• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • J.G. Boswell: Regele Californiei şi secretul celei mai mari ferme private din SUA

    agrointeligenta.ro -

    Puţini sunt americanii pentru care compania J.G. Boswell înseamnă ceva, deşi şi astăzi, gigantul agricol exploatează 200.000 de acri  (80.000 de hectare) în SUA şi încă 50.000 de acri (20.000 de hectare)  în Australia. Mai mult, agri-titanul este stăpân peste resurse de apă evaluate la peste 4 miliarde de dolari. Toată avuţia l-a transformat pe Colonelul J.G. Boswell în ”Regele Californiei”, iar nepotul său, James G. Boswell al II-lea, i-a dus fermele pe culmile profitului.

    coperta carte

    James Griffin Boswell s-a născut în 1882 a rămas în istorie drept proprietarul celei mai mari ferme private din lume, concentrată în Kings County, California. După 17 ani petrecuţi în armată, Colonelul Boswell a pornit o afacere cu bumbac folosindu-se de economiile primei sale soţii, Alaine. Într-un scurt timp, terenurile cultivate de el au reuşit să îi aducă recolte-record care l-au plasat printre primii producători de bumbac din regiune. Un secret păstart bine mulţi ani a fost modalitatea de a exploata eficient apa şi, ulterior, Boswell a investit milioane de dolari pentru a acapara apele subterane din California.

    În anii de glorie ai bătrânului Boswell, acesta a folosit forţă de muncă adusă din Oklahoma, acolo unde recesiunea lăsase multe guri flămânde. Oraşul Corcoran ajunsese un loc prosper, în care majoritatea locuitorilor erau salariaţi ai gigantului agricol.

    Nepotul i-a dus visul mai departe

    La moartea Colonelului Boswell, afacerea a rămas pe mâinile nepotului său, James G. Boswell, care pe atunci avea 29 de ani. Bătrânul Boswell nu avusese copii, dar mereu a fost apropiat de fraţii săi, cu care clădise afacerea.

    Urmaşul Boswell s-a dovedit a fi la fel de priceput ca şi unchiul său şi a crescut de la an la an profitul fermelor. Deşi urmase o şcoală particulară scumpă, absovise la Stanford şi făcuse parte din board-ul de la General Electric, James se considera un cowboy şi a continuat să urmeze tradiţia familiei sale: discreţie totală.

    Abia în 1999, doi jurnalişti amercani de la Los Angeles Times au reuşit să obţină un interviu cu misteriosul fermier şi atunci acesta i-a plimbat o zi întreagă cu maşina, fără a ieşi de pe suprafaţa fermei. Când l-au întrebat cât teren deţine, Boswell i-a întrebat tăios: ”Dar ce, sunteţi de la Fisc?”.

    Un alt aspect observat de jurnalişti a fost absenţa unor degete de la mâna dreaptă a lui Boswell al II-lea, care a mărturisit că suferise un accident când lucra cu vacile fermei.

    ”Pământul e doar ţărână, apa este aur pur”

    La fel ca şi unchiul său, juniorul Boswell a fost mereu adeptul devizei ”apa este aur”, mai ales în California, unde problemele de alimentare cu apă sunt foarte mari. Compania a reuşit mereu să învingă organizaţiile care doreau să limiteze folosirea apelor subterane în agricultură, iar Boswell obişnuia să spună că ”pământul este doar ţărână, apa este aur pur”.

    familia boswell

    J.G. Boswell al II-lea a murit şi el în 2009, lăsând urmaşilor săi – soţia, fiicele şi nepoţii, imperiul agricol al familiei. A rămas vie replica sa dată jurnaliştilor americani şi în care îşi recunoştea statutul de giant al agriculturii din SUA: ”Nu o să îmi cer scuze pentru mărimea fermelor noastre” (engl. – I am not going to apologize for our size).

    Fermele-gigant, lucrate cu 300 de angajaţi

    În prezent, compania este cel mai mare producător de bumbac, malţ, grâu, roşii, ceapă şi alte legume din SUA. Foarte tehnologizate, fermele Boswell au renunţat la miile de angajaţi şi exploatează zecile de mii de hectare cu doar 300 de salariaţi. Legenda fermelor este dusă mai departe James W. Boswell, în prezent CEO al companiei.


    Te-ar mai putea interesa

    S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!