BUGETUL PE ANUL 2017 – PUBLICAT. CE SUME sunt prevăzute LA AGRICULTURĂ!
Roxana Dobre -Bugetul de care depinde reluarea plăților către fermieri! Ministerul Finanțelor a publicat astăzi pe site proiectul Legii bugetului pe 2017, act normativ care ar urma să ajungă pe masa Guvernului în ședința de miercuri, 25 ianuarie!
Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru acest an va fi de 17,337 miliarde de lei, cu 83,4% mai mult decât în 2016, alocarea bugetară fiind prevăzută să se majoreze la 20,165 miliarde de lei în 2018, 20,400 miliarde de lei în 2019 şi la 20,417 miliarde de lei în 2020, conform proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017, publicat luni de Ministerul Finanţelor.
Pe cadrul bugetar al Uniunii Europene pentru 2014-2020, Guvernul estimează fonduri europene pentru politica de coeziune în valoare de 4,441 miliarde de euro, iar pentru agricultură 1,18 miliarde de euro pentru Programe Naționale de Dezvoltare Rurală și 1,8 miliarde de euro pentru fermieri, în cadrul politicii agricole comune.
Mai mult, la art.29. se precizează că în anul 20 1 7, sumele aferente schemelor de sprijin direct și măsurilor finanțate din FEGA prevăzute la alin. (2) alart. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/20 1 5 privind gestionarea financiară a fondurilor europenenerambursabile aferente politicii agricole com une, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul U niuniiEuropene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 20 1 4 – 2020 și pentrumodificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și com pletări prin Legeanr.56/201 6, cu modificările și com pletările ulterioare, se cuprind în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale lacapitolul 83.0 1 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare”, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 20 1 4 – 2020″, articolul 58. 1 3 „Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)”.
Proiectul de buget pe 2017 are următoarele direcții majore de acțiune: creșterea veniturilor populației, investiții sporite în infrastructură și reducerea taxelor.
-Creșterea veniturilor populației își găsește concretizarea în creșterea salariului minim de la 1 februarie 2017 la 1.450 de lei, în creșteri salariale în educație, în sănătate și pentru alte categorii de angajați din sectorul public.
-De exemplu, personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administrației publice locale beneficiază de la 1 februarie 2017 de o majorare salarială de 20%.
-Tot atunci,crește cu 50% cuantumul brut al salariilor personalului din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora.
-Pensia minimă se majorează de la 1 martie de la 400 de lei, la 520 de lei.
-De la 1 iulie 2017, punctul de pensie va crește cu 9%, ajungând la 1.000 de lei.
-Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
-Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se stabilește la 201 lei/lună pe perioada derulării activităților didactice/student de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii.
-Vor fi scutite de impozit pensiile mai mici sau egale cu 2.000 de lei și va fi eliminată obligația pensionarilor de a plăti contribuții sociale de asigurări de sănătate.
La capitolul ,,Investiții” alocarea bugetară prevede investiții în infrastructură, sănătate, educație, agricultură, creșterea absorbției fondurilor europene, prin finanțarea unor proiecte prioritare care să conducă la realizarea unor rezultate concrete.
Se estimează că investițiile vor reprezenta 4,2% din PIB, în creștere față de execuția pe 2016 care a fost de 3,9% din PIB.
Începând cu 1 ianuarie 2017, au fost promovate măsuri care să susțină investițiile prin aplicarea nelimitată în timp a facilității fiscale de scutire a impozitului reinvestit.
Începând cu 1 februarie 2017, pentru susținerea mediului de afaceri prin încurajarea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor a fost majorată limita veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent de la 100.000 de euro la 500.000 de euro.
A fost stabilită o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați și a fost eliminată cota de impozit de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat. Măsură vizează stimularea creării de noi locuri de muncă și așezarea echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderi.
Plățile către fermieri, reluate de abia după aprobaea bugetului
Agenția de plăți trebuie să reia procesul de autorizare la plată pentru Campania 2016, mai exact tranșa a doua care a rămas de acordat după achitarea avansului. Ministrul agriculturii Petre Daea le-a transmis fermierilor, într-o întâlnire ce a avut loc pe 17 ianuarie, că plățile vor fi reluate după aprobarea bugetului pentru anul 2017!
Conform art. 16 din Legea nr. 500/2002, bugetul se aprobă prin lege. Bugetele se aprobă pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
Dezbaterile Parlamentului pentru adoptarea bugetului se fac în baza unei expuneri de motive a Guvernului şi a prezentării raporturilor de către comisiile de specialitate. Dezbaterea poate duce la modificarea proiectului şi a legii bugetare anuale. După adoptare, legile bugetare anuale sunt promulgate de Preşedintele României şi publicate în Monitorul Oficial.
În altă ordine de idei, fermierii care au încasat avansului așeaptă restul banilor iar cei care nu au intrat deloc la plată trebuie să primească sumele integrale.
Banii vor fi autorizați pentru următoarele scheme: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS), Schema de plată redistributivă, Schema de plată pentru practice agricole benefice pentru climă și mediu (înverzire), Schema de plată pentru tinerii fermieri, Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice și Măsura 214 – Plăți de agromediu.
Reamintim că plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) la cursul de schimb de 4,5240 lei pentru un euro.