• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DANIEL BUDA, tranșant la BRUXELLES: Această DECIZIE pentru SUBVENȚIILE AGRICOLE este NECONSTITUȚIONALĂ!

    Roxana Dobre -

    A devenit parcă un concurs de originalitate când vine vorba despre propuneri pentru modificarea modului în care se acordă subvențiile agricole prin noua Politică Agricolă Comună. Măsurile ce ar trebui să intre în vigoare începând cu anul de cerere 2020 au ajuns să fie, unele dintre ele, la limita constituționalității, amenințând să destabilizeze puternic piața agricolă la nivel european.

    Cele mai radicale propuneri sunt menite să stimuleze accesul tinerilor în agricultură, iar aici există riscul să fie dezavantajați fermierii cu experiență și care, pe lângă activitatea lor din fermă, încasează și pensie de la stat.

    După ce Agrointeligența – www.agrointel.ro v-a prezentat documentul oficial prin care în Parlamentul European s-a propus eliminarea subvențiilor agricole pentru pensionari (documentul oficial tradus în limba română îl puteți descărca de AICI), europarlamentarul  (PNL, PPE), membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, Daniel Buda a ridicat problema în cadrul dezbaterilor de la Bruxelles.

    Citiți și: 

    ”SE COACE” LA BRUXELLES: Fermierii care IAU PENSIE DE STAT, EXCLUȘI DE LA SUBVENȚIILE APIA!

    În cadrul ședinței Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a fost examinat proiectul de raport privind Punerea în aplicare a instrumentelor Politicii Agricole Comune pentru tinerii fermieri în UE după reforma din 2013. Discuțiile au fost multiple, legate în principal de fenomenul de îmbătrânire din mediul rural, precum și de nevoia identificării unor soluții prin care să se combată acest fenomen. În interventia pe care am avut-o, am subliniat importanța abordării unui astfel de subiect, însă, am dorit din capul locului să precizez faptul că nu putem fi de acord cu o limitare la accesul subvențiilor de către persoanele care beneficiază de pensie de la stat sau au altă formă de pensie. De altfel, acest lucru ar contraveni dispozițiilor constituționale din țara noastră și sunt convins că și altora, din alte state. Identificarea unor soluții care să stimuleze transferul exploatațiilor de la persoanele în vârstă către tinerii fermieri este cu totul altceva”, a arătat europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

    Daniel Buda subliniază că fenomenul acaparării terenurilor este unul care nu poate fi contestat, mai ales în statele din Estul Europei. ”Problema cea mai mare este însă aceea că acest fenomen de acapare nu doar că limitează accesul tinerilor la terenuri, dar ele nu sunt întotdeauna exploatate la un nivel la care ar trebui, proprietarii acestora fiind interesați de primirea subvențiilor și mai puțin de productivitate. Acest fenomen nu este întalnit doar în cazul marilor concentrații de terenuri, ci și în multe alte situații. Tocmai de aceea, a apărut necesitatea discutării în spațiul public a posibilității ca plata subvențiilor să fie condiționată de existența unei anumite producții”, explică reprezentantul României în Parlamentul European.

    În interventia mea, am apreciat că acest lucru este de discutat, dar în același timp trebuie sa fim extrem de atenți deoarece vorbim de condiții diferite care generează producții diferite. Un lucru este foarte clar: subvențiile agricole trebuie să ajungă doar la fermierii activi care într-adevăr muncesc, produc ceva și nu la cei care lasă terenul în pârloagă, mulțumindu-se doar să ia subvenția o dată pe an. Poate că mulți nu sunteți de acord cu acest lucru, dar a admite o altfel de abordare ar însemna că statul si Uniunea Europeană ar mai avea o categorie de asistați sociali, și anume, proprietarii de terenuri lăsate nelucrate. Aceste tipuri de terenuri oricum devin mai apoi sursă de boli si infecții pentru terenurile lucrate, generând cheltuieli suplimentare pentru cei care își lucrează terenurile. Oricum, o să vă țin la curent cu evoluțiile pe acest subiect”, a mai spus Daniel Buda.

    La nivel național, Ministerul Agriculturii a demarat consultarea publică cu organizațiile reprezentative și liderii din sectorul agricol pentru a transmite la Bruxelles un document oficial cu prioritățile pe care le susține țara noastră în cadrul noii PAC.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier cu 15 vaci: Am ieftinit brânza la 25 de lei kilogramul și lumea tot nu este mulțumită Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole Mesaje de Crăciun 2024: Cele mai frumoase urări și felicitări de Sărbători

    Ultimele știri

    Cum iese Dan Lăzărean în câștig cu legumele cultivate pe numai 1.300 mp Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți! Soia ia locul porumbului într-o fermă din Ucraina. Motivul? Seceta!