LIVE de la PROTESTUL FERMIERILOR! ”Nu mergem la negocieri! Îi așteptăm pe domnul ministru și pe parlamentari AICI, în STRADĂ! AICI ne purtăm acum DISCUȚIILE!”
Roxana Dobre -Mii de fermieri protestează astăzi, marți – 7 iunie, în București, în Parcul Izvor. Mitingul este autorizat între orele 12.00 și 16.00 și este organizat de cele mai importante organizații din sectorul agricol, fiind estimat un număr de 10.000 de participanți din toate județe țării.
Transmisie LIVE de la PROTEST!
La ora 10.00 erau deja peste 2.000 de fermieri care ajunseseră în fața Parlamentului, iar numărul lor este în creștere. O parte dintre protestatari nu au reușit încă să ajungă la Izvor întrucât forțele de ordine coordonează microbuzele și autocarele care ajung în București și se încearcă evitarea unor blocaje rutiere. Toate mașinile au fost instruite să afișeze în parbriz, vizibil, un afiș cu ”MITING” ca să fie reperate de agenții de la Circulație și să fie apoi direcționate către punctul unde vor putea staționa, în apropierea zonei unde este autorizat protestul.
Inițial, se anunțase că liderii fermierilor vor fi convocați la o rundă de negocieri la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților, dar, la fața locului, șefii organizațiilor au anunțat reporterii Agrointeligența că nu vor să discute probleme sectorului agricol în spatele unor uși închise. Așadar, ei le transmit atât politicienilor – deputați și senatori, cât și oficialilor din Ministerul Agriculturii – de la ministrul Achim Irimescu, secretari de stat și directori din APIA, că îi așteaptă la un dialog în stradă. ”Ne mergem la negocieri. Îi așteptăm aici, în stradă. Aici ne vom purta astăzi negocierile, de aici ne vom striga problemele, aici vrem să ni se spună ce soluții s-au găsit ca să fim respectați!”, ne-au declarat fermierii.
Printre delegațiile pe care le-am văzut în primul rând al protestului – deci care au ajuns printre primii în fața Parlamentului, se numără cele din județe precum Hunedoara, Bacău, Botoșani, Mureș și Covasna.
Deși prognoza meteo anunța acum câteva zile că ziua de marți va fi una lipsită de precipitații, la ora începerii protestului, cerul era acoperit de nori și se simțeau câțiva picuri de ploaie. Indiferent dacă vor avea parte și de un duș rece de la ”Mama Natură”, fermierii spun că sunt obișnuiți să stea în ploaie, așa își pasc animalele și lucrează și în ferme, astfel că nu se vor lăsa duși de la protest până când nu vor obține răspunsuri la lista lor de revendicări. Și că vorbim despre revendicările fermierilor, iată care sunt acestea:
1. Responsabilii de întârzierea subvențiilor să suporte consecințele;
2. Reglementarea fiscalizării (TVA, subvențiile nu trebuie supuse fiscalizării, producătorii agricoli sunt supuși unor abuzuri ANAF);
3. Legea etichetării produselor agroalimentare;
4. Vânzarea terenurilor agricole către străini, să fie stopată în regim de urgență;
5. Legea Vânătorii, cea care, după ”expirarea” OUG 60/2015, blochează din nou pășunatul între 6 decembrie și 24 aprilie și limitează numărul de câini la turma de oi.
6.Legea 321, produse românești în supermarketuri .
Protestul de astăzi este organizat de către Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), împreună cu Federația ROMOVIS, Federația PROOVIS, Federația Natională a Crescătorilor de Ovine din România (Dobrogea), Asociația Crescătorilor de Bovine din Județul Covasna, Asociația Națională a Crescătorilor de Vaci de Carne, Federația Nationala CAPRIROM. Între timp, la protest a ajuns și președintele Pro AGRO, Emil Dumitru!
Reporterii Agrointeligența sunt prezenți în mijlocul fermierilor veniți la București și vă țin la curent cu ce se întâmplă la cel mai mare miting organizat vreodată în agricultura românească!