Tăierile de întreţinere şi fructificare la cireș: când trebuie făcute și ce se recomandă să evitați
Roxana Dobre -
Este falsă ideea că în plantaţiile de cireş intervenţiile prin tăieri în coroana pomului sunt mai reduse decât ca mărul, părul, prunul etc. Atât pentru formarea coroanei și grăbirea intrării pe rod, cât şi pentru întreţinere şi fructificare tăierile sunt anuale şi obligatorii!Însă, cireşul creşte bine încă din primii ani după plantare fapt pentru care se evită pe cât posibil tăierile, în această perioadă efectuându-se mai mult dirijări ale lăstarilor pe poziţii favorabile. Tăierile anuale în uscat se recomandă să se facă primăvara înaintea pornirii în vegetaţie Pătrunderea luminii în toate zonele coroanei cu formaţiuni fructifere intensifică fotosinteza care determină sporirea calităţii fructelor.
Tăierile în verde sunt indicate şi la această specie pomicolă, acestea micşorând volumul tăierilor în uscat şi evitând creșterile inutile. Cireşul are în general o creştere etajată şi formează natural coroane rare şi aerisite, motiv pentru care volumul tăierilor este mai redus comparativ cu celelalte specii pomicole. Soiurile de cireş fructifică în general pe buchete de mai şi ramuri mijlocii care prin evoluţia lor asigură fructificare pentru o lungă perioada de timp.
Normarea încărcăturii se face, de regulă, prin scurtarea semischeletului în lemn de 3-4 ani în momentul când s-a garnisit excesiv cu buchete de mai.În afară de tipul de ramuri pe care fructifică fiecare soi, tăierile de întreţinere şi fructificare trebuie să ţină cont şi de particularităţile de creştere şi rodire. Astfel, la soiurile mai viguroase cu creşteri anuale mai lungi, creşterea puternică în
detrimentul fructificării, slaba garnisire în partea bazală a şarpantelor şi subşarpantelor, au ca efect supraîncărcarea cu fructe
către vârful ramurilor, arcuirea acestora şi apariţia de ramuri viguroase în zona de curbură.
Pentru a evita aceste neajunsuri se recomandă:
-O mai frecventă ciupire a lăstarilor încă din primii ani de la plantare în scopul garnisirii uniforme cu semischelet şi ramuri de rod;
-O preocupare permanentă de deschidere a unghiului de ramificare prin transferarea creşterii elementelor de schelet pe ramificaţii laterale cu poziţie exterioară;
-Ridicarea direcţiei de creştere la ramurile arcuite prin scurtarea deasupra unei creşteri anuale cu poziţie apropiată de verticală din zona de curbură.
Tăieri în verde: La pomii tineri este de preferat ca formarea coroanelor să se facă pe cât posibil prin tăieri în verde, reducându-se în acest mod timpul de formare a coroanei şi favorizându-se intrarea mai rapidă pe rod.
După intrarea pe rod, în prima parte a perioadei de vegetaţie, creşterile fiind viguroase, se vor evita scurtările, întreţinerea se va face prin rărirea acestora. În perioada de rodire însă sunt necesare tăieri pentru a stimula creşterea şi a norma rodul. Cireşul formează în mod natural pe ax şi pe fiecare şarpantă etaje naturale, de obicei la distanţe prea mari (80-100 cm). Pentru a micşora distanţele dintre etaje, se recomandă ca ramurile anuale viguroase rezervate pentru formarea scheletului să se ciupească la 50 – 60 cm, pentru a ramifica. Din lăstarii care vor creşte în urma intervenţiei, cel mai viguros se lasă pentru prelungirea creşterilor viitoare, iar restul lăstarilor vor forma ramificaţiile laterale.
În noile livezi superintensive realizate cu pomi altoiţi pe portaltoi vegetativi, cu coroană performată din pepinieră (cu 5, 7 sau chiar 9 ramuri anticipate, care prezintă muguri de rod), plantaţi la densităţi mari (se recomandă scurtarea semischeletului care depăşeşte jumătate din grosimea axului la punctul de inserţie în cep de purtător de rod) plantaţi la densităţi mari (4 x 1,5-2 m) se recomandă scurtarea semischeletului care depăşeşte jumătate din grosimea axului la punctul de inserţie în cep de 15-25 de cm pentru reînnoirea semischeletului purtător de rod.
Sursa: Ghid de Pomicultură MADR
