Trei exemple de culturi pentru care merită să investeşti în agricultură

agrointeligenta.ro - 25 ianuarie 2013 12:18

Agricultorii români renunţă la culturile tradiţionale şi se orientează spre altele „exotice” care le aduc însă profituri mari: lavandă, cătină, plante energetice sau coacăze.

Concurenţa acerbă pe piaţă i-a determinat pe tot mai mulţi agricultori să se reorienteze din mers spre alte culturi decât cele considerate “clasice”. În căutarea de câştiguri, producătorii şi-au dat seama că nu există doar grâu, porumb sau cartofi, ci trebuie să ia în calcul şi alte plante, unele chiar “exotice” pentru România. Sunt nişe de piaţă sau mai simplu spus oportunităţi de pe urma cărora mulţi români au profitat deja.

Nemţii se bat pe cătina românească
Dacă ar produce toată România cătina, tot nu am acoperi cererea din Germania, povesteşte un producător din Ardeal. Mai în glumă, mai în serios, vorbim de o cultură care prinde teren şi care atrage agricultorii în ultima vreme. Deocamdată, în lipsa unor unităţi de procesare, producţia locală merge în mare parte la export, în principal în Germania. Nu este exclus însă ca în câţiva ani să apară şi la noi astfel de unităţi, mai ales că numărul plantaţiilor care vor intra în producţie este în creştere.

Unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori este Alexandru Vulpe, un fost cercetător, care a infiinţat în urmă cu patru ani la Frumuşeni, lângă Arad, prima fermă pilot profesionistă din România – centru de excelenţă pentru cultura cătinei, cum îi place să spună – , unde au fost cultivate soiuri nobile. Vulpe are la dispoziţie circa 32 hectare de teren agricol, unde îşi desfăşoară activitatea pe mai multe paliere: ameliorare, pepinieră şi producţie de fructe. Aproape jumătate din suprafaţă este destinată cultivării cătinei, pe care o vinde în întregime în Germania.

El are însă planuri legate şi de procesare (se pot produce sucuri, siropuri, ulei etc.) pentru că ar putea să câştige „cu două zerouri mai mult” decât acum. Vulpe nu este singurul care se gândeşte să investească într-o unitate de procesare.

Un alt producător, Ioan Morar din Cluj, care deţine 10 hectare de cătină, dar livrează şi material de plantat, are şi el planuri în acest sens. Dacă acum aproape toată producţia este livrată la extern, în câţiva ani speră să realizeze o făbricuţă care să valorifice producţia proprie, dar şi cea preluată de la alţi cutivatori. Morar are chiar un plan de dezvoltare a cătinei, dar şi a coacăzelor negre (alte fructe la mare căutare la export) la nivel naţional pe fondul interesului în creştere pentru aceste culturi şi pe bună dreptate.

La cătină, de exemplu, costurile de înfiinţare a unui hectar sunt destul de mari (in jur de 3.000 de euro), însă merită, numai dacă te gândeşti că investeşti o data şi culegi 25 de ani, după cum spune Morar. În general, producţia maximă este obţinută în anul şapte, în condiţiile în care se poate ajunge şi la 20 de tone la hectar, iar preţul de vânzare a cătinei este de 1,7-1,9 euro la kilogram.

“Cătina este rezistentă la capriciile vremii şi răspunde bine la tehnologia de cultură. Este important însă ca plantele să fie irigate, dar oricum cheltuiala cu irigaţia este de 20 de ori mai rentabilă ca la porumb”, povesteşte Vulpe. El de exemplu, are venituri de circa 20.000 euro la hectar. Din această sumă, aproape jumătate reprezintă cheltuielile, dar tot rămâne un câştig substanţial, spune râzând Vulpe, pentru care cătina este cea mai profitabilă cultură pomicolă din zona temperată a României.

Fostul cercetător vinde producţia de cătină în Germania, unde se caută în general cantităţi mari. Cerere mare este însă şi pentru materialul de plantat. Aşa se face că plantele din pepiniera de la Frumuşeni ajung în Germania, Franţa, Grecia şi Ungaria. Vulpe vinde şi goji, însă doar la comandă. În 2012, de exemplu, a produs material de plantat pentru înfiinţarea unei plantaţii de 40 ha de goji în Grecia.

Cu alte cuvinte, nu ţine toate ouăle în acelaşi coş. La fel procedează şi Morar. La nemţi vinde nu doar cătină, ci şi rubarbă, care ajunge şi pe piaţa din Marea Britanie. O nişă de piaţă de pe urma căreia Morar câştigă bani buni (preţul pe kg este de peste 1 euro) şi o dovadă că dacă chiar vrei ceva cu adevărat există şanse să şi reuşeşti.

Parfum de lavandă
Una dintre cele mai profitabile culturi este lavanda. Chiar dacă în România, sectorul este la început de drum, există şi cultivatori care au trecut deja de stadiul primelor experimente. Ce-i drept, nu se pot compara cu cei din Provence (regiune din Franta, celebră pentru plantaţiile de lavandă), dar începutul se dovedeşte promiţător. O investiţie care merită, susţin cultivatorii, pentru că poate fi amortizată încă din primii ani de producţie în ciuda costurilor mari (8.000 de euro pe hectar).

În plus, plantaţia poate fi exploatată până la 18 ani, perioadă în care cheltuielile de întreţinere sunt minime. Lavanda a prins cel mai bine în partea de Vest a ţării, dar plantaţii există şi în sud. Unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori este Ioan Iakob din Ocna Mureş, care s-a lansat în domeniu în urmă cu patru ani.

După ce şi-a încercat norocul cu porumb şi orzoaică, culturi tradiţionale în zonă, Iakob şi-a dat seama că nu are cum să iasă pe profit decât dacă “schimbă ceva”. Altfel, nu-şi scoate nici măcar banii pe care i-a dat pe pământ. S-a hotărât să pună lavandă, desi nu cunoştea mare lucru despre tehnologia culturii. Ştia însă că exista o cerere mare în piaţă, ceea ce se întâmplă şi acum. Iar dacă la început, vecinii se uitau ciudat la “ierburile lui”, acum au început să facă la fel.

“Cel mai greu este în primul an, când se plantează butaşii şi plantele trebuie curăţate de iarbă de 5-6 ori. Şi terenul trebuie să fie foarte bine lucrat, pentru că rădăcina plantei intră chiar şi până la un metru în pământ. Dacă treci însă de primul an, după aceea este mai uşor”, povesteşte Iakob.

El şi-a scos cheltuiala încă din anul doi, chiar dacă între timp a rămas cu 1 ha de lavandă, după ce a pierdut 70 de ari de plantaţie din cauza inundaţiilor. Din anul trei a intrat pe profit, mai ales că producţia creşte de la un an la altul, pe măsură ce plantele ajung la maturitate. În al treilea an, Iakob a avut o producţie de circa 4.000 kilograme la hectar, pe care a vândut-o în întregime. Nici n-a avut producţie la cât de mare a a fost cererea. Şi dublu să fi avut, tot găsea cumpărători, povesteşte agricultorul, care se plânge că nu a putut să onoreze o cerere de şase tone venită de la fabrica de medicamente din Orăştie.

Plantele verzi le-a vândut cu 5 lei kilogramul, iar cele uscate cu un preţ care variază între 12 şi 15 lei pe kilogram. Clienţii sunt în general magazinele de produse naturiste din ţară, dar şi furnizorii de materii prime pentru industria cosmetică sau farma. Sunt cereri şi din partea florăriilor, dar şi de la fermierii care vor să se apuce de această cultură.
Lavanda este o plantă rezistentă la boli, dar şi la secetă spre deosebire de porumb, de exemplu, Ba chiar îi merge mai bine pe secetă, spune Iacob.

Pe el, lavanda l-a convins. Acum se gândeşte chiar să mărească suprafaţa cultivată la 3-4 hectare, mai ales că îl ajută şi băiatul, care s-a întors din Spania. Iakob este mulţumit nu doar că munca lui este profitabilă, dar şi pentru că a convins şi pe alţi agricultori să cultive lavandă, nu doar la Ocna Mureş, ci peste tot în ţară unde a furnizat butaşi. Doar un argument: după ce se maturizează şi cultura, dar şi fermierul, profitul poate ajunge şi la 8.000 de euro pe hectar.

Chinezii ne cumpără muştarul
Pe lista produselor solicitate la export se află şi plantele aromatice. Un agricultor din Agigea, de exemplu, scoate profit din culturi de muştar şi coriandru, pentru care are cerere din ţără, dar mai ales de la chinezi. Şi nu de ieri-de azi, ci de vreo 15 ani, de când şi-a dat seama că are de-a face cu plante rezistente la secetă, care pot fi o alternativă la cultura de porumb.

Gheorghe Lămureanu, inginer agronom, de profesie, se numără printe puţinii agricultori din judeţul Constanţa care pun muştar. Lămureanu seamănă în fiecare an circa 100 de hectare de muştar şi coriandru, iar chiar dacă are ani mai proşti, tot obţine cât să fie rentabil. Costurile pentru înfiinţarea şi întreţinerea unui hectar de muştar ajung în general la circa 2.000 de lei. Şi la coriandru, tehnologia este aproape la fel, cu observaţia că perioada de vegetaţie este mai mare, respectiv 5-6 luni.

La o producţie de peste o tonă la hectar, în condiţiile în care vinde muştarul cu 625 de euro pe tonă, iar coriandrul cu vreo 420 de euro, Lămureanu se declară mulţumit. De cumpărători chiar nu duce lipsă, muştarul îl vinde în ţară, dar şi în ţările vecine, în timp ce coriandrul ajunge până în China, Coreea sau Indonezia, ţări cu consum mare.

In 2012, Lămureanu a mai încercat şi grâu durum, tot pentru export, dar a fost “dezamăgit” de cumpărători, deşi a primit un preţ bun.Cât despre plante energetice precum anghinarea sau camelina, acestea nu l-au convins. Preferă mai degrabă rapiţa, pentru care are cerere mare la export, în special din Austria.

Cele mai profitabile culturi
– Costurile pentru înfiinţarea unui hectar de cătină şi pentru întreţinerea lui până la intrarea pe rod (anul trei) se ridică la circa 6.000 de euro. Profitul poate să ajungă şi la 10.000 euro pe an la hectar.
– Înfiinţarea unui hectar de lavandă costă aproximativ 8.000 de euro, iar investiţia poate fi recuperată în câţiva ani de producţie. În anii buni se poate ajunge la profituri de 8.000 de euro pe hectar.
-Un hectar de coacăze negre presupune costuri de circa 4.500 de euro. Producţia se ridică chiar şi la 10 tone pe hectar, preţul de vânzare fiind de 1,5 euro pe kilogram