• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii Achim Irimescu – declarații despre situația plăților de la APIA

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Veste excelentă pentru fermierii care așteaptă banii de la APIA! Producătorii agricoli își verifică zilnic conturile bancare și întreabă la agenția de plăți ce se întâmplă cu sumele ce se cuvin. Este vorba despre campania 2015 pentru care plățile au avut ca termen-limită legal 15 octombrie 2016, transformat în 17 octombrie având în vedere că data inițială a picat într-o zi de sâmbătă. Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, ne-a dezvăluit în exclusivitate cum s-a finalizat campania 2015 și ce eforturi au fost depuse chiar și pe ultima sută de metri!

    Weekend-ul care a trecut nu a fost unul de repaus pentru funcționarii agenției de plăți. Aceștia au lucrat la foc continuu pentru a finaliza chiar și ultimele dosare care erau blocate și pentru a face plățile către fermieri.

    Pentru ca banii să intre în termen în conturile fermierilor, Ministerul Agriculturii a cerut celui de Finanțe ca Trezoreria să aibă program suplimentar și să nu fie închisă așa cum se întâmplă de obicei. ”Da, am solicitat, pentru că la Comisia Europeană s-a dat termenul de 15 octombrie care pica sâmbătă. Iar noi atunci am solicitat ministrului Finanțelor să lase deschisă Trezoreria și s-a lucrat și în weekend, adică pe data de 15 mai exact”, ne-a declarat ministrul agriculturii.

    Achim Irimescu spune că deocamdată nu are raportul final al APIA astfel încât să se știe dacă agenția de plăți a reușit să atingă ”pragul” de 95 % pentru schemele plătite din bugetul FEGA. Ceea ce ne-a putut declara cert ministrul agriculturii este faptul că agenția de plăți i-a transmis că la data când s-a tras linie peste campania 2015 au mai rămas necheltuiți în total 90 de milioane de euro. De unde provin acești bani?

    În cazul în care ar putea să mai rămână, să spunem 1-2 milioane de euro până în 95 %, există prevederea ca după data de 15 octombrie să existe o penalizare. Penalizare în ce sens? Uniunea Europeană plătește 98 % din banii rămași neplătiți până la 95 % și 2 % provin de la statul membru, deci nu ar fi o sumă foarte importantă pe care să o dăm de la buget. Dar aștept astăzi ca APIA să îmi dea o situație finală pentru că ei au zis așa: au rămas în total 90 de milioane de euro necheltuiți până la data respectivă (15 octombrie n.r). Dar 90 de milioane ce înseamnă? Înseamnă că, spre exemplu, la sectorul sere și solarii ne-au rămas câteva milioane pentru că noi am mizat pe o suprafață mai mare de solarii iar fermierii nu au avut minim o parcelă cu solar de 0,3 hectare așa cum prevăd regulamentele europene. Și atunci fermierii nu s-au calificat iar noi am mizat, cum spuneam, pe 1.000 de hectare dar în realitatea am avut la plată numai câteva zeci. Deci banii respectivi nu i-am putut cheltui și sunt incluși în cei 90 de milioane de euro dar se dau înapoi la Uniunea Europeană, din păcate. Deci, din aceste 90 de milioane este foarte greu să vă spun în clipa de față, de aceea aștept situația de la APIA, ce înseamnă efectiv bani care mai trebuie plătiți din subvenții”, ne-a mai explicat mnistrul agriculturii.

    Pe de altă parte, ministrul agriculturii îi asigură pe fermieri că în momentul de față nu mai există dosare blocate la plată. ”După știința mea, nu! Nu mai avem dosare blocate la plată. Înțeleg că s-a deblocat practic toată situația”, a mai adus precizări ministrul agriculturii.

    Te-ar mai putea interesa

    Dan Corbuț: „Este cel mai secetos an de când fac agricultură. La porumb vor fi zone unde nu se va recolta nimic” Baloți de lucernă furați în toiul nopții. Hoții au fost identificați cu ajutorul camerelor video din comună Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness Subvenția de 15 euro/familia de albine, blocată la Bruxelles! ACA: „Este o lovitură foarte mare pentru apicultură” Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România

    Ultimele știri

    Un deputat AUR cere Consiliului Concurenței să verifice modul în care funcționează piața cerealelor Fermierii, avertizați să anunțe la timp pagubele cauzate de secetă. Termen-limită: 15 octombrie Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Blocajele din Rusia și Ucraina au ridicat prețurile din portul Constanța Vaci atacate de urs chiar într-o anexă gospodărească. Animalul nu a fost găsit Oierilor li s-au promis trei ajutoare noi și despăgubiri pentru pășuni. Fermierii renunță, pentru moment, la un nou protest