• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum se cultivă lintea – o cultură cu cerere în creștere și prețuri ce ajung la 12 lei pe kilogram

    agrointeligenta.ro -

    Cultura de linte devine interesantă într-o piață în care boabele au revenit puternic în tendințele gastronomice din România și nu numai. Este apreciată mai ales lintea ecologică pentru care prețul boabelor la vrac ajunge la 12 lei, în timp ce producția medie la hectar se situează între 1.000 și 1.500 de kilograme.

    Lintea nu este o cultură pretențioasă, însă nu tolerează seceta și nici excesul de umiditate, două elemente ce trebuie luate în seamă la alegerea suprafeței unde va fi înființată plantația. Specialiștii apreciază că din punct de vedere al poziționării geografice, lintea găsește condiții favorabile mai ales în centrul și nordul Moldovei, depresiunea Bârsei și Câmpia Vinga din Banat.

    Un secret important al culturii de linte îl reprezintă alegerea plantei premergătoare și care pot influența ”virulența” buruienilor, o mare bătaie de cap în cazul unei plantații ecologice. Astfel, pentru că lintea are o talie joasă și un ritm de creștere lent, există riscul ”sufocării” și are nevoie de un teren cât mai ”curat”.

    De știut însă că lintea poate urma orice altă plantă de cultură, cu excepția leguminoaselor pentru boabe, preferând plantele prășitoare, care lasă terenul cu risc minim de buruieni, dar și cerealele păioase. Ca și plante ce merg după linte, se recomandă cerealele precum grâul de toamnă, întrucât lintea eliberează terenul devreme și îl lasă fertil.

    Lintea este o cultură care beneficiază de aportul de azot provenit de la bacteriile fixatoare și trebuie cultivată după plante care au fost fertilizate, beneficiind de efectul remanent.

    Pentru tratarea semințelor de linte se pot folosi preparate bacteriene precum Nitragin MZ, Nitragin SO, 200 ml/cantitatea de sămânță necesară pentru un hectar de cultură.

    Cum se pregătește solul pentru cultura de linte

    Când se pregătește solul pentru o cultură ecologică de linte se au în vedere lucrări ce combat apariția buruienilor, dar și menținerea apei în sol și mărunțirea pământului. Astfel, după recoltarea culturii premergătoare se recomandă o dezmiriștire pentru a mărunți buruienile, resturile vegetale și stratul superficial al solului. Cât mai curând după se ară terenul cu plugul în agregat cu grapa, la adâncimea de 25-30 de cm. Arăturile efectuate vara se lucrează în mod repetat până toamna, lucrări prin care este nivelat terenul, sunt mărunțiți bulgării și sunt distruse buruienile care răsar, reducând astfel rezerva de buruieni.

    Arăturile efectuate după premergătoare cu recoltare târzie pot fi lucrate încă din toamnă sau pot fi lăsate în ”brazda crudă”, spun specialiștii. În mod obișnuit, este susținută necesitatea grăpării și nivelării arăturii de toamnă, ceea ce oferă avantajul că la desprimăvărare, terenul se usucă mai repede și uniform și se poate semăna devreme.

    În primăvară, terenul se lucrează cât mai timpuriu posibil, dar numai după ce apa s-a scurs în profunzime pentru a evita compactarea exagerată prin trecerea agregatelor agricol, motiv pentru care și numărul trecerilor trebuie să fie minim. De regulă, primăvara sunt necesare două lucrări, dintre care una de grăpat la desprimăvărare și a doua, chiar înainte de semănat, de dorit cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu câmpuri cu grapă cu colți și lamă nivelatoare, pentru mobilizarea solului pe adâncimea de semănat.

    Semănatul lintei se face primăvara devreme întrucât întârzierea face ca răsărirea să fie neuniformă și cultura să fie expusă buruienilor. Mai mult, seceta de vară diminuează fecundarea și formarea păstăilor, astfel că o întârziere de 10 zile a semănatului poate avea ca urmare pierderi de producție cu 400-500 de kilograme la hectar!

    Sămânța de linte trebuie să aibă peste 97% puritate și o germinație peste 85%, iar în cazul culturilor ecologice, să fie certificată în acest sens.

    Densitatea de semănat la cultura de linte se recomandă a fi între 180 și 220 de boabe germinabile pe metrul pătrat pentru lintea mare și între 250 și 300 boabe pe mp la lintea cu bob mic, lintea măruntă.

    Distanța dintre rânduri la cultura de linte ar trebui să fie între 12,5 și 15 cm, pentru semănat folosindu-se semănători universale.

    Adâncimea la semănat este de 3-5 cm, iar cantitatea de sămânță care intră la hectar este de circa 100 kg/ha la lintea mare și 80 kg/ha la lintea mică.

    După semănat, la linte se recomandă adesea un tăvălugit, iar după răsărire, când plantele au 6-8 cm, se trece cu grapa cu colți reglabili cu colții îndreptați înapoi, care distruge crusta și buruienile în curs de răsărire.

    Plivitul este necesar pentru a înlătura diferite buruieni printre care și lintoiul care se deosebește de linte plin plante mai viguroase, frunze mai mari și flori colorate. În loturile semincere, plivitul biologic este obligatoriu, spun specialiștii.

    Recoltarea lintei trebuie făcută la timp pentru a evita pierderile

    Momentul cel mai potrivit pentru recoltarea lintei este când păstăile inferioare au prins culoarea galbenă-brunie, iar cele din mijloc au devenit galbene, boabele lor fiind în pârgă, iar cele superioare încă verzi. Întârzierea recoltării peste această fază determină plesnirea păstăilor de la bază sau căderea lor de pe plantă. Pe de altă parte, recoltare prea devreme se lasă cu un procent mai mare de boabe verzi și zbârcite, care depreciază calitatea recoltei.

    Lintea se recoltează prin cosire cu vindroverul tractat, iar plantele tăiate se usucă pe câmp în brazde, după care se treieră cu combina. Pe suprafețe mici, în sistem gospodăresc, lintea poate fi recoltată manual, prin cosire sau smulgere, după care care se face treieratul.

    Recoltarea lintei se recomandă a fi făcută pe vreme frumoasă, iar plantele tăiate să nu fie expuse prea mult în bătaia soarelui.

    Un pont important pentru cultivatorii de linte este acela că pe piață este apreciată lintea cu bob uniform. Ca și producție, vă puteți aștepta ca în regim ecologic să obțineți între 1.000 și 1.500 de kilograme la hectar. După recoltare, resturile vegetale pot fi folosite în hrana animalelor fiind un furaj valoros, bogat în proteine, iar dacă sunt încorporate în sol, pot contribui la îmbogățirea acestuia în elemente nutritive, mai ales cu azot.

    linte

    În privința valorificării, prețurile la linte sunt influențate mult de modul de cultură. Cele mai apreciate boabe sunt cele obținute în sistem ecologic, la care prețurile în magazinele de specialitate ajung la 12 lei pe kilogram.

    Pentru a obține cel mai bun preț, se recomandă investiția într-o mini-linie de ambalare, care asigură un profit mai mare la vânzarea unor pachete/pungi în cantități de 500 g sau un kilogram. Apreciate sunt și boabele încolțite sau pentru încolțire, căutate mai ales de adepții regimului alimentar raw-vegan.

    Sursa: Ghid de bune practici în cultivarea lintei în sistem ecologic

    Foto: 1080.plus


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd