Mangaliţa – „porcul-somon” sau „uleiul de măsline cu patru picioare” – recucereşte Transilvania
agrointeligenta.ro -
Porcul de Mangaliţa, cândva o rasă foarte răspândită în zona Transilvaniei, pare să fie apreciat, din nou, de către fermierii români.
În vreme ce românii au abandonat această rasă după 1989, ungurii au intuit potenţialul acesteia, iar acum sunt printre cei mai mari exportatori din lume de jambon de Mangaliţa, la preţuri de peste 80 de euro pe kilogram. Fermierii români vor acum să recupereze timpul pierdut şi încearcă revitalizarea acestei rase cu ajutorul nou-înfiinţatei Asociaţii a Crescătorilor de Porci Mangaliţa. Deocamdată nu se pune problema exporturilor, fermierii mulţumindu-se să vândă carnea în ţară, prin restaurantele din marile oraşe, dar şi prin târgurile de produse tradiţionale şi lanţurile de retail. Pentru a valorifica mai bine producţia, românii au creat produse tradiţionale proprii cu mărci înregistrate precum ”Cârnaţii de Săpânţa”.
”Românii au renunţat după revoluţie să mai crească porci de Mangaliţa pentru că sunt mai greu de crescut şi, în plus, au cam 60-70% grăsime, spre deosebire de alte rase, unde raportul este inversat – grăsimea ajunge doar la 30-40%. Noi nu am ştiut să profităm de această oportunitate, în vreme ce ungurii, de exemplu, au intuit repede potenţialul rasei şi acum sunt principalii exportatori de jambon în Europa Occidentală, Japonia şi SUA unde vând cu preţuri de la 80 de euro în sus kilogramul. Ei au un adevărat program de creştere a porcului de Mangaliţa, finanţat din fonduri europene. La noi nu face nimeni nimic”, a declarat Ioan Tătăran , preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Porci Mangaliţa.
Asociaţia organizează în fiecare an în luna aprilie la Baia Mare Festivalul Mangaliţa, manifestare organizată pentru promovarea creşterii acestei rase de către micii fermieri.
„Vrem să-i încurajăm pe ţărani să crească rasa Mangaliţa. Am facut analize şi am constatat că procentul de acizi graşi nesaturaţi din acestă carne ajunge la 70%, procent similar cu cel întâlnit în uleiul de măsline sau somon. (…) Profesorul Mencinicopschi a făcut recent un studiu pe acestă carne şi a ajuns la conluzia că este foarte indicată pentru cei care suferă de boli cardiovasculare. Clienţii cărora le furnizăm carne proaspătă sunt, în cea mai mare parte, restarurantele din Bucureşti, Cluj şi Baia Mare. În Capitală vindem carne pentru City Grill, Carul cu Bere şi La Mama. Distribuim, de asemenea, mezeluri din carne de Mangaliţa prin lanţurile de retail şi pieţele din Baia-Mare, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Sibiu şi Bucureşti, în special prin Real şi Cora, unde avem standuri, dar şi prin târgurile de produse tradiţionale organizate în oraşele din ţară. Am înregistrat la OSIM brandul ”Cârnaţi de Săpânţa”, făcuţi din carne de Mangaliţa şi din vită brună maramureşană. Practic, încercăm să-i învăţăm pe oameni să-şi pună valoare adăugată la produsele primare. La export nu avem ce vinde deocamdată pentru că efectivele sunt acum de sub 10.000 de capete şi ne-ar fi greu să umplem şi un camion de 20 de tone. În 2-3 ani ne-am propus, însă, să ajungem în ţară la vreo 30.000 de capete”, a spus Tătăran.
Potrivit acestuia, porcul de Mangaliţa nu se pretează pentru creşterea în ferme mari, în sistem intensiv, ci în ferme ţărăneşti cu până la 100 de capete. Cei mai mulţi crescători ai acestei rase sunt în Transilvania în Baia-Mare, Bihor, Covasna, Harghita, Braşov şi Arad.
”Nivelul scăzut de colesterol este principalul avantaj al porcului de Mangaliţa faţă de alte rase. Numai că porcul de Mangaliţa se creşte mai greu. Scroafele din această rasă fată mai puţini purcei, iar aceştia pot fi tăiaţi abia de la un an şi jumătate în sus. În plus, porcul de Magaliţa este crescut în sistem extensiv, nu în ferme mari. Aceştia sunt crescuţi în gospodării ţărăneşti, afară, la soare şi se hrănesc cu iarbă, ghindă, jir, iar cu câteva luni înainte de sacrificare sunt trecuţi şi pe cereale. În aceste condiţii, nu e de mirare că un kilogram de carne costă 40-50 de lei kilogramul, adică dublu faţă de carnea de la un porc de crescătorie, sau chiar mai mult de atât dacă vorbim de cotlet sau ceafă”, a continuat preşedintele Asciaţiei Crescătorilor de Porci Mangaliţa.
Transilvania era cunoscută cândva ca o zonă tradiţională pentru creşterea porcului de Mangaliţa. Carnea acestei rase, de culoare mai închisă, este apreciată pentru aspectul său marmorat dat de grăsimea intramusculară, frăgezime şi suculenţă iar gustul, datorită nivelului redus de colesterol, aminteşte, mai degrabă, de carnea de mistreţ decât de cea a porcului din rasele europene, precum York, Landrace sau Marele Alb. Ca grupă de preţ, Mangaliţa se încadrează mai degrabă în categoria porcilor „de lux”, în care se mai numără porcul vietnamez, porcul iberic, Kunekune sau autohtonul porc de Bazna – o corcitură românească de la sfârşitul secolului XIX, dintre scroafa de Mangaliţa şi vierul Berk.
La rândul său, Mangaliţa a apărut în prima parte a secolului XIX, din combinarea raselor ungureşti Bakonyi şi Szalontai cu mistreţul.
Rasa Mangaliţa, cu variaţiile sale – Mangaliţa cu burtă albă, Mangaliţa cu păr blond sau Mangaliţa roşcat nu este una foarte pretenţioasă la condiţiile de hrană şi adăpost, fiind rezistentă la boli şi condiţii climatice aspre. Prolificitatea rasei este de 6-7 purcei, consumul specific de 5,5-6 kilograme de hrană iar sporul mediu zilnic este de 400 de grame.
Citeşte şi „Porcul Mangaliţa: o piaţă pierdută de români şi câştigată de unguri„
