Subvenţii APIA 2019

Subvenţiile agricole – o viziune la nivel global

Umărind, de la caz la caz, obiective de politică sectorială diferite: de la menţinerea stabilităţii preţurilor la “protejarea modului de viaţă rural” – subvenţiile există într-o măsură mai mare sau mai mică în aproape toate agriculturile importante ale lumii. 

(update – introduce un parargraf despre China)

Gradul de subvenţionare al producţiei agricole, dat de procentul pe care banii publici îl acoperă în veniturile producătorilor nu este nicăieri în lume “0”. Cea mai puţin subvenţionată agricultură din lume, cea a Noii Zeelande, cunoaşte şi ea un grad de subvenţionare diferit de “0”, şi anume 1%.

Argumente “pro” şi “contra” subvenţiilor agricole

Partizanii subvenţiilor agricole susţin că acestea:

1. Ar asigura stabilitatea preţurilor agricole şi alimentare – unele dintre cele mai grele variabile ce determină evoluţia inflaţiei – prin susţinerea unui nivel constant de producţie an de an

2. Ar contribui la creşterea securităţii alimentare a unei naţiuni – prin reducerea dependenţei de importuri alimentare

3. Ar asigura păstrarea specificului culturii rurale – prin stimularea producţiilor tradiţionale ‘

Adversarii subvenţiilor agricole susţin dimpotrivă că acestea:

1. Ar “înstrăina” producătorul agricol de piaţă – dezvoltarea producţiei ar avea ca obiectiv atragerea de subvenţii şi nu creşterea eficienţei, competitivităţii şi adaptării la cerere.

2. Ar crea un tratament inegal între plătitorii de taxe din agricultură şi cei din industrie şi servicii/ între cei din mediul rural şi cei din mediul urban

3. Ar privilegia anumite grupuri de interese în dauna altora – unele culturi primesc mai mulţi bani decât altele, unele culturi primesc bani, iar altele nu.

4. Ar crea un dezechilibru global între ţările care îşi permit să subvenţioneze şi ţările care nu îşi permit să o facă

Modele de politici agricole

UE – Common Agriculture Policy (Politica Agricolă Comună – PAC) – La nivelul blocului celor douăzeci şi şapte de state membre ale Uniunii Europene subvenţionarea agriculturii are ca obiectiv principal susţinerea mediului rural sub aspectul contribuţiei la Produsul Intern Brut şi a oportunităţilor de dezvoltare oferite persoanelor din comunităţile rurale. Gândirea care stă la baza PAC nu este limitată la aspecte economice ci şi demografice şi culturale.

Spre exemplu, PAC subliniază asupra importanţei “conservării modului de viaţă rural” şi a necesităţii creării de oportunităţi pentru locuitorii mediului rural. Sub aspect economic utilizarea banilor din PAC urmăreşte trei obiective – susţinerea producţiei anumitor culturi (prin plăţile directe – 70%), susţinerea coeziunii dintre statele Uniunii (prin proiectele de dezvoltare rurală – 20%) – echilibrarea pieţei materiilor prime agricole atunci când calamităţi naturale dau peste cap recoltele (prin programe de intervenţie – 10%)

Cifrele privind alocările de fonduri pe naţiuni nu spun adevărată “poveste” a subvenţionării agriculturii în Uniunea Europeană – acestea trebuie puse faţă în faţă nu doar cu sumele primite prin plăţi directe dar şi cu cele alocate pentru dezvoltare rurală – Franţa primeşte la nivel naţional aproximativ 13 mld EUR (22% din totalul fondurilor agricole, aceasta poate să pare mult dacă ţinem cont defaptul că deţine doar 17% din totalul suprafeţelor deţinute de fermele europene, dar totuşi per hectar valoarea acestor subvenţii este de 357 EUR (locul 20 din 27 de state membre)

subventii UE

SUA – Farm Bill – Politica de subvenţii urmăreşte prioritar contribuţia agriculturii la producţia de mărfuri tranzacţionabile. Obiectivul principal ţine de stabilitatea preţurilor şi de efectele pe care speculaţiile bursiere şi fluctuaţiile de producţie îl pot avea asupra inflaţiei şi stabilităţii economice.

