• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PREȚURI LA POMII FRUCTIFERI. Cât costă PUIEȚII la pepiniere private și STAȚIUNI DE CERCETARE!

    agrointeligenta.ro -

    Este bine știut că înainte de sezonul rece este recomandată plantarea pomilor fructiferi ce urmează să rodească în anii următori. Pentru fermierii care vor să înființeze o plantație pomicolă, Agrointeligența-www.agrointel.ro a luat detalii de la pepiniere care se ocupă cu producerea materialului săditor din diverse regiuni ale țării. 

    Pomicultura începe să se dezvolte, iar producătorii de material săditor fac oferte cumpărătorilor pentru a-i atrage să înființeze plantații cât mai mari cu cât mai multe soiuri. Tot materialul săditor pe care îl prezentăm este aclimatizat și la un preț corect pentru comercianți și pentru beneficiari. 

    În această perioadă și pepinierele private sau cele se stat se întrec în oferte și aplică reduceri. Agrointeligența – www.agrointel.ro vă prezintă șase dintre ofertele unor pepiniere și institute de cercetare de la noi din țară. De specificat că prețurile suferă modificări în general când comanda de pomi fructiferi ”sare” de 1000 de bucăți.

    Pepiniera Roman Afumați

    Pepiniera Roman Afumați produce pomi fructiferi cu certificat de calitate. Produse şi servicii: pomi fructiferi, viţă de vie, arbuşti fructiferi, plante dendrologice, înfiinţare plantaţii pomicole, întreţinere, consultanţă de specialitate, amenajări.

    Iată care sunt prețurile pentru această pepinieră:

    Pomi fructiferi: 10-30 lei;
    Vița de vie: 7 lei atât pentru soiurile de masă cât și pentru soiurile de vin;
    Arbuști fructiferi 1-10 lei;
    Goji: 10 lei;
    Aronia: 20 lei;
    Cătină: 15 lei;
    Kiwi: 45 lei;
    Citrice: 360-460 lei.

    Pentru oferta completă puteți vizita site-ul Pepiniera Roman!

    Pepiniera Szekely Aiud

    În 14 ani de experiență în domeniul pomiculturii au onorat comenzi în toată țara. Proveniența materialului săditor este din producție proprie, acesta fiind controlată și garantată de Institutul Național de Control al Semințelor și Materialului Săditor. Pepiniera Szekely din Aiud oferă o gamă largă de pomi fructiferi, trandafiri, viță de vie și arbuști fructiferi.

    Iată care sunt prețurile pentru această pepinieră:

    Pomi fructiferi: la bucată 9 lei; Engros: la rădăcină liberă 8 lei;
    Vița de Vie: 6 lei;
    Arbuști fructiferi: 5 lei;
    Trandafiri: 4 lei.

    Pentru oferta completă puteți vizita site-ul Pepinierei Szekely Aiud!

    Pepiniera Botoșani

    Pepiniera Botoșani oferă suport tehnic de specialitate prin pentru cei interesați de materialul săditor prin inginerul Bigu Lenuța.  Materialul saditor este cerificat fitosanitar și este adaptat condițiior pedoclimatice din țara noastră.

    Iată care sunt prețurile pentru această pepinieră:

    Pomi fructifer: 13 lei/bucată. Varietatea de pomi fructiferi pe care o oferă Pepiniera Botoșani este alcătuită din: măr, păr, prun, cireș, vișin,cais, piersic, gutui, nuc selecționat, nectarin;
    Viță de Vie: 10 lei/bucat. Soiurile ce sunt comercializate sunt: soiuri de masă (Perla de Csaba, Moldova, Afuz ali, Cardinal, Muscat de Hamburg, Victoria), soiuri pentru producerea vinului ( Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Merlot, Fetească neagră) cât și soiuri de struguri fără sâmbure( Sultanina, Attika, Crimsson).

    Pentru oferta completă puteți vizita site-ul Pepinierei Botoșani!

    Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa – Bucureşti

    Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, conservă în colecţiile naţionale tezaurul genetic pentru speciile cais, piersic şi nectarin, cantonate în zona de sud a României, tezaur concretizat în peste 655 fenotipuri de cais şi 950 fenotipuri de piersic şi nectarin.

    În toţi aceşti ani, cercetătorii staţiunii, inginerii, tehnicienii, muncitorii, şi-au adus contribuţia prin crearea de soiuri noi de cais (Dacia, Olimp, Roşii de Băneasa, Excelsior, Favorit, Comandor, Rareş, Carmela, Viorica, Valeria, Nicuşor, Adina), piersic (Splendid, Flacăra, Superba de Toamnă, Triumf, Congres, Victoria, Alexia, Amalia, Antonia, Eugen, Dida) nectarin (Tina, Mihaela), prun, vişin (Nana), tehnologii pentru cultivarea pomilor în sistem intensiv şi gospodăresc, a căpşunilor şi arbuştilor fructiferi şi ornamentali, precum şi pentru producerea de material săditor pomicol şi ornamental.

    Prețul pomilor fructiferi variază în fucție de soi, prețurile variază de la 12 la 20 de lei, pomii la 20 de lei, sunt deja în anul 4 de vegetație.
    Material săditor de arbori, arbuști ornamentali și fructiferi. Prețurile aferente se află în intervalul 1-75 lei bucata.

    Pentru oferta completă puteți vizita site-ul Stațiunii de Cercetare Băneasa.

    Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Constanţa

    Sediul central al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa este în localitatea Valu lui Traian, la 12 km de Constanţa, pe şoseaua Constanţa-Bucureşti. Staţiunea funcţionează în subordinea Academiei de Ştiinte Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” – forul ştiinţific naţional în domeniul agriculturii şi în directa coordonare a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni, Argeş.

    Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Constanţa vinde pomi fructiferi din producție proprie, indiferent de specie, la prețul promoțional de 15 lei/bucata.

    Pentru oferta completă puteți vizita site-ul Stațiunii de Cercetare Constanța. 

    Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultura și Vinificație Blaj

    Staţiunea dispune de o suprafaţă totală de 895 ha, aparţinând, conform HG 517/1999, domeniului public şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul sectoruuil de cercetare ştiinţifică şi transfer a rezultatelor cercetării cu 9 profile de cercetare și sectorul de dezvoltare, cu ferme pilot, pentru verificarea rezultatelor cercetării în vederea transferului spre unităţile productive.

    O latură importantă a activităţii staţiunii a reprezentat-o şi o reprezintă în continuare, verificarea şi generalizarea rezultatelor cercetării, introducerea progresului tehnic în producţie, folosindu-se metode de difuzare şi aplicare a soluţiilor oferite de cercetare, care şi-au dovedit eficienţa.

    Pomi Fructiferi: 7 lei;
    Viță de Vie: 6 lei/bucata (negociabil peste 5000 butași);
    Arbori ornamentali: 15 lei. 

    Pentru oferta completă puteți vizita site-ul Stațiunii de Cercetare Blaj!

    Pepiniera Ema 

    Situată în localitatea Uzunu, Giurgiu, Pepiniera Ema este înființată în anul 2008. Specializată pe producerea de material săditor, aceasta produce anual pomi fructiferi altoiți, butași trandafiri altoiți, viță de vie altoită, arbuști fructiferi și arbuști ornamentali.

    Pomi fructiferi 10-12,5 lei bucata;
    Vița de vie 9 lei bucata;
    Arbuști fructiferi 3 lei bucata;
    Trandafiri 8 lei bucata.

    Pentru oferta completă puteți vizita site-ul Pepinierei Ema!

    Rețineți că pentru alegerea materialului săditor este important să consultați un specialist dacă dezvoltați o livadă mai mare sau să fiți atenți de unde cumpărați pentru că de multe ori, dacă nu achiziționați pomii din pepiniere autorizate, vă puteți trezi peste 4-5 ani fie că pomul nu fructifică, fie că nu este soiul pe care îl credeați.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA