Insula Mare a Brăilei jupoaie de la stat suma pe care statul vrea s-o jupoaie de la fermieri
Lucian Davidescu -
În teorie, e corect ca toată lumea să plătească un impozit pe venitul agricol. În practică, după felul în care a fost formulat, acesta îi va ruina doar pe fermierii mici, care deja nu îşi pot deduce TVA pentru cheltuielile făcute şi care nu sunt în nici un fel de cea mai mare calamitate care sufocă agricultura: hoţii. Pentru fermierii mari, taxarea are costuri doar pe termen scurt, însă pe termen lung îi ajută să-şi extindă afacerile pe terenurile abandonate de cei dintâi. Însă există şi o categorie care a fost tot timpul privilegiată şi care continuă să fie: latifundiarii care au primit terenurile în arendă (derizorie) de la stat. Pentru ei, impozitul pur şi simplu nu se aplică.
Cât de mare este nedreptatea? Atât de mare încât 670 de mii de agricultori sunt sacrificaţi pentru beneficiul unuia. Practic, mult mai rău decât în 1907!
Să luăm cel mai ilustrativ exemplu şi să vedem de ce.
Insula Mare a Brăilei are parte de condiţii cu totul speciale:
1. Terenul aluvionar este excelent pentru agricultură.
2. Apa pentru irigaţii este disponibilă din abundenţă, la distanţă mică.
3. În perioadele de secetă sau de inundaţii, impactul în IMB este mult atenuat.
4. Suprafaţa enormă face arătura extrem de eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil.
5. E disponibil transportul naval, care reduce costurile de aprovizionare şi măreşte preţurile încasate.
6. Furturile agricole sunt, practic, excluse.
În aceste condiţii, o producţie echivalentă valoric cu 10-15 tone de cereale la hectar este ceva absolut firesc. Cât plăteşte concesionarul pentru acest privilegiu? 400 kg de grâu la hectar şi zero impozite, deci 5 milioane de euro. Doar subvenţia este de 10 milioane de euro, deci practic, statul îi dă gratis cea mai bună fermă arabilă din România plus ceva „mărunţiş”. Iar toate aceste lucruri n-au fost gratis: La vremea ei, amenajarea IMB a costat România muncă şi bani care pot fi echivalaţi la miliarde de euro.
Ce se întâmplă în timpul ăsta pe piaţa privată? Un arendaş plăteşte o tonă pe hectar pentru bucăţi de teren de ordinul a câteva hectare, expuse hoţilor şi intemperiilor, a căror productivitate medie se învârte între 4 şi 5 tone. Din cele 3 – 4 tone rămase, arendaşul trebuie să facă lucrările şi să rămână cu profit.
Prin urmare, care este valoarea reală a arendei din Insula Mare a Brăilei? Calculul nu e prea greu de făcut. Din cele 10-15 tone produse se scad cele 3-4 tone necesare pentru acoperirea costurilor şi a profitului. Rămân 7-11 tone pentru care arendaşul nu are nici un merit şi pentru care renta ar trebui să-i revină proprietarului – statul. Știm deja cât primeşte: mai nimic!
Astfel, pierderea statului este în scenariul minimal de 56000 ha X 7 tone x 200 de euro, deci 78 de milioane de euro. În scenariul maximal, pierderea este de 56000 ha x 11 tone x 250 euro, deci 154 de milioane de euro. Practic, într-un an mediu spre bun, statul ar încasa doar din Insula Mare a Brăilei tot atât cât speră acum să ia de la 670.000 de fermieri, cu japca.
riscograma.ro
