• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prognoza meteo 29 august – 11 septembrie. Cât și unde mai plouă în următoarele două săptămâni

    Roxana Dobre -

    Ploi însemnate cantitativ și temperaturi ușor scăzute, prognozează meteorologii pentru următoarele două săptămâni. Sunt zone care rămân însă secetoase iar ploile vor lipsi în totalitate.

    BANAT

    În primele două zile ale intervalului vremea va fi călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime în jurul a 32 de grade, apoi în 31 august se va răci uşor, la valori de 27…28 de grade. Ulterior, până la finalul primei săptămâni de prognoză, se va încălzi treptat, însă începând cu data de 7 septembrie este posibilă o scădere a temperaturile maxime spre valori apropiate de normalul perioadei, respectiv, o medie a acestora de 26…27 de grade. Valorile minime de temperatură se vor situa în jur de 16 grade la începutul perioadei, apoi vor scădea uşor spre medii de 13…14 grade. Ploi de scurtă durată vor fi în 30 şi 31 august.

    După data de 6 septembrie creşte probabilitatea de apariţie a ploilor, posibil mai însemnate cantitativ.

    CRIŞANA

    În următoarele două săptămâni vor fi variaţii ale temperaturii, însă regimul termic se va menţine în jurul mediilor multianuale. Intervalul va debuta cu o vreme călduroasă, media valorilor diurne urmând a fi în jurul a 31 de grade Celsius, apoi se va răci uşor, iar în data de 31 august se vor înregistra maxime de 26…27 de grade. Ulterior, până la finalul primei săptămâni de prognoză, media valorilor diurne nu va depăşi 28…29 de grade. Începând cu data de 7 septembrie este posibilă o uşoară scădere a valorilor termice diurne. Minimele nocturne de temperatură se vor situa în medie între 14 şi 16 grade, cu valori mai coborâte după data de 8 septembrie. Averse slabe se vor semnala în jurul datei de 30 august.

    Probabilitatea pentru ploi mai însemnate cantitiativ va fi în creştere după data de 6 septembrie.

    TRANSILVANIA

    În primele două zile ale intervalului temperatura va avea valori maxime, în medie regională, de 29…30 de grade şi minime în jurul a 14 grade. Din 31 august şi până la finalul intervalului de prognoză valorile termice diurne vor oscila între 25 şi 27 de grade, posibil mai scăzute în 8 – 9 septembrie, iar temperaturile minime vor avea, în medie, valori de 10…12 grade, mai coborâte în depresiunille intramontane.

    Averse locale se vor semnala în jurul datei de 30 august şi cu o probabilitate destul de ridicată şi după data de 6 septembrie, când şi cantităţile ar putea fi însemnate.

    MARAMUREŞ

    Vremea va fi călduroasă în prima zi a intervalului de prognoză, cu o medie regională a valorilor maxime de 30 de grade şi de 14…16 grade a celor minime. În 31 august se va produce o scădere a temperaturii, spre medii ale valorilor diurne de 25…26 de grade şi minime în jur de 11 grade. Ulterior temperatura va creşte uşor, mai ales în ceea ce priveşte valorile diurne, care vor tinde spre o medie de 28 de grade. După data de 7 septembrie este posibilă o nouă răcire, prin urmare sunt estimate temperaturi maxime, în medie, de 25…26 de grade şi minime de 11…12 grade.

    Averse locale se vor semnala în ziua de 30 august şi cu o probabilitate destul de ridicată şi după data de 6 septembrie, când sunt posibile şi cantităţi mai însemnate.

    MOLDOVA

    Intervalul va debuta cu o vreme călduroasă, apoi maximele diurne vor scădea, de la o medie de 32 de grade, până la 26 de grade în 31 august şi 1 septembrie. În intervalul 2 – 6 septembrie, vremea va fi caldă, cu o medie regională a valorilor termice diurne de 27…29 de grade. Începând cu data de 7 septembrie este posibilă o scădere a temperaturilor maxime, spre o medie de 25…26 de grade. Valorile minime de temperatură se vor situa în jur de 17 grade la începutul perioadei, apoi vor scădea spre medii de 12…14 grade.

    Averse locale se vor semnala în 29 şi 30 august şi cu o probabilitate destul de ridicată şi după data de 7 septembrie, când sunt posibile şi cantităţi mai însemnate.

    DOBROGEA

    În primele zile ale intervalului, valorile termice diurne vor oscila între 27 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. După 1 septembrie, se va produce o uşoară scădere a regimului termic, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 25…26 de grade, cu valori uşor mai ridicate în intervalul 4 – 6 septembrie, iar a celor minime se va situa în jurul valorii de 16 grade.

    În prima zi a intervalului, pe arii relativ extinse vor fi averse, apoi ploile vor lipsi. Averse locale vor mai fi posibile în jurul datei de 8 septembrie.

    MUNTENIA

    În primele zile valorile termice se vor situa peste mediile multianuale şi vor caracteriza o vreme călduroasă, îndeosebi în data de 30 august, când media regională a maximelor va fi de 32 de grade, iar a celor minime va fi de 16…18 grade. După 31 august, vremea se va răci uşor, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 27…28 de grade, cu valori uşor mai ridicate în intervalul 4 – 6 septembrie, când media acestora se va apropia de 30 de grade. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative, media regională a acestora urmând să fie de 13…15 grade.

    În primele trei zile de prognoză vor fi averse locale, apoi probabilitatea de apariție a ploilor va fi din nou în creştere după data de 7 septembrie.

    OLTENIA

    Vremea va fi calduroasă în primele trei zile de prognoză, când media diurnă a temperaturii va fi de 30…32 de grade. Ulterior temperatura va scădea, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 26…28 de grade, cu valori uşor mai ridicate în intervalul 4 – 6 septembrie, când media acestora se va apropia de 29…30 de grade. Minimele termice se vor situa în jurul valorii de 17 grade la începutul perioadei, apoi vor scădea spre medii de 13…15 grade.

    Vor fi averse și descărcări electrice în noaptea de marţi spre miercuri (30/31 august) şi în cursul zilei de miercuri (31 august), iar cantităţile de apă pot fi izolat mai însemnate. Averse sunt posibile şi după data de 7 septembrie.

    Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Diana Șoșoacă cere controale UE și încetarea măsurilor privind combaterea pestei oilor: „Vă bateți joc de fermieri!” Avans APIA 2024. Listă completă cu fermierii care primesc prima tranșă din plata pe hectar Plăți APIA 2024. Cursul la care se calculează subvențiile pe hectar și animale

    Ultimele știri

    Mămăligă cu brânză și smântână. Cât costă o porție de MBS la restaurantul Parlamentului Subvenție la plată începând de astăzi. 180 de milioane de euro, în conturile fermierilor Smithfield România devine Comtim România!