• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescătorii de bovine amână cu două săptămâni protestul care urma să aibă loc în Piața Victoriei! Își primesc subvenția mai devreme?

    Roxana Dobre -

    Peste 8.000 de crescători de bovine erau pregătiți să ia cu asalt Piața Victoriei, după cum anunța săptămâna trecută Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România. Între timp, ministrul agriculturii i-a chemat la consultări și aceștia au decis să mai dea un răgaz de 2 săptămâni autorităților să rezolve lista de revendicări pe care au prezentat-o.

    ”Este vorba despre o amânare și nu de o anulare. Așteptăm să vedem dacă ministrul agriculturii va pune în practică ce ne-a promis. Noi suntem pe poziții”, ne-a declarat Claudiu Frânc care, alături de alți lideri ai FCBR au luat astăzi decizia, în cadrul unei ședințe, să mai dea o șansă dialogului instituțional cu MADR. Astfel, crescătorii de animale au așteptat să primească ”minuta” oficială de la ședința de ieri de la București, ca să fie siguri că mesajele, revendicările, dar și promisiunile MADR au fost și puse pe hârtie.

    Claudiu Frânc, președintele FCBR a avut o întâlnire ieri cu ministrul agriculturii Achim Irimescu iar în urma discuțiilor purtate pe punctul l Modificarea Ordinului 619 /2016 cu privire la prorogarea termenului de transformare a asociațiilor în cooperative sau grupuri de producători, până la apariția Legii 566 modificată, care se află în Parlament de anul trecut și corelarea definiției de „fermier activ” cu legislația europeană în vigoare în sensul recunoașterii Asociațiilor înființate în baza O.G. 26/2000, ca fermieri activi s-a convenit că se va face o notificare către Comisia Europeană pentru a se putea rezolva aceste situații.

    ”Cu privire la litera reintroducerea în ordin a art. 79 – 81 cu privire la atestarea statutului de crescător de către asociațiile reprezentative s-a convenit ca, în perioada imediat următoare să se facă o analiză a reclamațiilor depuse de către unii fermieri sau asociații nefuncționale, împreuna cu Ministerul Agriculturii și reprezentantii FCBR, urmând a se lua o decizie finală în acest sens”, a făcut precizări Claudiu Frânc, în cadrul unui comunicat.

    Conform aceluiași text, referitor la punctual 2 Modificarea graficului de implementare a modulelor de plăți pentru plata ANTZ bovine imediat după modulele de plată pentru vegetal, (este cel mai simplu modul ) și plata imediată a acestuia în luna martie 2016 , s-a convenit ca, în ședința din această săptămână, între APIA, dezvoltatorul de soft și MADR să se vadă dacă exista posibilitatea ca modulul pentru plată ANTZ bovine, care este cel mai simplu de realizat, să fie tratat cu prioritate, iar plata să fie făcută sub forma de top –up din bugetul național.

    ”Răspunsul ni se va da după ședința de lucru din această săptămână. În ceea ce privește acordare a unor ajutoare cu caracter temporar fermierilor din sectorul creșterii animalelor am primit asigurarea că nici un leu de la sectorul bovine nu va fi transferat și va fi folosit in acest sector. S-a cerut Direcției de Buget Finanțe să găsească soluția, de dublare a sumei alocate pentru România în cele două sectoare, conform prevederilor din acel regulament. De asemenea, în ceea ce privește eliminarea interdicției de accesare a pachetul 6 pajiști în agricultura ecologică în zonele de agromediu și dimensionarea financiară a pachetului 6 la 302 euro / ha rezultată prin metodologia ICPA, Autoritatea de Management ne-a prezentat noua variantă, care va fi implementată din acest an cu privire la cele două măsuri de finanțare, care va fi discutată și îmbunatățită în perioada imediat următoare”, a mai arătat Claudiu Frânc. 

    El a completat că, având în vedere această situație, FCBR a luat decizia de amânare a protestului anunțat pentru data de 1 martie cu două săptămâni, timp în care MADR împreună cu FCBR vor lucra împreună pentru rezolvarea revendicărilor.

    Foto: epoch-times.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till