• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Pintea, director adjunct al APIA: Din 19 septembrie începem controalele în teren

    Gabriela Gimbășanu -

    Fermieri, încep controalele! Așa cum se întâmplă în fiecare toamnă, agricultorii trebuie să se aștepte la controlul pe teren efectuat de către inspectorii Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA). În acest an,eșantionul de control a înregistrat o creștere semnificativă față de anul precedent.

    Dacă în 2015 erau 56.669 fermieri (din care 7.091 fermieri eșantionați pentru control pe teren prin metoda clasică, 7.686 fermieri eșantionați pentru verificarea respectării cerințelor de ecocondiționalitate și 41.892 fermieri eșantionați pentru control prin metoda teledetecție și fotogrammetrie), pentru anul 2016 numărul fermierilor care au picat la control se ridică la aproximativ 76.000 de fermieri, din care 16.000 vor fi controlați prin metoda clasică și aproximativ 60.000 vor fi controlați prin teledetecție.

    Adrian Pintea, directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) ne-a declarat că inspectorii din agenția de plăți sunt pregătiți să desfășoare controlul în fermele românești începând cu 19 septembrie.

    ”În foarte scurt timp vom începe controlul pe teren. Chiar astăzi o să am o întâlnire cu colegii din APIA Central și i-am convocat și pe coordonatorii regionali pentru a vedea care este situația. Am avut o întâlnire cu ei și săptămâna trecută pentru a vedea cum văd ei strategia de control. (…) Vorbim despre un eșantion de control puțin mai mare față de anul anterior. Avem, pe controlul clasic undeva la 16.000 de fermieri, iar prin teledetecție undeva la 60.000 de fermieri. În total vorbim de aproximativ 76.000 de fermieri. Efectiv controalele pe teren vor începe de luni (19 septembrie – n.r)”, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența Adrian Pintea, directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA), la finele conferinței Capital: ”Agricultura în 2016 – Vector de creștere economică”.

    Vă reamintim că Agrointeligența a anunțat în exclusivitate că numărul de fermieri ce vor fi verificați în acest an va fi mult mai mare decât în campania 2015, după ce au existat numeroase neconformități la identificarea fără echivoc a suprafețelor declarate. Surse din APIA ne-au spus înainte de ”extragere” că marea teamă era că numărul beneficiarilor la control să nu depășească 100.000 de fermieri. În final, la nivel național, s-a ajuns de la circa 56.000 de exploatații la 76.000 de exploatații, sub ce era așteaptat să genereze sistemul, spre bucuria fermierilor. Totuși, sunt județe unde diferența față de anul trecut este majoră și unde funcționarii vor fi, cel mai probabil, ajutați de colegi din județe limitrofe să finalizeze controalele la timp!

    Fermierii sunt anunțați cu 24 de ore înainte de control

    Potrivit specialistului APIA, nu este primul an în care se efectuează controale în fermă, cu scopul de a determina dacă ceea ce fermierul a trecut în cererea de plată se regăsește efectiv în fermă. Din păcate, fermierii care au picat în acest an la control, vor fi ultimii autorizați la plată, vor încasa subvenția doar când se finalizează controalele.

    Directorul de la APIA a explicat pentru Agrointeligența și care sunt obligațiile pe care le are fermierul controlat prin metoda clasică sau prin teledetecție.

    Nu este primul an în care se fac astfel de controale, acestea se fac începând din 2007, în fiecare an. Controalele sunt anunțate cu 24 de ore înainte. Inspectorii de teren provin din cadrul centrelor județene, serviciul specializat Control Intern, inclusiv colegii de la Birou Inspecții, sunt un tot unitar care au făcut inclusiv acele programe de instruire pentru controlul clasic și teledetecție. Atunci când inspectorul vine în fermă, fermierul trebuie să aibă la îndemână toate documentele solicitate și să nu aibă probleme în teren, în ceea ce privește identificarea parcelelor pe care le lucrează”, ne-a mai spus directorul de la APIA.

    Scopul controalelor pe teren este de a verifica, pe un eşantion de cereri, condiţiile de acordare a sprijinului. În scopul realizării obiectivelor de control inspectorii de teren verifică pe teren fiecare parcelă solicitată pentru sprijin direct, ce presupune:

    -Eligibilitatea pentru SAPS a suprafeţei declarate a parcelelor agricole;
    -Unde este cazul, verificarea clauzei “fermierului activ”;
    -Conformitatea cu suprafaţa minimă a parcelei agricole;
    -Utilizarea declarată a suprafeţei în limitele prevăzute de regulament (pajişti permanente, sprijin cuplat pe suprafaţă, diversificarea culturilor, etc.) inclusiv tipurile de suprafeţe agricole declarate (adică păşune permanentă, teren arabil, cultură permanentă);
    -Alte condiţii stabilite pentru a asigura faptul că parcelele declarate sunt într-adevăr parcelele pentru care fermierul este îndreptăţit să solicite sprijin, cât şi declararea tuturor parcelelor;
    -Toate obligaţiile privind practicile de ecologizare sau echivalente ce trebuie respectate de către beneficiar;

    Sancţiunile care se pot aplica sunt următoarele:
    -Sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor/efectivelor de animale;
    -Sancţiuni pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate generale şi specifice;
    -Sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată;
    -Sancţiuni pentru nedeclararea tuturor suprafeţelor;
    -Sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii;
    -Sancţiuni multianuale.

    Care sunt obligațiile fermierului și cele ale APIA

    Fermierii sunt obligaţi în timpul controlului:
    – Să permită accesul inspectorilor în cadrul exploatației controlate;
    – Să prezinte informaţii legate de obiectul controlului;
    – Să prezinte documente legate de obiectul controlului*.
    *Documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor;
    Alte documente necesare în funcție de scopul controlului, (ex. plan de fertilizare, caiet de agromediu, documente de utlizare a apei pentru irigații, permis de aplicare a nămolurilor, plan de management pentru arii protejate, autorizaţia de mediu, certificat de atestare profesională eliberat de unitățile fitosanitare care atestă activitatea de utilizare a produselor de uz fitosanitar pentru substanțele din lista I şi II de toxicitate, evidenţa produselor folosite pentru tratamentul plantelor).

    În cazul în care fermierul deşi notificat, nu poate fi prezent, acesta este obligat să împuternicească o altă persoană în baza unei declaraţii pe propria răspundere şi a unei copii după buletinul sau cartea de identitate a beneficiarului exploataţiei, documente care vor fi anexate dosarului de control.

    Obligațiile APIA

    În cazul în care controlul se execută în prezenţa fermierului, înainte de a realiza controlul, inspectorii sunt obligaţi să prezinte:
    -Autorizaţia pentru efectuarea controlului (legitimaţia individuală emisă de APIA central, ordinul de control);
    -Să prezinte scopurile controlului, să facă referire la informaţiile asigurate în timpul informării fermierului cu privire la realizarea controlului (dacă fermierul a fost informat şi este prezent);
    -Să solicite fermierului să îi arate unde sunt localizate parcelele, la faţa locului (sau pe hărţi), în cazurile speciale (ortofotoplanuri de calitate slabă care nu permit vizualizarea parcelelor, când parcela agricolă respectivă este cultivată cu aceeaşi cultură ca şi cea a vecinilor, iar delimitarea ei nu este făcută prin semne distincte – borne, ţăruşi, alte delimitări vizibile). Să solicite fermierului, pe baza legitimaţiei de inspector de teren, accesul în exploataţie pentru: verificare magazie, verificare platformă gunoi de grajd, verificare utilizare apă pentru irigat, etc;
    -Să solicite fermierului, acolo unde este cazul, informaţii şi documente referitoare la control;
    -Pot să solicite informaţii în scris sau verbal cu privire la obiectul controlului;
    -Pot să inspecteze documentele corelate cu obiectul controlului şi să facă copii, extrase (în special atunci când fermierul participă la efectuarea controlului şi identifică pe teren parcela selectată pentru control, diferit faţă de identificarea făcută în cerere).

    Atenție, puteți contesta rezultatele controlului! În cazul în care fermierul este nemulţumit de datele înscrise în Raportul de control, acesta are dreptul să întocmească şi să transmită contestaţie la Centrul judeţean/local APIA în termen de 30 de zile de la primirea raportului de control.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd