• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Provocarea anului 2016! Iată 3 legume rare pe care să le cultivi în grădină!

    Roxana Dobre -

    Primele luni din an când activitățile de grădinărit sunt diminuate considerabil este perioada perfectă pentru a vă face planurile pentru noua cultură din gradină. Și pentru că este bine ca măcar din când în când să încercați ceva nou, vă provocăm ca în 2016 să plantați trei legume rare. Rezultatul: veți da un gust nou bucatelor, și veți economisi bani, întrucât trufandalele pe care vi le recomandăm au prețuri piperate în marile magazine.

    Iată care sunt legumele pe care le puteți încerca în acest an:

    morcov

    Morcovul mov

    Ce ar fi ca anul acesta să plantați și câteva răsaduri de morcovi mov? Sunt ideali în salate și piureuri.

    Morcovii nu sunt doar portocalii, cum sunt majoritate acelor plantați în grădinile din România. Culoarea acestora diferă de la alb până la mov închis și s-a „generalizat” la portocaliu mulțumită patriotismului fermierilor olandezi, care au perfecționat rădăcinoasa în cinstea familiei regale de Orania.

    Morcovii din soiul Purple Haze sunt dulci, atât cruzi cât și după gătire. Au un puternic efect antioxidant și un conținut ridicat de vitamine. În plus, nu au nevoie e condiții speciale, cultivându-se asemeni morcovilor clasici.

    Nu trebuie lăsați deoparte nici dacă aveți în vedere înființarea unei culturi pentru o mică afacere, având în vedere că deja apăruți în supermarketuri prețul acestora sare de 22 de lei pe kilogram.

    cultura-de-vinete-albe

    Vinete albe

    Cultura de vinete a încetat să mai fie una banală din momentul în care cererea de pe piață s-a diversificat odată cu apariția și răspândirea unor varietăți noi în România. Vinetele albe, cele foarte închise la culoare sau vinetele uriașe se numără deja printre legumele cerute, așa că producătorii de semințe abia fac față solicitărilor venite de la fermieri. Soiul de vinete albe nu diferă doar prin culoare de vinetele obișnuite, ci și prin gust.

    Spre deosebire de alte soiuri de vinete, vânăta albă, odată coaptă poate fi pregătită imediat și nu necesită o perioadă de repaus pentru a fi lasată la scurs, deoarece are un conținut mai scăzut de apă și sucul plantei nu este deloc amar. Vânata albă se pretează foarte bine la pregătirea pe grătar.

    “Am facut rost de semințele pentru vinetele albe în urmă cu ceva ani și de atunci cultiv și recomand acest soi tuturor persoanelor care doresc să planteze și să consume niște vinete gustoase și cu un aspect comercial foarte plăcut. Încă de când am pus primele răsaduri am observat că acest soi de vinete este mult mai productiv decât vânata obișnuită. Are o perioadă de vegetație scurtă, de 60-70 zile, cu plante mari, viguroase, care produc în medie, 6-10 fructe cu o greutate de 200-350 gr. Coaja și pulpa fructului este albă, iar când ajung la maturitatea de recoltare, vinetele albe au gustul ciupercilor de pădure”, a declarat pentru Agrointeligența Valentin Cucu, legumicultor și păstrător al semințelor tradiționale din comuna Bălțătești, județul Neamț.

    romanesco

    Conopida Romanesco sau broccoli Romanesco

    Este o legumă bogată în vitamina C, vitamina A și acid folic. Este de asemenea bogată în potasiu, zinc și fosfor. În plus, aspectul plăcut al acestei conopide vă va înfrumuseța considerabil grădina.

    Nu este greu de crescut, îngrijirea și plantarea asemănându-se cu cea a conopidei clasice. Preferă solul alcalin și are nevoie de spațiu și de multă apă pentru a se dezvolta. Atenție însă! Este sensibilă la temperaturile extreme! Aceasta preferă temperaturile de 25-26 de grade Celsius.

    Semințele de broccoli Romanesco au început să fie disponibile și la noi în țară, iar cele recomandate de legumicultorii cu experiență sunt cele de proveniență italiană. Semințele se pun de răsad cu 6 săptămâni înainte de ultimul îngheț, când se transplantează în grădină, în pământ fertilizat și unde se udă de două ori pe săptămână, iar dacă toate condițiile sunt bune, se va putea recolta la 90-120 de zile de la plantare, prin tăierea cu un cuțit a florescenței ”coapte”.

    Referitor la originea sa, despre Romanesco broccoli se găsesc informații conform căreia a fost descoperit prima dată în Italia, în secolul al XVI-lea. Romanesco a găsit drumul spre piața internațională abia în jurul anului 1990. Acesta a fost cultivat în zona de Romei, unde a fost descoperit și perfecționat ulterior de către grădinarii olandezi.

    Astăzi, această legumă diversifică mâncăruri calde, cum ar fi tocana de legume sau sandwich-uri la grătar, precum și salate de legume proaspete. Romanesco te ajută să îţi potolești foamea, dar conține şi puține calorii. Acesta este uneori denumit Broccolfiore, dar acest nume este, de asemenea, aplicat şi soiurilor de conopidă verde-crud.

    Sursă selectivă: gradina.acasa.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Inelarea viței de vie – beneficii. Când și cum se face Crestarea pomilor pentru a obține lăstari noi Plantare bujori. Când și cum se plantează bujorii

    Ultimele știri

    Rasa de găini Rhode Island: caracteristici, producție de ouă, îngrijire Oamenii de știință au creat o vacă modificată genetic care produce lapte pentru diabetici UE introduce o taxă de 95 euro/tonă la importurile de cereale din Rusia şi Belarus