• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERMIER ROMÂN: ”Vă garantez că mâncați CEA MAI CURATĂ CARNE DIN EUROPA!”

    Gabriela Gimbășanu -

    Vă garantez că mâncați cea mai curată carne din Europa! Este mesajul transmis de către un cunoscut fermier din România ca replică la scandalul fermei de porci a fiului președintelui PSD, Liviu Dragnea. Adrian Rădulescu, actualmente președintele Asociației Fermieri din România, a arătat că informațiile apărute în presă pun în pericol un sprijin care ar putea salva de la colaps sectorul de creștere a suinelor.

    Vă garantez că mâncați cea mai curată carne din Europa. Noi ne-am opus pentru a introduce în România hrana lichidă unde poți să introduci orice subprodus din industria alimentară și unde nu poți să ai un control riguros. Porcii noștri mănâncă aproape ecologic. Ori grâu, ori porumb sau floarea-soarelui șrot, șrot de soia și atât. E mai sigură alimentația decât porcul din gospodăria țărănească unde mai mănâncă și alte lucruri pe care eu nu le pun. De asta se spune că porcum mănâncă lături. Eu nu vreau să mănânc lături, vreau să mănânc carne de porc adevărată”, a spus Adrian Rădulescu într-o conferință de presă organizată astăzi în Capitală.

    Fostul consilier prezidențial a arătat și că porcul crescut în gospodărie are un gust mai bun pentru că micul fermier are posibilitatea de a suplimenta hrana cu masă verde.

    Gustul pe care îl are, mai bun, e adevărat pe care carnea de porc din gospodăria țărănească, este că el să hrănește cu ceva pe care noi industrial nu putem – cu masă verde, lucernă, alte produse, care suplimentează gustul. Dar mâncați cea mai bună carne de porc care se produce în Europa. Vă garantez!”, a spus Rădulescu.

    Alături de Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc, și de Emil Dumitru, președintele Federației Național Pro Agro, liderul AFR a arătat că de peste doi ani, crescătorii de suine produc în pierdere și au nevoie de sprijinul de stat de 10.000 de euro pentru fiecare 200 de capete de porci.

    Eu sunt legat de mulți ani de acest sector, din 2001, când România mai avea 800.000 de porci în fermele industriale. La acea vreme, actualul ministru Petre Daea, atunci secretar de stat și apoi ministru, împreună cu domnul Apostol de la Iași și cu un secretar de stat – Mihai Lungu, și cu mine, ne-am propus să readucem acest sector acolo unde a fost. Și am crezut că în 10-12 ani vom putea, adică la 14-16 milioane de porci. În 15 ani am reușit să ajunge de la 800.000 la 4,4 milioane”, a arătat Rădulescu, punctând că ”sectorul se reface greu”. ”Este salvarea întregului sector (sprijinul de stat inclus în programul de Guvernare al PSD – n.r.). Altfel, eram pierduți cu toții. Suntem după aproape doi ani și un pic de peirderi în fiecare an. Cu costuri de 5 lei, 5 lei 70 și vânzări pe trei lei 70, trei lei, până la maxim 4 lei”, a completat.

    Referitor direct la scandalul fermei de porci ajunsă de la Tel Drum în proprietatea fiului lui Liviu Dragnea, Adrian Rădulescu a declarat: ”Ce era mai bine, să aibă o fermă de hașiș? Să vândă droguri? Întreb. Că, în general, copiii demnitarilor cu asta se ocupă: cu baruri de noapte, cu multe chestiuni care nu au legătură…Îi și numim copii de bani gata”.

    Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România și Federația Națională Pro Agro au organizat astăzi o conferință de presă pe tema ”Sectorul de creștere a porcilor din România – între insolvență și progres. Perspective, posibilități de dezvoltare, eșecuri”. În cadrul evenimentului, reprezentanții fermierilor și-au arătat nemulțumirea cu privire la faptul că scandalul mediatic al fermieri de porci deținute de fiul președintelui Camerei Deputaților pune în pericol sprijinul pe care Guvernul îl are pregătit pentru sectorul de îngrășare a suinelor. Ajutorul de stat prevede acordarea unei sume de 10.000 de euro pentru fiecare 200 de capete de porci.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului