• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Doi ilfoveni, inventatorii unui îngrășământ natural cu alge din Marea Neagră. Cât costă noul fertilizant și la ce culturi se poate folosi

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O echipă formată din doi ifloveni, Constantin Paterau (59 de ani) și Alin Trifan (50 de ani), a reuşit să producă un îngrășământ agricol 100% din alge marine. OrganicPat este testat de doi ani de zile și a dat rezultate foarte bune iar produsul urmează să fie și înregistrat la OSIM.

    ”Produsul este bio și se poate vinde fără avizul institutelor de cercetare, dar este interesul nostru să arătăm date clare care demonstrează afectele pe care le au asupra solului. Algele le cumpărăm sau le recoltăm pur și simplu de pe plajă. Procedeul este unul destul de simplu care durează aproximativ o lună, în funcție de anotimp. Conține azot, fosfor, potasiu și microelemente”, ne-a declarat Constantin Paterau.

     ingrasamant

    Poate fi folosit ca îngrășământ la toate tipurile de cultură

    OrganicPat poate fi folosit de la flori la grâu sau porumb, diluat cu apă.

    “Se vinde cu 30 de lei pe litru iar clienții de până acum au fost mai degrabă unități mari dar și mici producători mici de legume și fructe. Față de tradiționalul gunoi de grajd conține microelemente iar primul are practic o compoziție care depinde foarte mult ce a mâncat animalul de la care au provenit reziduurile, deci nu putem spune că are o continuitate”, ne-a mai spus inventatorul.

    Un litru de îngrășământ de dizolvă în 100 de litri de apă și se aplică prin stropire în tratamente de trei ori pe an cu pauză de 12-14 zile între aplicări.

    “La hectar, având în vedere că se merge pe trei folieri, este necesară o cantitate de circa 6-9 litri. Se poate trata și orice tip de sămânță care se îmbăiază practic în acest lichid timp de o oră. Trebuie să ținem cont că produsul este bio și cred că ar trebui cât mai mult acest sector, și, de ce nu, să se introducă într-o zi o subvenție pe îngrășământul bio astfel încât să fie încurajată cât mai mult producerea unor legume, fructe sau cereale cât mai sănătoase”, ne-a mai spus producătorul.

    Foarte important este că acesta poate da celor interesați îngrășământul din alge și pentru testări pentru a se putea convinge de efectele produsului asupra plantelor înainte să comande o cantitate mai mare. De specificat că la vița de vie și pomii fructiferi se adaugă apă mai multă la diluare adică 1 litru de îngrășământ la 200 de litri apă.

    „El nu afectează cu absolut nimic nici dacă se aplică nediluat dar este normal ca agricultorul să gândească economic și să aplice o cantitate mai mică dar suficientă”, a mai completat Constantin Paterau.

    Anual, pe litoralul românesc se strâng, în medie, 40.000 de tone de alge. Acestea sunt o sursă excelentă de substanțe nutritive, cum ar fi azot, fosfor, potasiu, calciu și magneziu.

    Pentru a afla mai multe despre acest îngrășământ sau pentru comenzi, puteți lua legătura cu domnul Constantin Paterau la numărul de telefon: 0723.620.288

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă