• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CERTIFICATUL DE MOȘTENITOR SE ELIBEREAZĂ GRATUIT! Vezi care este procedura prin care ACTUL SE OBȚINE FĂRĂ CHELTUIELI NOTARIALE!

    agrointeligenta.ro -

    ȘEFA NOTARILOR PUBLICI CONFIRMĂ: certificatele de moștenitor se eliberează fără cheltuieli din partea beneficiarilor! Care este procedura ce trebuie urmată și cum se desfășoară, efectiv, acest proces, a explicat Laura Badiu din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România. Notarul public a subliniat că românii trebuie să știe și să fie informați că eliberarea certificatelor de moștenitor se face fără vreun cost!

    ”Experții în materie cadastrală vor efectua măsurătorile acestor imobile – parcele de teren agricol, parcele de teren cu case, tot ce are omul în proprietate. După efectuarea măsurătorilor, se vor colecta actele de proprietate existente. Primăriile vor emite titluri de proprietate acte acolo unde nu sunt emise sau vor pune la dispoziția Agenției Naționale de Cadastru actele de proprietate necesare. Din oficiu, ANCPI va sesiza organizația profesională a notarilor publici, iar notarii vor primi, prin repartizare, asemenea dosare de proprietate. Să spunem că locuiți într-o comună, tatăl a decedat și nu ați făcut certificatul de moștenitor. Sesizarea va fi transmisă din oficiu către un notar public, notarul va face citații și va chema moștenitorii cunoscuți – copii, frați, surori, după cum va fi situația, la el la birou. Se va întocmi certificatul de moștenitor, fără nici un fel de cheltuială din partea cetățeanului, prin efortul și grija notarilor și a Agenției Naționale de Cadastru. Certificatul de moștenitor va privi strict proprietatea măsurată, cadastrată. După emiterea certificatului de moștenitor, împreună cu măsurătorile, se vor transmite la Cartea Funciară unde se va efectua cartea funciară a imobilului”, a explicat șefa notarilor în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.

    La acest moment, moștenirile pentru terenurile incluse în Programul Național de Cadastru și Înregistrare Sistematică se fac fără ca oamenii să plătească sume de bani. ”Urmează să fie măsurate toate proprietățile de pe raza unei comune, de exemplu, ca apoi la Primărie să fie afișate listele cu evidența proprietăților acolo unde există acte. Acolo unde nu există acte, vor fi transmise adrese din oficiu la notari prin intermediul organizațiilor lor profesionale pentru ca notarii să întocmească actele de moștenire așa încât pe teritoriul unei comune toate proprietățile să fie măsurate, înregistrate, să se știe cui aparțin și să fie înscrise în Cartea Funciară”, a mai explicat reprezentanta Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

    Cât durează obținerea certificatului de moștenitor

    ”În ceea ce privește partea noastră, a notarilor, vorbind strict de eliberarea certificatelor de moștenitor, această parte va fi derulată rapid – cât timp noi știm moștenitorii, ni se declară care sunt moștenitorii, cât timp avem de la primărie și de la Cadastru actele și măsurătorile efectuate, noi o moștenire o emitem și în două săptămâni. Pentru noi nu este o problemă de timp. Totul depinde de om, cum oamenii dintr-o localitate, pornind de la gospodarul-șef șef și până la ultimul om vor sprijini demersurile. Cum? Facilitând măsurătorile, spunând care sunt moștenitorii unei persoane, prezentându-se la măsurători sau la notar, punând la dispoziție documentele”, a mai declarat Laura Badiu.

    Când nu este posibilă eliberarea certificatului de moștenitor prin notarul public

    ”Pot exista motive de respingere (a cererii de eliberare gratuită a certificatului de moștenitor – n.r.). În realitate, se poate întâmpla ca o persoană să fi avut 7 copii – 6 să vină la notariat, dar al șaptelea să nu vină pentru că nu poate, poate lucrează în străinătate sau pur și simplu este rău-intenționat și nu vrea. În aceste situații, notarul nu poate elibera certificatul de moștenitor – actul de proprietate, motiv pentru care oamenii trebuie să meargă la judecătorie. Acesta este un motiv, de xemplu, în care procedura nu se poate finaliza. Sau este posibil ca două parcele din terenul agricol să se suprapună și atunci oamenii trebuie să se întâlnească și să rezolve această problemă. Iată un alt motiv pentru care procedura nu poate fi finalizată. În aceste condiții, vom primi o încheiere de respingere de la Cartea funciară, urmând ca problema – dacă este litigioasă, dacă oamenii se ceartă, să se rezolve de către judecător. De aceea este bine ca oamenii, între ei, să își acorde unul altuia sprijin pentru a putea reglementa probleme care nu s-au reglementat atâția ani”, a explicat reprezentanta Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Curiosul caz al vacilor din România care au fătări cu 3 sau chiar 4 viței! Guvernul a reușit să ”lase mască” o verigă cheie din lanțul de producție agricolă! Ambasadorul Elveției în România, în vizită la șantierul fabricii de etanol celulozic Clariant din Podari, județul Dolj

    Ultimele știri

    Ministrul Oros, discuții cu fermierii: Automate de lapte pentru fermele cu până la 20 de vaci! Subvenții APIA 2020: Fermierii care au dreptul să încaseze plata pe hectar! O mare fermă din România a câştigat procesul cu ANAF după 4 ani prin tribunale!

    Căutare în articole