăm la câmp dimineaţa pe la şase şi să stăm până la 12.00. După masă, venim pe la 17.00 şi plecăm la 21.00”, spune Iacob. După ce se maturizează şi cultura, şi fermierul, profitul poate ajunge şi la 8.000 de euro pe an.

Florica Nădrag, inginer zootehnist de profesie, are de 13 ani pe mână o fermă vegetală de vreo 500 de hectare, creată pe structura fostului CAP din localitatea Ştefan Cel Mare din judeţul Călăraşi. Ştefan Cel Mare se cheamă şi societatea, este vechiul nume de dinante de 1989, care a fost păstrat. În 2012, rapiţa i-a adus noroc, povesteşte Florica, după ce în toamna anului trecut a fost nevoită să scoată cele 160 de hectare semănate. În primăvară a riscat din nou şi a meritat. “Toată lumea zicea că sunt nebună, dar eu mi-am văzut de treabă”, spune Florica. Din cele 100 ha semănate în primăvară, a rămas cu 50 ha, de pe care a scos “destui bani cât să iasă pe plus”.

Arnaud Perrein lucrează câteva mii de hectare în judeţul Ialomiţa, din care o mare parte sunt cultivate cu porumb. Dacă are noroc, obţine producţii bune, dacă nu, e “nenorocire”. La porumb, de exemplu, în condiţiile unui sol mai slab cum lucrează el, producţia merge de la zero la 11 tone. Totuşi, media este dublă faţă de majoritatea vecinilor săi, motiv pentru care a fost ales preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din sudul ţării. “Vrem să ne vizităm unii pe alţii, să vedem ce tehnologii sau ce hibrizi se folosesc în diferite ferme şi ce rezultate au, să le schimbăm eventual. Numai astfel putem să găsim hibrizii care merg cel mai bine în anii proşti şi care să fie buni şi pentru industrie”, declară Arnaud Perrein.

Taşcu Caraman, un fermier din Tulcea care administrează circa 3.200 hectare de teren agricol împreună cu un partener, a avut curajul să semene circa 2.600 de hectare – din cele 3.150 ha pe care le administrează – cu rapiţă, grâu şi orz. Deocamdată, culturile se prezintă bine, spune Caraman, care se fereşte să vorbească de efectele secetei din 2012 asupra producţiei de cereale. Una peste alta, despre 2012 spune că a fost un an greu, cu o producţie slăbuţă, mai degrabă de subzistenţă, dar tot are profit, mai ales că a strâns „cureaua”. Mai face multiplicare de seminţe, are şi un complex de creştere a berbecuţilor şi un abator autorizat. Ce merge bine? “E greu de spus, piaţa e diferită de la un an la altul, clima e cum e… de-aia facem atâtea activităţi, dacă nu merge una merge alta.”

Dimitrie Muscă urmăreşte, în biroul său, patru plasme imense, pe care se transmit live imagini din ferme şi din cele 29 magazine în care se vând produsele din carne şi lactate produse la Curtici. Cum vede o neregulă, pune mâna pe telefon şi sună: “Am vorbit de două zile să aveţi mai multă marfă în vitrine”, apoi cere explicaţii şi dă alarmă de sancţiuni. Povestea începe în 1987. Inginerul agronom Dimitrie Muscă a fost numit preşedinte şi inginer şef la CAP “Lumea Nouă” din Curtici. În 1989, reuşea deja o performanţă: cooperativa a trecut de la cinci milioane de lei pierdere la nouă milioane de lei profit. După Revoluţie, inginerul s-a trezit în curtea CAP-ului cu majoritatea proaspeţilor proprietari de terenuri, foşti agricultori cooperatişti. “E păcat să se desfiinţeze CAP-ul nostru. Cu ce o să ne alegem fiecare? Cu o cărămidă din grajd pe care s-o ducem acasă? Vrem să rămânem în continuare în asociaţie, iar tu să ne conduci pe mai departe, că ai făcut treabă bună până acum”, i-au spus oamenii. Astăzi, asociaţia are cea mai mare productivitate din ţară şi afaceri de 10 milioane de euro pe an.

Această selecţie este doar un eşantion, care îi nedreptăţeşte pe alte zeci de fermieri prezentaţi de agrointel: lista completă va putea fi găsită în categoria FERMIERI DE SUCCES.