Portret de fermier. DAN CORBUȚ, un comerciant de succes sedus de munca câmpului
Daniel Befu -
Dan Corbuț, președintele Camerei Agricole din Bihor, este poate cel mai influent agricultor din județ. Preferă liniștea în locul agitației orașului. Locuiește la țară, lângă Oradea, este căsătorit și are doi copii, pe Georgiana (24 de ani) și Raul (16 ani). Deși afacerea îi mănâncă mult prea multe ore din zi, își ține familia aproape și încearcă să-și capaciteze copiii înspre agricultură. Fiica sa se ocupă de partea de marketing, iar fiul de-abia acum gustă din ABC-ul deliciilor vieții de fermier.
Business-ul Agroind Cauaceu și l-a început în 1996: ”Atunci tatăl meu lucra ca maistru la o secție la Agromec-ul din Diosig. Era perioada când unitățile de stat începeau să se privatizeze. În primul an a luat în locație de gestiune acea secție a Agromecului și făceam prestări de servicii pentru terenurile din zona Diosigului. Lucram 60 ha cu tractoare și combine românești. În paralel, eu aveam un business în Oradea de cu totul altă natură. Eu am lucrat în comerț până în ’90 și imediat după. Terminasem liceul și o școală profesională de lucrători comerciali- ospătari. După ce m-am întors din armată am mai apucat să lucrez ca ospătar cam un an și văzând că încep să se dezvolte afacerile private, mi-am făcut propriul business. Mi-am deschis o alimentară și un cafe-bar. Am închiriat spațiile și mi-am dezvoltat afacerea până prin ’95. Într-o discuție cu tatăl meu, i-am propus să cumpărăm acea secție de mecanizare. La vremea aia a fost enorm de scumpă. Îmi aduc aminte și acum: ne-a fost vândută pe 600 de milioane de lei în 1996. Norocul nostru e că Agromecul ne-a permis, prin contract, să plătim suma în rate fixe cu o dobândă fixă în 10 ani. Și a venit inflația. N-aveam de unde să prevedem norocul ăsta. Ne-a ajutat enorm, deoarece cei 600 de milioane de lei, în 3 ani, mai valorau doar cât să-ți iei o mașină, nu o secție agricolă”.
În timp ce punea bazele afacerii de prestări servicii mecanizate pentru fermieri, Dan Corbuț a mers la un depozit să achiziționeze pesticide pentru terenul lucrat: ”Îmi trebuiau niște substanțe pentru cultura de grâu. Era o singură firmă în Oradea pe vremea aia care comercializa așa ceva și ca să pot să intru la administratorul firmei, am stat vreo oră jumate în anticameră. În momentul ăla mi-am zis în sinea mea: «Bă, frate, la omul ăsta se stă la rând în timp ce la mine business-ul de comerț merge în jos!». Și atunci mi-a venit ideea să fac comerț în agricultură, care și azi e activitatea de bază la noi. Mi-a venit ideea să comercializez îngrășăminte chimice de la Azomureș, care atunci își făcea rețeaua de distribuție în țară. M-am urcat în mașină și am plecat la Târgu Mureș, în ideea că aveam deja împreună cu tata secția de mecanizare, care dispunea de spații unde să depozitez îngrășămintele pentru vânzare. Când am ajuns acolo erau cam pe final lista cu distribuitori. Inițial cei de la Azomureș nici n-au vrut să mă accepte, că erau deja 12 firme din Oradea care-și depuseseră notificări privind intenția de a deveni distribuitori pe Bihor. Printr-o minune am apucat să prind și eu, acolo, un loc. În 4 ani de zile, din cei 12 am rămas 3 distribuitori pe județul Bihor, iar în ziua de azi suntem doar noi singuri”.
Vrând să înțeleagă mai bine tainele agriculturii, Dan Corbuț a urmat și cursurile unei facultăți de profil: ”În 1996 am cumpărat Agromecul și în 1998 m-am înscris la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aveam 31 de ani. Eram cel mai bătrân student de la mine din an, dar eram și cel mai în temă. Și nu doar învățam, dar și puneam în practică în ferma mea ceea ce aflam nou la facultate. Acum dintre foștii colegi de facultate, am pe unii cu care colaborez în activitatea mea. Iar cu facultatea din Oradea am și acum o colaborare foarte bună. Mereu aduc studenții la mine în practică”.
A riscat și a devenit fericitul cumpărător al fostei gospodării de partid
În 2002, Dan Corbuț își consolidase deja o poziție destul de bună în piața agricolă din Bihor. E anul când ADS-ul a scos la licitație sediul fostei ferme a partidului din județul Bihor. Urmare a acestei achiziții a urmat un salt puternic înainte: ”Fosta fermă a partidului avea ca și active trei ferme. Asta în care suntem acum, unde e și sediul central și logistica pentru tot ce înseamnă distribuție, o fermă la Diosig, unde avem fermă vegetală, cu stație de condiționare a semințelor, hale, partea de mecanizare și tot ce ține de utilaje agricole, iar o a treia fermă era o livadă de 160 ha amplasată chiar în Oradea, pe care am vândut-o ulterior”.
Povestea acestei achiziții a început cu privatizările prin metoda PAS. Una din cele trei ferme ale gospodăriei de partid era lipită de secția de mecanizare a Agromec Diosig, pe care o cumpăraseră Corbuț-tatăl și Corbuț-fiul. Dat fiind că activitatea de distribuție de inputuri decolase de-a dreptul, spațiile de depozitare din vechea secție a Agromec-ului devenise brusc insuficientă. Fiindcă salariați nu au vrut, Dan Corbuț a cumpărat gospodăria de partid de la ADS: ”Când am cumpărat eu, unitatea era scoasă pentru a treia oară la licitație. La primele două licitații n-a participat nimeni din cauza prețului. Aici era director un om care mai avea câțiva ani până la pensie, în momentul în care s-a făcut evaluarea activelor, a supraevaluat totul ca să nu se vândă și să își păstreze el postul până la pensie. Și toată lumea pe asta a mizat, că nu va fi nimeni să cumpere la prețul ăsta, fiindcă unități mai bune decât asta erau scoase la vânzare la prețuri mult mai mici. Când m-am înscris la licitație, am avut un noroc extraordinar, fiindcă fix în aceeași perioadă se scoseseră la licitație vreo trei IAS-uri în județul Bihor. Asta era cea mai scumpă unitate ca și preț de pornire. Se scosese la licitație o fermă de pește, care avea peste o mie de hectare de luciu de apă și era cea mai căutată și cea mai rentabilă fermă din județul Bihor la vremea aia. Cum s-a scos la licitație, toate firmele cu bani s-au dus acolo. Când am mers la București să cumpăr caietul de sarcini de la ADS, am constatat că eram singurul interesat să cumpăr ferma asta. Asta a fost șansa mea”.
Adjudecarea celor trei ferme l-au costat pe Dan Corbuț aproximativ 300.000 de dolari și a venit la pachet cu transferul pe Agroind Cauaceu a contractelor de arendă pe o suprafață de 800 ha de teren. Achiziția gospodăriei de partid a însemnat însă și investiții de 4-5 milioane de euro pentru reabilitarea clădirilor în paragină.
Are grijă de jumătate din terenurile agricole lucrate organizat din județ
Suprafața arabilă a județului Bihor este undeva la vreo 350.000 de hectare, dintre care, în forme asociative, se lucrează doar în jur de 150.000 de hectare, restul fiind terenuri arabile amplasate pe dealuri și în zone unde nu poți face o agricultură intensivă. Pe mai bine de jumătate din suprafețele lucrate profesionist în județ, Dan Corbuț asigură semințele, îngrășămintele și pesticidele, iar la recoltat fermierii îi plătesc în grâne, pe care Agroind Cauaceu le exportă sau vinde la marii consumatori din intern. Fondatorul Agroind Cauceu nu are ambiții care să-l scoată din zona de confort: ”Noi nu vrem să ieșim din județul Bihor. Vindem inputuri doar în județ”.
Comerțul îi generează lui Corbuț circa 90% din cifra de afaceri și grosul profitului: ”Avem în jur de 300 de clienți fermieri care cumpără marfă de la noi. Ei lucrează undeva la 80.000 de hectare. Pentru această suprafață noi finanțăm de primăvara până toamna, tot ce înseamnă cheltuieli cu inputurile. Sunt foarte mulți distribuitori de inputuri locali sau regionali care au o relație mult mai corectă cu fermierii decât multinaționalele care vin și pleacă. De vreo 4-5 ani avem aceiași clienți. Noi suntem de-aici. N-avem cum să-i lăsăm când au o problemă. Eu, ca proprietar al firmei, cunosc fiecare client al meu și relația mea personală cu ei e una specială. Având mare parte a activității pe comerț, în timpul săptămânii până în jurul orei două stau la birou, după care după ora două merg pe la fermieri. Nu la mine în fermă. La mine pe câmpuri apuc să ajung sâmbăta și duminica, împreună cu agronomul unității, ca să vedem stadiul culturilor”.
