• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul cărnii de miel ar putea exploda înainte de Paști! Motivul: reluarea exportului de ovine către țările arabe

    agrointeligenta.ro -

    Mielul de Paște de pe masa românilor ar putea fi mai scump în acest an dintr-un motiv care, cel puțin pentru crescătorii de ovine – care au în 2016 o ”recoltă” bună de animale, este cea mai bună veste pe care puteau să o primească în această primăvară. 

    Perioada Sărbătorilor Pascale este cea în care oierii speră să vândă cei mai mulți miei și să își primească un preț corect pentru munca lor. De câțiva ani, însă, prețurile din piețe, dar și cele cu care unii fermieri reușesc să vândă în marile magazine nu le acoperă cheltuielile și, la final, mulți rămân cu animalele nevândute. Totuși, pentru 2016, o veste oficială ar putea face ca prețul cărnii de miel să urce nesperat de mult pentru crescători.

    Gura de oxigen pe care o așteptau crescători ar putea fi exportul mieilor în țările arabe pe care România l-a reluat de la începutul acestei lui, după cum Agrointeligența a anunțat în exclusivitate în articolul pe care îl puteți citi AICI. Odată cu scăderea ofertei pe piața națională, prețurile ar putea exploda, mai ales că oierii au siguranța că ce nu reușesc să vândă în țară, mai pot da la export.

    ”100.000 de ovine au plecat deja în Iordania. În altă ordine de idei, am vizitat o zonă liberă unde vor fi pregătite milioane de ovine și bovine pentru export către țările din zonă și din România se estimează cel puțin un milion de ovine vor fi preluate. Ni s-a spus despre calitatea ovinelor este foarte bune, se aseamănă cu ovinele din Iordania. Ei, din păcate, nu au decât trei milioane de ovine care efectiv cresc pe piatră, ca să mă exprim așa și făceam comparația cu condițiile extraordinar de favorabile pe car le are România. În continuare, ministrul din Arabia Saudită va veni la jumătatea lunii mai în ideea – ca să precizez, că în urma analizei cu sectorul că anual circa 4,5 milioane de ovine pot fi exportate din România. Dacă un milion pleacă spre Iordania, mai avem marfă suficientă. Îmi aduc aminte remarca unui comisar european care mi-a spus ”Achime dacă nu ieșiți la export nu existați”, a declarat astăzi ministrul agriculturii, Achim Irimescu.

    Informația conform căreia prețul cărnii de miel ar putea suferi modificări ne-a fost confirmată chiar de către oieri care aplică un principiu economic de bază – cel legat de volumul cererii și al ofertei. Iar, astăzi, ministrul Irimescu a venit cu confirmarea în cifre.

    ”Am avut o discuție foarte bună și cu ministrul agriculturii din Kuweit, pe lângă Iordania vreau să mai deschid piața pentru alte 3,5 milioane de ovine. Deschizând piață sper să creștem prețurile ușor, ușor. Acum prețul este 7 lei, dar calculele ne spun că trebuie să fie minim 10 lei pentru a vinde. Noi facem export de valută. 4,5 milioane de ovine pot fi exportate anual din România. Sectorul ovin poate contribui cu un miliard jumătate la exportul românesc. Anul trecut a fost o situația multianuală în care am avut o balanță negativă la export. Anul trecut am avut pe minus 100 milioane de euro, pentru că prețul cerealelor a căzut foarte tare. Mi-aș dori să exportăm produse cu valoarea adăugată mare”, a mai completat ministrul.

    În România, 10-12 lei kilogramul de miel în viu

    La începutul lunii aprilie, după Paștele catolic, Agrointeligența a scris despre prețul cărnii de miel, înainte de știrea reluării exporturilor. Atunci, crescătorii nu erau deloc optimiști.

    ”Prețul va rămâne constant, deocamdată la nivelul celui de anul trecut. La carcasă mă tem că prețul va coborî sub 25 de lei kilogramul. În piețe, prețul la mielul în viu va fi de 10-12 lei kilogramul. Depindem mult de cererea de la export și cum aceasta nu există, oierul este nevoit să vândă și pentru perioada Pascală cu un preț mai mic ca să nu rămână cu mieii. Pentru Paștele catolic, de exemplu, s-a vândut la export cu 10 lei kilogramul iar pentru piața internă cererea a fost extrem de mică”, ne-a explicat la acel moment Marcel Andrei, crescător de oi din județul Sibiu.

    Nu toți fermierii au așteptat însă ”raza” de speranță de la arabi și și-au găsit alte căi de a-și valorifica munca la un preț onest. Daniela Anca Demian, crescătoare de ovine din județul Bihor, a găsit o soluție pentru a-și valorifica munca ei și a familiei sale: duce negocieri pentru deschiderea de noi piețe pentru desfacerea mieilor de carne. Bihoreanca nu este doar adepta exportului la arabi, dar încearcă să-i convingă pe belgieni că Țurcana românească face cea mai bună carne, iar cele mai valoroase animale se găsesc la ea în fermă. Deși vinde mai mult la export, Daniela Anca Demian, director executiv la Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine ”Păstorul”, urmărește și prețurile de pe piața internă.

    ”În acest an, prețul va oscila între 12 și 15 lei în viu. Sigur că vorbim aici de cerere și ofertă. Dacă există cerere, atunci și prețul poate suferi modificări pentru că ofertă cu siguranță este. Știu că la Paștele Catolic așa s-au vândut: între 12 și 15 lei kilogramul. Consumatorii nu se uită la rasă, ci mai degrabă la portofel, adică ei caută să cumpere un kilogram- două kilograme și nu carcasă. Iar nouă nu ni se oferă această responsabilitate să putem vinde sub forma aceasta. Între dorința economică a crescătorului și legislație este o prăpastie enormă, sunt două paralele, de fapt. (…) La supermarket prețul va fi undeva între 23 – 27 de lei. Oierii nu se așteaptă la cereri foarte mari având în vedere că porcul este atât de ieftin. Oamenii merg mai mult pe carnea de pui și porc, chiar dacă tradițional, mielul trebuie să fie primul pe masa românilor la sărbătorile pascale”, ne-a declarat crescătoarea.

    Foto: maramedia.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”