• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Irimescu: Funcționarul român dă cu banul atunci când trebuie să ia decizii și, de cele mai multe ori, greșește

    Oana Timar -

    Instituțiile statului nu au o politică de instruire a cadrelor și, de aceea, funcționarul român dă cu banul atunci când trebuie să ia decizii iar de cele mai multe ori greșește a afirmat, marți, într-o conferință de specialitate, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    ‘Politica de cadre în instituțiile statului nu este foarte bună. Dacă ne uităm la Comisia Europeană, angajații de acolo fac cursuri de perfecționare non-stop. La noi, nu se face asta. Din păcate, nu avem o politică foarte bună de instruire a cadrelor noastre. Întârzierile cu care ne confruntăm sunt cauzate și de nivelul de pregătire a cadrelor noastre. Nu știu dacă 20% dintre cei care ar trebui să citească noile Regulamente europene au făcut acest lucru. Ministerul Agriculturii nu mai are specialiști pe un anumit sector. Avem funcționari care știu să citească o lege. La Comisia Europenă veneau funcționari publici care erau pe aceeași poziție de 20 de ani și foarte bine pregătiți. Să nu uităm că suntem pe piața unică. Funcționarul român dă cu banul atunci când trebuie să ia decizii și, de cele mai multe ori, greșește, iar fermierul plătește. Comisia Europeană ne reproșează că facem studii care nu folosesc fermierilor în niciun fel’, a declarat Irimescu.

    Pe de altă parte, întrebat cum pot fi determinate supermaketurile să accepte marfă românească la raft provenită de la micii producători, ministrul Agriculturii a susținut că este nevoie de asociere, iar prin intermediul unei propuneri legislative 51% din marfa comercializată în aceste magazine ar urma să fie autohtonă.

    ‘Există o propunere legislativă din partea unui coleg parlamentar ca 51% dintre supermarketuri să comercializeze marfă românească. Este nevoie să vă asociați pentru a nu da motive supermaketurilor să spună că nu aveți stocuri. Eu nu am cumpărat niciodată din Bruxelles cotletul fără os sub 10 euro per kilogram sau cotletul de miel sub 25 de euro per kilogram. Este nevoie de un dialog între producători și supermaketuri’, a spus ministrul Agriculturii.

    Sursa: Agerpres


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru