• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine este SEVIL SHHAIDEH și cum arată CV-ul celei propuse de PSD-ALDE pentru funcția de PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI!

    agrointeligenta.ro -

    SEVIL SHHAIDEH este o propunerea-supriză pusă pe masa negocierilor de la Cotroceni de liderii formațiunilor care s-au aliat după câștigarea alegerilor parlamentare – PSD și ALDE. Cea nominalizată președintelui României, Klaus Iohannis, de către partidele politice pentru a forma Executivul de la Palatul Victoria a ocupat timp de aproape 20 de ani funcția de director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa.

    Potrivit informațiilor din CV-ul public al lui Sevil Shhaideh, date  are 51 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică.

    În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

    În perioada 1987-1991, ea a fost angajată ca analist programator la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, iar din 1991 şi până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa. Ulterior, din 1993 şi până în 2007, Sevil Shhaideh a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, iar între anii 2007 şi 2012 a condus Direcţia Generală de Proiecte din CJ Constanţa, având ca principale atribuţii coordonarea şi managementul proiectelor cu finanţare europeană.

    Simultan, ea a ocupat postul de coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, între principalele activităţi şi responsabilităţi numărându-se elaborare de amendamente legislative cu privire la actele normative care reglementează administraţia publică locală. De asemenea, din anul 2000, ea este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică.

     

    Ce avere are Sevil Shhaideh

    Conform ultimei sale declaraţii de avere, din 6 mai 2015, Sevil Shhaideh are un apartament de 47 de metri pătraţi, cumpărat în 1994, şi mai multe conturi deschise în 2007 şi 2011, în sumă totală de aproximativ 500.000 de lei.

    În declaraţia de avere a acesteia este menţionat şi un împrumut de 20.000 de euro acordat de către soţul său, Akram Shhaideh, lui Bachir Chhide, şi ramburat în septembrie 2014. De asemenea, la secţiunea ”datorii” este trecut un credit de 60.000 de lei, contractat în anul 2012 şi scadent în 2017.

    Veniturile obţinute de Sevil Shhaideh în anul fiscal precedent depăşesc 300.000 de lei, din care 56.364 de lei reprezintă salariul de la Ministerul Dezvoltării, iar 247.800 de lei a încasat ca membru al CIFGA (Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări) la EximBank SA.

    Soţul lui Sevil Shhaideh a obţinut un venit anual de 46.149 de lei ca angajat al Regiei Autonome Judeţene Drumuri şi Poduri Constanţa şi 826 lei în calitate de consilier în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    De asemenea, potrivit declaraţiei de interese, ea este acţionar la Coremar – cupon gratuit, şi la SC Rosyr International SRL, cu 50 de acţiuni, în valoare de 100 de lei.

    Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011, iar presa a scris că naşi de cununie au fost Liviu Dragnea şi şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu.

    Sursa: libertatea.ro

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Afacerea lui Fănel Bogos cu 1.000 ha și 2.000 de angajați. ”Suntem în perioada de conversie la ouă și pui bio” Noi reguli pentru subvenția APIA pe suprafață. Facturile devin obligatorii ca să demonstrezi că lucrezi pământul! Data de referință a ANT – folosită fraudulos. Dacă renunțăm, banii pot merge la SCZ pe animale reale!

    Ultimele știri

    AVANS APIA 2020: Cine sunt fermierii la autorizare în primele zile de începere a plăților! Bruceloza la ovine: semnele bolii care cauzează avortul oilor. Măsuri de prevenire la stână! Subvenții APIA 2020 – cuantum SCZ ovine! 17,92 euro/cap – plata minimă pentru crescătorii de oi și capre!

    Căutare în articole