Își regretă dezinteresul inițial pentru ”terenurile agricole”
În prezent. Corbuț deține un parc de utilaje de 4 milioane de euro cu care lucrează pe toate firmele aproximativ 4.500 ha, preponderent cernoziomuri. Doar 15% ha din terenul lucrat de Dan Corbuț e proprietate, restul fiind arendat de la localnici. De remarcat este că a ajuns la această suprafață de-abia în urmă cu 3 ani. N-a pariat mai repede pe pământul agricol deoarece din 2000 până în 2007-2008 a perceput agricultura ca nefiind foarte rentabilă: ”Noi făceam business-ul în mare parte din comerț. Nefiind încă fondurile europene care să-ți poată da ocazia să cumperi utilaje moderne pe bani mai puțini și tehnologie mai performantă, ca fermier nu erai foarte profitabil. Lucrai cu tractoarele alea românești care consumau 40 litri de motorină la un hectar de arătură. O povară era și personalul necesar. Acum eu lucrez cu 20 de mecanizatori, atunci îți trebuiau 50 de oameni ca să lucrezi 4.500 ha, cât am eu. Cel puțin din punctul meu de vedere nu era un business profitabil la acel moment. Când mi-am dat seama, nu numai eu, ci toți fermierii de schimbarea de după 2007, atunci am devenit mai activ pe partea de lucru a pământului. Din păcate însă, acum e foarte puțin loc de extindere pe partea de suprafețe lucrate. Se mai poate face extindere doar dacă cumperi o fermă cu tot cu contractele ei de arendă. În 2012-2013 eu am luat trei ferme, cu o suprafață de teren cumulată de vreo 1.000 ha”.
Cea mai grea încercare cu care se confruntă fermierul Dan Corbuț sunt dereglările climatice care se resimt tot mai acut în zonă: ”Am avut doi ani de secetă cumplită pe zona Bihorului: anul trecut și acum doi ani. Și anul ăsta văd că la fel pornim. Dacă în restul țării a plouat, aici n-a plouat aproape deloc. Dacă până în urmă cu 7-8-10 ani, în zona Bihor-Satu Mare nu exista lună să nu plouă o dată, de două ori, acum deja au trecut 6 săptămâni la noi de când n-a dat o ploaie ca lumea, de măcar 10 litri pe metru pătrat. Noi am început deja să ne adaptăm. Am făcut un proiect în urmă cu 2 ani de zile, am luat instalații de irigat de 500.000 de euro. Am preluat de la Apele Române un lac de acumulare de vreo 36 de ha de luciu de apă în comuna Diosig, de unde irigăm. Din păcate în jurul lacului lucrăm momentan doar o suprafață de 100-150 ha și costurile sunt ridicate să ducem apa prea departe”.
Bihorul e departe de portul Constanța, dar compensează
Grupul Agroind Cauaceu deține o capacitate de depozitare de 100.000 tone fragmentată în 4 depozite de pe raza județului Bihor. Cel mai mare dintre acestea l-a achiziționat în 2012 de la o companie ungară care a dat faliment. E vorba despre un siloz cu capacitatea de 50.000 tone amplasat la marginea Oradei, care are acces strategic la calea ferată, ceea ce îi înjumătățește costul de transport comparativ cu transportul rutier. Din acest motiv, tot ceea ce pleacă la export e livrat exclusiv pe cale ferată.
A fi fermier în coasta Ungariei implică o anumită specificitate: ”Din punctul de vedere al fermierului am avantaje. Sunt aproape de Vest. Nu numai de Ungaria vorbesc aici, ci și de Austria și Italia, unde pot să vând produsele mai aproape și mai bine decât să le duc la Constanța. Cam 65-70% din cerealele pe care le produce țara asta se duc spre portul Constanța, pentru că noi, ca popor, nu putem mânca atât cât producem și trebuie să facem export. Fermierul constănțean vinde mai scump ca noi cu 25-30 euro/t, de orice-ar fi el, fiindcă e aproape de port. Pe noi transportul de-aici până în Ungaria sau în Austria ne costă doar 10 sau 15 euro/t la transport, semnificativ mai puțin decât cei 25-30 euro/t cât am pierde dacă am duce marfa până în Constanța. Și aici din punctul ăsta de vedere, avem noroc. Dacă n-am avea piață asta, ar fi greu să vindem”.
Agroind Cauaceu își vinde floarea soarelui și rapița în Ungaria: ”Cei de la Bunge și cei de la Glencore, care-s cei mai mari procesatori de oleaginoase, au fabrici foarte aproape de aici, la o sută și ceva de kilometri de noi”.
Însă grosul cerealelor rămâne în țară: ”Grâul îl vindem în mare parte la Boromir, avem o relație foarte bună cu ei. Unităților lor din Deva și Sibiu le dăm circa 70% din cele 50-60.000 tone de grâu pe care le colectăm de la fermierii din județ. Avem și local ceva procesatori, cum e cazul Nutrientul Palota, către care vindem circa 30% din cantitate. Noi suntem cei mai mari furnizori ai lor de cereale. Noi comercializăm anual între 130 și 150.000 tone de cereale. În Ungaria am trimis triticale, spre Austria, Elveția, Ungaria rapiță și floarea-soarelui. În Italia până acum am dat la traderi, dar de anul asta o să dăm și direct la producător. Eu am fost în urmă cu o lună de zile în zona Brescia și cu ajutorul consultantului nostru din Milano am reușit să avem o întâlnire cu mai mulți crescători de animale din zonă aia și probabil o să le livrăm și lor începând din vară”.
Când dai banii la o parte, ce mai rămâne?
Dacă pariul său inițial a fost pe comerț, între timp s-a produs o schimbare de paradigmă la Dan Corbuț: ”Dacă ar fi să aleg între a face comerț și a face agricultură 100% aș face agricultură, deși îmi aduce doar 10% din cifra de afaceri. Asta dacă e să mă iau după ce îmi place mai mult. În agricultură îți propui să faci performanță, dar niciodată nu poți fi sigur că ajungi la nivelul pe care ți-l propui. În altă activitate, gen comerț, mi-am propus astăzi să vând 100 de tone de N,P,K mă duc la 10 fermieri și îl vând 100%. Nu există să nu poți face lucrul ăsta dacă vrei. Faptul că ai luat un sac de azotat de amoniu și l-ai vândut în loc de 1 leu cu 1,1 lei e o activitate pe care poate s-o facă orișicine. În comerț totul e posibil. Dar pe partea de agricultură, trebuie să ai și ajutorul Celui de Sus, știința de a produce, dar și dragul de a produce. De-asta e și frumoasă agricultura, pentru că e altceva decât comerțul”.
Pentru Corbuț agricultura este legată de cele mai intime resorturi ale ființei sale: ”E în primul rând un lucru care-mi ține vie memoria tatălui meu și-mi aduce aminte de el. În momentul în care ies în câmp îmi aduc aminte că mă suna și mă întreba pe la oră 3-4 după-masă când eu lucram aici și el se ocupa de partea de vegetal în cadrul firmei, mă suna și mă întreba: «Ce faci?» «Uite, la birou». «Hai, închide ușa și ieși. Te aștept să ieșim afară, în câmp». Și mergeam cu el după-masă, cel puțin o dată-de două ori pe săptămână și vizitam culturile să mă relaxez. Pe lângă satisfacția și bucuria pe care ți-o dă această muncă în agricultură, faptul că vezi cu ochii tăi cum crește grâul, cum îl recoltezi, cum îl duci în hambar și se transformă în pâinea pe care o mâncăm toți în fiecare zi, îmi aduce aminte și de părinți, îmi aduce aminte și de bunici și eu cred că e domeniul care ne reprezintă pe noi, ca români și că e un sector care ar putea dezvolta mult mai mult țara asta”.
Acum încearcă să-și capaciteze propriul fiu să simtă ogorul, așa cum în urmă cu 20 de ani a făcut și tatăl său cu el: ”Eu sper că partea de agricultură să i-o transmit băiatului meu, Raul, să prindă drag de sectorul ăsta. Pentru o fată e mult mai greu să facă această meserie. Băiatul meu vine la fermă cel puțin 2-3 săptămâni în fiecare vacanță. Anul trecut la recoltatul grâului, el a fost cel care făcea avizele pentru grâul care venea din câmp. Dimineața la 7-8 venea cu soră-sa la birou, îl lua inginerul agronom, îl ducea pe câmp și seara la 7-8 venea acasă. Nu l-am menajat, din moment ce stătea afară la 38-40 de grade Celsius și nu o dată, nu era chiar un răsfăț. Primea banii în fiecare zi, dar l-am plătit mai puțin decât pe ceilalți angajați. I-am dat 50 de lei pe zi. Era foarte fericit de ei. Anul ăsta am negociat cu el deja să primească 60 de lei pe zi dacă vine. Copiii nu trebuie învățați cu bani mulți de mici, ci cu puțin, ca să-i poată aprecia când sunt mari”.
