Ştiri agricole

A ÎNCEPUT RECOLTATUL! Ministrul Petre Daea – în prima combină care a intrat la orz și orzoaică!

Start Campania de recoltare 2017! Ministrul Agriculturii s-a aflat în cabina uneia dintre primele combine care au intrat în câmp în acest an. Debutul campaniei agricole de vară s-a făcut în localitatea Islaz, Teleorman, în ferma fraților Mihai și Dan Rezeanu.

Recoltarea culturilor agricole a început pe data de 13 iunie 2017, cu orzul și orzoaica din județele din partea de sud a țării.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a ținut să fie prezent și să vadă personal primele brazde recoltate în județul Teleorman, fiind alături de fermierii care au dat startul campaniei de recoltat.

Preocupat îndeaproape de producțiile ce urmează a fi obținute, precum și de calitatea acestora, Petre Daea s-a deplasat în seara de marți în comuna Islaz pentru a vedea personal starea culturilor la acest moment.

Suprafața înființată cu orz în județul Teleorman este de 23.390 hectare, iar cea cultivată cu orzoaică este de 2.607 ha. În județul Olt au fost cultivate cu orz 16.000 ha, iar în județul Dolj 20.104 ha.

Foto: Facebook.com – Miki Rezeanu


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!