Ştiri agricole

Criza laptelui: După secetă a venit aflatoxina

Criza laptelui toxic este un caz de proastă gestionare a efectelor negative ale secetei şi ale unei crize de încredere apărute pe piaţa de consum din pricina informării deficitare.
Seceta a creat condiţiile infestării porumbului cu ciupercile Aspergillus, responsabile de producerea aflatoxinei, iar aceasta a ajuns în lapte prin furajele utilizate de crescătorii de bovine; consumatorii au intrat în panică şi au renunţat temporar să mai cumpere lapte şi lactate generând scăderi de vânzări şi pierderi la nivelul procesatorilor şi fermierilor.

Ce înseamnă că laptele e “toxic”
În baza unor studii şi recomandări medicale autorităţile însărcinate cu siguranţa alimentelor şi furajelor au stabilit niveluri peste care prezenţa anumitor substanţe toxice poate pune în pericol sănătatea umană. Aflatoxina, una dintre acestea, se poate regăsi în multe produse agricole şi agro-alimentare: agricole- arahide, fistic, alune, nuci etc, agro-alimentare: lapte, carne, ouă provenite de la animale, respectiv păsări hrănite cu furaje conţinând aflatoxină în concentraţie mare.

Pentru fiecare categorie de aliment sau furaj este stabilită o limită maximă admisă. Potrivit normelor europene în vigoare, pentru laptele brut, laptele tratat termic şi laptele destinat fabricării de lactate nivelul de aflatoxine maxim admis este de 0,05 μg/kg. Aceasta înseamnă că la raft pot ajunge produse care să conţină aflatoxină – dar dat fiind faptul că substanţa este sub limita maximă admisă acestea nu sunt considerate periculoase pentru sănătatea umană.

În ce a constat prejudiciul
Prejudiciul s-a contabilizat atât la nivelul producătorilor cât şi al consumatorilor. Crescătorii de bovine au cumpărat fără să ştie furaj “toxic”, producătorii de lactate au procesat de asemenea fără să ştie materie primă “toxică”, iar la raft consumatorul final a cumpărat şi el fără să ştie un produs final – lapte de consum, brânzeturi, iaurt, smântână, unt – cu un conţinut de aflatoxină peste limita admisă. Reacţia negativă s-a propagat în sens invers pe acest lanţ – consumatorii pierzându-şi încrederea în producătorii de lactate, iar aceştia mai departe în furnizorii de materie primă, crescătorii de bovine. Criza de încredere s-a materializat prin scăderea consumului şi prăbuşirea comenzilor.

Vinovaţii – autorităţile incompetente
Atât în ce priveşte gestionarea efectelor secetei, cât şi a crizei de încredere la nivelul pieţei de consum vina principală aparţine autorităţilor. Faptul că seceta creează condiţiile infestării porumbului cu ciupercile Aspergillus nu constituie o descoperire de dată recentă – monitorizarea culturilor atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ în caz de secetă incluzând în mod obligatoriu în numeroase ţări şi acest aspect. Părţile din recoltă infestate pot fi supuse unor operaţiuni de detoxificare care să le facă măcar parţial utilizabile sub formă de furaje pentru hrana animalelor fără a prezenta niciun risc ulterior pentru consumatorul de produse lactate.

Este cunoscut faptul că descoperirea pe piaţă a unor produse prezentând riscuri pentru sănătate creeză panică printre. Lipsa informaţiilor atât în ce priveşte conţinutul real de aflatoxină regăsit în produsele lactate ajunse la raft, cât şi loturile de produs şi unităţile cele mai afectate sub acest aspect şi cu atât mai mult a celor identificate ca fiind sigure în urma controalelor efectuate a permis apariţia “miturilor urbane” care au hrănit starea de panică şi neîncrederea consumatorilor mărind pierderile producătorilor de lactate şi mai departe ale fermierilor.

O problemă a tuturor, gestionată diferit

În toate ţările producătoare de porumb din emisfera nordică, afectată de secetă anul trecut au fost identificate cantităţi de furaje conţinând aflatoxină – SUA, UE, Ucraina, Rusia, Kazahstan, China. În cele mai multe dintre cazuri identificarea părţilor din recoltă infestate de Aspergillus a fost făcută chiar când porumbul era încă pe câmp, trecându-se la “izolarea” loturilor compromise şi la operaţiunile de curăţare prin care parţial au fost recuperate pentru consumul furajer. De asemenea, a fost monitorizată calitatea furajelor pentru a se identifica părţile din recolta strânsă de pe câmp infestată de Aspergillus pe perioada depozitării – şi în aceste cazuri trecându-se la “izolarea” acestora de cantităţile care urmau să ajungă la fermele de animale.

În foarte puţine cazuri aflatoxina a ajuns până în cutia de lapte pusă la vânzare pe rafturile magazinelor – lucrul s-a întâmplat doar acolo unde sistemele de monitorizare a calităţii şi siguranţei recoltei şi furajelor, respectiv a produselor alimentare au funcţionat deficitar sau nu au existat.

Un exemplu din care se poate învăţa
Seceta din vara trecută a creeat condiţii favorabile ciupercilor Aspergillus şi în Statele Unite, unde aproape jumătate din recolta de porumb din statul Missouri a fost infestată, nivelul aflatoxinei depăşind limitele stabilite de Departamentul Agriculturii al SUA (USDA) pentru utilizarea în hrana animalelor, apărând o dublă problemă, pe de o parte pentru silozurile locale din circuitul producerii de bio-combustibil, care s-au trezit că nu au capacităţi pentru o cantitate peste aşteptări, şi pe de altă parte pentru fermieri care au fost nevoiţi să cumpere nutreţ din alte state unde acesta era “sigur”.

În ciuda costurilor mai mari pe care le-au avut cu achiziţia de nutreţ “sigur” fermierii din Missouri nu au fost ulterior nevoiţi să arunce pe câmp niciun litru de lapte pentru că din fermele lor către procesatori a plecat doar materie primă conformă cu standardele de siguranţă alimentară evitând apariţia unei crize a laptelui toxic pe piaţă, cu pierderi directe mult mai mari, atât pentru ei cât şi pentru producătorii de lactate.

Două exemple de “aşa nu” – Serbia şi România
Serbia şi România sunt două dintre puţinele cazuri în care problema porumbului infestat cu Aspergillus a generat o criză a laptelui “toxic” pe piaţă.

Atât în Serbia cât şi în România au fost găsite cantităţi semnificative de produse lactate în care nivelul de aflatoxină era peste limita maximă admisă la nivel european (0,05 μg/kg, potrivit Regulamentului (CE) Nr. 1881/2006) – în Serbia, potrivit testelor făcute de autorităţile naţionale de siguranţă alimentară nivelul era de 5 ori mai mare. Probleme s-au găsit la mai multe branduri naţionale care s-au aprovizionat cu lapte brut de la ferme locale în care animalele au fost hrănite cu furaje provenind din recolta de porumb din ţările respective.

Nivelul ridicat de aflatoxină peste limita maximă admisă, şi numărul mare al producătorilor sub mărcile cărora s-au identificat produse cu probleme a făcut ca situaţia să fie mai gravă ca în alte ţări – pentru că nu se putea vorbi despre ceva izolat. În condiţiile în care consumatorii au intrat în panică vânzările de produse lactate au scăzut nediferenţiat – fiind afectate atât mărcile care au oferit produse “toxice” cât şi cele care ofereau, aşa cum a rezultat în urma controalelor, produse “sigure”, indiferent de naţionalitatea producătorului.

Cine a pierdut – producătorii locali, în principal
Producătorii de lactate şi crescătorii de vite au suferit greul pierderilor rezultate din scăderea vânzărilor la raft, respectiv de scăderea comenzilor de lapte brut de la fermă. În Serbia, pe durata a trei săptămâni (s2feb-s1mar), cât a durat o adevărată isterie a laptelui “toxic” vânzările de lapte de consum şi lactate au scăzut cu 90%, iar comenzile de lapte brut către ferme cu 50%. Şi în România, producătorii şi mai ales fermierii – au înregistrat pierderi cel puţin egale, unele unităţi chiar de 100%.

Cine a câştigat – oare chiar a câştigat cineva?

Atât în Serbia cât şi în România au existat reprezentanţi ai fermierilor care au acuzat faptul că a fost vorba despre o criză “înscenată” în beneficiul producătorilor de lapte şi lactate străini cu complicitatea autorităţilor.

Singurele lucruri certe în raport cu cele două părţi vizate sunt următoarele – pe durata “isteriei” au fost afectate toate brandurile oferind produse de lapte şi lactate indiferent de naţionalitate, companiile locale şi nu marile firme internaţionale fiind de regulă – cazul Serbiei – cele care au mizat în campaniile lor de promovare pe timpul crizei pe faptul că materia primă pe care o folosesc vine din afara ţării – Ungaria, Bulgaria şi chiar… România; autorităţile din cele două ţări au gestionat prost criza laptelui “toxic” comunicând insuficient şi ineficient mesajele aşteptate de consumatorii îngrijoraţi şi fără să ţină seama de efectele economice pe care lipsa informaţiilor sigure le poate avea asupra vânzărilor şi comenzilor.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!