EXCLUSIV! Reacția MADR privind ELIMINAREA SPRIJINULUI CUPLAT! DOCUMENT OFICIAL!
Roxana Dobre -Subvențiile fermierilor! Este sau nu în pericol plata sprijinului cuplat atât vegetal sau zootehnic alocat pentru campania 2016? Este întrebarea la care fermierii încă nu au reușit să se lămurească iar explicațiile venite din partea Ministerului Agriculturii nu au părut să îi scape de teama că ar putea să piardă banii alocați în campania 2016 pentru sprijinul cuplat. Agrointeligența – www.agrointel.ro, a cerut Ministerului Agriculturii să ofere în scris o explicație fermierilor!
În jurul fermierilor s-a creat o mare confuzie legată de explicațiile pe care țara noastră trebuie să le dea Comisiei Europene pentru plata sprijinului cuplat, atât zootehnic cât și vegetal. Într-un răspuns acordat în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, Ministerul Agriculturii subliniază clar că discuțiile se poartă pentru analizarea procentului stabilit și condițiile de acordare a sprijinului cuplat pentru anul 2017.
Ce s-a întâmplat de fapt? România a notificat la 1 august 2016, modificarea unor condiții de acordare a sprijinului cuplat, propuneri despre care și fostul ministrul al agriculturii, Achim Irimescu a vorbit iar Agrointeligența – www.agrointel.ro le-a publicat în mai multe articole. Deși aceste decizii nu sunt supuse unei aprobări a Comisiei, notificarea a fost evaluată de către serviciile Comisiei cu scopul de a asigura caracterul complet și pentru a evita riscurile de neconformitate.
Atenție! MADR precizează clar că observațiile Comisiei Europene vizează notificarea României privind sprijinul cuplat pentru perioada 2017-2020, și se referă la completarea unor informații în sistemul informatic ISAMM (un sistem informatic destinat facilitării schimbului de informații între Comisie și statele membre n.r), precum și la justificarea suplimentară a conformității măsurilor de sprijin cuplat cu legislația relevantă sau principiile generale ale UE în cauză.
Pentru a nu exista niciun dubiu privind poziția asumată de Ministerul Agriculturii legată de lămuririle de la Bruxelles vă prezentăm integral răspunsul instituției!
Urmare a solicitării dvs., vă comunicăm punctual următoarele:
- România a decis să aplice schema de sprijin cuplat facultativ, începând cu anul 2015.
În baza prevederilor art. 53 din Regulamentul (UE) NR. 1307/2013 din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, până la 1 august 2016, statele membre pot să revizuiască decizia pe care au luat-o în legătură cu nivelului procentului din pachetul financiar pentru plățile directe, alocat măsurilor de sprijin cuplat şi să decidă, cu aplicabilitate din 2017, actualizarea procentului stabilit, să modifice condițiile de acordare a sprijinului sau să înceteze acordarea sprijinului cuplat.
România a notificat la 1 august 2016, modificarea unor condiții de acordare a sprijinului cuplat. Deși aceste decizii nu sunt supuse unei aprobări a Comisiei, notificarea a fost evaluată de către serviciile Comisiei cu scopul de a asigura caracterul complet și pentru a evita riscurile de neconformitate.
Observațiile Comisiei Europene vizează notificarea României privind sprijinul cuplat pentru perioada 2017-2020, și se referă la completarea unor informații în sistemul informatic ISAMM, precum și la justificarea suplimentară a conformității măsurilor de sprijin cuplat cu legislația relevantă sau principiile generale ale UE în cauză.
2. Ajutoarele Naționale Tranzitorii, atât în sectorul vegetal cât și în sectorul zootehnic, se finanțează de la bugetul de stat și nu fac obiectul observațiilor Comisiei Europene.
3. Comisia Europeană solicită unele clarificări și justificări suplimentare în ceea ce privește sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, respectiv dificultățile întâmpinate de sectoarele care fac obiectul măsurilor de sprijin cuplat.
4. Am solicitat Comisiei Europene organizarea unei întâlniri bilaterale la nivelul DG Agricultură pentru clarificarea la nivel tehnic a tuturor aspectelor sesizate.
8 februarie, zi decisivă
Mobilizare fără precedent pentru apărarea intereselor fermerilor români! În cadrul discuțiilor care s-au purtat ieri la Ministerul Agriculturii, tonul nu a fost unul deloc calm. Petre Daea, ministrul agriculturii le-ar fi spus fermierilor că trebuie să fie mai uniți ca niciodată și să își apare interese.
Lucru pe care îl și fac! În consecință s-a decis ca la negocierile de săptămâna viitoare de la Bruxelles să meargă nu doar oficiali din partea MADR, respectiv o delegație condusă de secretarul de stat Alexandru Potor, ci și reprezentanți ai fermierilor care să comunice direct către DG Agri necesitatea menținerii plăților. Mai mult, se va întocmi un memorandum care să fie transmis către Bruxelles și în care autoritățile și fermierii să răspundă, punctual, observațiilor transmise de la nivel european.
”De reușita delegației, a domnului secretar de stat Alexandru Potor depinde viitorul zootehniei românești. Trebuie să mergem acolo cu lecțiile făcute pentru a fi pregătiți. Să nu credeți că Europa e așa de entuziasmată să ofere bani României. Fiind trei sectoare care sunt afectate pe zootehnie, fiind vorba de bovine de lapte, bovine de carne și ovine ar trebui să fie câte un reprezentant din parte fiecărui sector, astfel încât să reprezentăm cum trebuie aceste sectoare la discuția bilaterală. Cred că va exista consesens din partea asociațiilor, fie că fac parte dintr-o structură sau alta. Interesul este comun, trebuie să trimită acolo oamenii care au disponibilitatea de timp și care cunosc foarte bine sectoarele pe care le vor reprezenta”, ne-a declarat Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro, prezent la discuțiile de ieri.