Daniela Anca Demian, crescătoarea de ovine care i-a convins pe belgieni să cumpere Țurcană românească
Gabriela Gimbășanu -Fermele de ovine din România trec printr-o perioadă dificilă. Nu doar prevederile Legii Vânătorii și întârzierea subvențiilor îi apasă pe crescători, ci și faptul că exporturile de animale către țările arabe este în continuare blocate. În aceste condiții ”vitrege”, Daniela Anca Demian, o crescătoare de ovine din județul Bihor, a găsit o soluție pentru a-și valorifica munca ei și a familiei sale: duce negocieri pentru deschiderea de noi piețe pentru desfacerea mieilor de carne. Bihoreanca nu doar nu este adepta exportului la arabi, dar încearcă să-i convingă pe belgieni că Țurcana românească face cea mai bună carne, iar cele mai valoroase animale se găsesc la ea în fermă.
În prezent, în ferma de oi a familiei Demian își găsește adăpostul un efectiv situat între 1.000 și 2.000 de ovine cu tot cu tineretul de prăsilă pe care îl deține. Exploatația este localizată în în Husăsăul de Tinca, judeţul Bihor. Daniela Anca Demian se ocupă de creșterea ovinelor încă din 1998, în timp ce soțul său, Mihai Demian, a moștenit această îndeletnicire încă de când era mic, de la bunicii săi. În timp, au schimbat munca de birou pe cea de la stână și nu le pare rău de loc de decizia luată.
Au exportat 120 de Țurcane la un fermier belgian
Deschiderea în gândire i-a ajutat pe cei doi soți să găsească căi de valorificare a producției către alte țări decât cele arabe. Astfel că, din iulie 2015, mieii din ferma Demian ajung în Bosnia și, zilele trecute, a plecat și primul transport către Belgia.
”Am reușit după mult efort să exportăm un efectiv de 120 de ovine, tineret din anul 2015 din rasa Țurcană. Animalele vor ajunge la un fermier din Belgia care ne-a sunat inițial ca și asociație. Au venit în Bihor în vara lui 2015, au fost în vizită în România și au văzut mai multe ferme. Lor le-a plăcut foarte multe ce au văzut la noi în fermă, iar în total au văzut vreo patru exploatații însă din tot ce au vizitat, doar noi și încă o fermă putem face exportul. Ca să faci export în România trebuie să ai o fermă autorizată și centru de colectare, așa nu toți care cresc ovine pot face export. Mai mult, se fac foarte multe imunizări, tratamente și analize, în așa fel încât să-i convingi să cumpere de la tine”, ne-a declarat Anca Demian vinerea trecută, chiar în ziua în care mioarele au părăsit România într-un camion închiriat care respectă toate normele în materie de transport animale vii.
Totodată și director executiv la Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine ”Păstorul” din Bihor, crescătoarea ne-a vorbit și de prețul negociat cu belgienii. ”Am primit pentru fiecare animal un preț de 120 de euro dar am trimis animale numai unul și unul. Fiecare avea câte 45-50 de kilograme la vârsta de 8 luni. Am vândut 120 de oi din rasa Țurcană, nu sunt nici de lapte, nici de carne pentru că nu au certificat de origine. Am ales exemplarele cele mai frumoase pentru a putea merge mai departe, pentru că în funcție de acest transport, sperăm ca următoarea comandă să fie mult mai mare. Oricum noi le-am trimis în avans și filmulețe și fotografii și ne-au anunțat că le-a plăcut foarte mult cum arată marfa”, ne-a explicat crescătoare de ovine.
O parte din ovinele exportate de soții Demian în Belgia vor merge spre sacrificare la un lanț de supermarket-uri din Belgia, iar restul vor ajunge la un fermier din Belgia ,unde rămâne pentru multiplicare cel mai probabil.
Au ales Țurcane pentru că este o rasă rustică
Fermierul belgian a ales să cumpere oi Țurcane, această rasă românească, pentru că i-a plăcut foarte mult tocmai pentru rusticitatea ei.
”Noi avem în fermă și oi specializate pentru producția de carne dar noi lăudăm foarte mult Țurcana, pentru că în momentul în care vrei să obții niște produși mai grei nu poți să te joci cu Merinos sau cu nu știu ce altă rasă de carne, Țurcana rămâne baza. Țurcana merge bine dacă îi dai ce îi trebuie și te porți așa cum trebuie cu animalul. De asemenea, vaccinarea este foarte importantă, degeaba bagi în animal mâncare dacă este bolnav. Este foarte important să imunizezi corect și să ai parte de un medic cu experiență care să te învețe”, a adăugat directorul executiv al Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine ”Păstorul” din Bihor.
Din iulie 2015 exportă două camioane de Țurcane, lunar și în Bosnia
Chiar dacă pentru piața belgiană sunt la primul export de acest gen, familia Demian reușește încă din iulie 2015 să exporte lunar, două camioane de miei îngrășați către piața fostei Iugoslavii.
”În Belgia este primul export, dar noi facem export în Bosnia unde trimitem în fiecare lună două camioane de miei îngrășați. Vor numai Țurcană și nici nu se compară prețul pe care îl primim exportând miei în Belgia și Bosnia cu ceea ce oferă țările arabe. Se oferă un preț foarte bun dar și cerințele sunt foarte înalte, dacă nu ai calitate nu ai cum să ajungi pe piața aceasta. Astfel, în Bosnia din iulie 2015 exportăm undeva la 1.200 de capete pe lună, din rasa Țurcană, cu excepția lunilor octombrie și noiembrie în care toți am stat. Aici este vorba și de piață, dar văd că iar a început revigorarea, vor miei de lapte. Fostele țări iugoslave vor mei din rasa Țurcană de până în 30 de kilograme, pentru că aceștia merg la rotisor, ei îi mănâncă ca pe puii rotisați”, ne-a explicat bihoreanca de unde acest interes al Bosniei pentru mieii românești.
Belgia oferă un preț de 2 euro/kg în timp ce Bosnia dă 2-3 euro/kg
La o primă analiză de piață, se pare că Bosnia oferă cel mai bun preț la valorificarea mieilor îngrășați din rasa Țurcană. Chiar dacă diferența nu este mare, la un efectiv însemnat se simte.
”În Belgia nu există să se cumpere un animal cu un preț mai mic de 2 euro pe kilogram, iar în Bosnia încep de la 2-3 euro în sus. Sunt prețuri foarte bune dar sunt niște cerințe foarte mari. Se fac niște analize, analizele de sânge la fiecare miel în parte, ce poartă numele de fișierul pentru ”boala limbii albastre” care sunt foarte scumpe. La astea se adaugă vaccinul contra bolii limbii albastre. Toate analizele care ni se cer demonstrează faptul că nu au încredere în autoritatea noastră sanitar-veterinară, în ceea ce privește controlul bolilor”, a precizat crescătoare de ovine condițiile dure pe care trebuie să le respecte pentru a face export în aceste țări.
Încă nu obțin profit din ferma de îngrșare a ovinelor
Pentru că au început să se ocupe relativ recent de activitatea de îngrășare a mieilor și trimiterea lor către export, familia Demian spune că mai mult a investit decât a reușit să încaseze până acum. Cu toate aceste, la prețuri bune în viitorul apropiat, când vor trage linie vor reuși să iasă pe profit.
”În ceea ce priveșe venitul rezultat din această activitate nu putem spune că stăm bine, dar nici rău. Este foarte greu, foarte mult de muncă. Noi fiind pe partea de vest a țării, ne-am orientat tot timpul către exportul în vestul Europei și dacă tot au intrat atât de mulți cetățeni de origine arabă în Europa, am zis hai să profităm de chestia asta și să încerc să deschid și să accesez noi piețe. Încercăm să-i convingem și pe membrii asociației noastre, ducem muncă de lămurire să facă și ei ca noi. Totuși, deocamdată nu ne-am făcut un calcul ce profit vom obține de pe urma valorificării acestui efectiv de 120 de capete către piața belgiană pentru că ar fi însemnat să ne facem calculele doar pe lotul respectiv, lucru pe care nu îl obișnuim. Tragem linie la sfârșit de an”, a declarat pentru Agrointeligența Daniela Demian, crescătoare de ovine și director executiv la Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine ”Păstorul” din Bihor.