Există şi programe cu conţinut de dezvoltare rurală, dar prin procentul şi sumele pe care le au în vedere acestea au o pondere prea mică. Plecând de la obiectivul urmărit de subvenţionarea agriculturii, şi beneficiarii sînt alţii decât, să zicem în Uniunea Europeană – în Uniunea Europeană cele mai multe fonduri se îndreaptă spre fermele mijlocii (fie în formă individuală fie asociativă), în SUA, cele mai multe fonduri se îndreaptă spre marile companii agricole care cultivă pe foarte mari suprafeţe (de multe ori echivalentul teritorial al unor state mici sau medii) aşa numitele crop cash: grâu, porumb, soia, orez, bumbac (aproape 90% din totalul fondurilor)

Noua Zeelandăa eliminat aproape total subvenţiile din agricultură. Ideea iniţială nu a ţinut de un program politic ci de lipsa banilor pentru subvenţii în timpul crizei de la începutul anilor 1980. Faptul că fermele au reuşit să se adapteze la a face agricultură fără subvenţii şi să obţină an de an producţii care să asigure stabilitatea preţurilor pe piaţa internă, acoperind cererea dar şi surplusuri din ce în ce mai semnificative care să meargă la export a scos din discuţie până acum subiectul reintroducerii acestora. Noua Zeelandă este exemplul dat de majoritatea adversarilor subvenţiilor ca un model de succes.

Japonia – are cea mai subvenţionată agricultură la nivelul grupului celor mai dezvoltate economii ale lumii (G7). Politică de subvenţii (Nōgyōsha kobetsu shotoku hoshō seido) urmăreşte compensarea totală a pierderilor înregistrate de producător în urma fluctuaţiilor preţurilor de pe piaţă. La fel ca şi în cazul american sînt favorizate câteva culturi mari care fac obiectul speculaţiilor bursiere – cereale (orez în special) şi soia, şi la fel ca în cazul european cei mai favorizaţi sînt producătorii mici şi mijlocii.

Sistemul funcţionează descentralizat prin stabilirea la nivelul prefecturilor a unor plafoane de producţie, care să asigure autosuficienţa pe plan regional determinând un echilibru între cerere şi ofertă, subvenţiile venind să acopere pierderile pe care producătorul le înregistrează din diferenţa dintre ce a cheltuit şi ce poate primi pe piaţă.

China – În mod normal subvenţiile sînt bani publici care merg spre producătorii privaţi – acolo unde statul este şi producător şi comerciant – idee de subvenţionare este un pic ciudată. Nu există proprietate privată asupra terenului agricol în adevăratul sens al cuvântului – terenurile arabile aparţin comunităţilor rurale şi sînt gestionate de acestea – nu există nici antreprenoriat agricol de tipul arendei. Comunităţile agricole nu vând direct pe piaţă ci intermediarilor – pornind de la nivelul local, ajungând la nivel regional şi apoi naţional lanţul intermediarilor are tot mai multe verigi, majoritatea companii de stat dar şi unele puţine la număr, private. Fermele îşi primesc banii abia când produsele lor sînt vândute pe piaţă – sumele sînt mai mereu mult sub aşteptări: pe traseul de la fermă la raft 25% din legume şi fructe ajung putrezite. Subvenţiile sînt sumele pe care statul le oferă comunităţilor rurale pentru a-şi acoperi aceste pierderi şi a nu avea probleme cu plăţile către întreprinderile agricole (deţinători de utilaje, fabricile de îngrăşăminte etc) care sînt ai statului. Subvenţia într-un sens apropiat de cel acceptat în agricultura din alte ţări apare atunci când statul decide să acopere doar pierderile înregistrate la anumite culturi a căror producţie prezintă un interes naţional – cerealele şi soia sînt favorizate în dauna legumelor, fructelor şi a altor culturi. La nivelul statisticilor internaţionale privind subvenţiile, China apare cu cea mai mare cifră 111 miliarde USD (OECD), acoperind 17,35% din veniturile fermierilor – cu rezervele e rigoare dat fiind natura sistemului în care de fapt statul roteşte banii dintr-un buzunar în altul pentru a evita blocajul financiar.

Dezvoltaţi versus Emergenţi

Există la nivel comun falsa idee că ţările dezvoltate ar miza pe subvenţii aricole mai puţin iar cele mergente mai mult.

Cifrele arată că există opţiunile privind sprijinirea agriculturii prin bani publici variză nu între cele două grupuri ci în interiorul acesora – existând state dezvoltate şi emergente care subvenţionează puternic agricultură şi state dezvoltate şi emergente care subvenţionează puţin agriultura.

Marile economii BRIC au niveluri de subvenţie sub media mondială (33%),  pe cândeconomiile G7 au peste (este drept daorită Japoniei care are un nivel foarte mare comparativ chiar şi cu celelalte ţări ale grupului care sînt aproape de medie)


Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!