• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Contrafacerea semințelor pune în pericol producția agricolă

    agrointeligenta.ro -

    Fermieri, mare atenție în această perioadă! Culturile agricole ale anului 2018 și nu numai sunt puse în pericol de un fenomen periculos și extins împotriva căruia Alianța Industriei Semințelor din România luptă de mai mulți ani.

    Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) a tras încă din anul 2014 un semnal de alarmă asupra apariției pe piață a semințelor contrafăcute.

    „În sectorul agroalimentar este o cultură a legalității ce începe de la sămânță, care este primă veriga esențială în lanțul nostru alimentar. O țară ca România, cu o agricultură mereu în dezvoltare, nu poate și nu trebuie să tolereze această situație în care apar semințe contrafăcute tot mai des pe piață „, ne amintește Antonia Ivașcu, directorul executiv al AISR.

    Pentru a face cunoscute fermierilor diferitele aspecte ale contrafacerii semințelor certificate AISR a organizat „Ziua Semințelor Certificate”, care a avut loc la Centrul de Testare a Soiurilor Negresti, județul Vaslui in 2016 și la Braila și Craiova în 2017, in colaborare cu Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS) și Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (ITCSMS) Brăila și Dolj.

    Au avut loc discuții cu fermierii, distrubuitorii, companiile membre AISR asupra etapelor și formelor legale de certificare a semințelor, asupra elementelor de siguranță a ambalajelor semințelor , experții de la LCCMSMS și ITCSMS-uri răspunzând totodată întrebărilor adresate de fermieri în privința certificării calității semințelor.

    „Sectorul de semințe a devenit în ultimii ani victima contrafacerii. Conform datelor statistice, suprafețele cultivate cu semințe contrafăcute sau din hambar depășesc 35%. AISR împreună cu Ministerul Agriculturii a organizat in perioada 2015-2017 o campanie de conștientizare a fermierilor asupra importantei utilizării semințelor certificate și împotriva creșterii fenomenului contrafacerii, promovând diverse materiale specifice de informare, iar în urma acestei campanii procentul de utilizare a acestor categorii de semințe a scăzut cu 12-15%”, a mai menționat Antonia Ivașcu.

    Începând cu toamna anului 2017, AISR desfășoară un program de monitorizare a pieței semințelor din România.

    Programul de monitorizare a pieței de profil are la baza mai multe elemente:
    – Monitorizarea canalelor netradiționale de punere în circulație (comercializare/schimb/compensare) a produselor specifice;
    – Monitorizarea pieței de profil accentuând prețurile subevaluate în comparație cu prețul de vânzare „oficial”;
    – Monitorizarea pieței de profil având ca etalon particularitățile grafice ale ambalajului original, așa cum acestea sunt specificate de către titularul de marcă în România;
    – Monitorizarea pieței de profil prin compararea formei ambalajului/ recipientului original aprobat pentru România al fiecărui producător pentru produsele acestuia;
    – Monitorizarea pieței de profil accentuând produsele ale căror etichete sunt în altă limbă decât româna;
    – Monitorizarea pieței de profil prin identificarea, acolo unde este cazul, a comercianților neautorizați pentru punerea în vânzare de produse specifice;
    – Monitorizarea pieței de profil prin identificarea rutelor de intrare în țară, acolo unde este cazul, a produselor specifice.

    Activitatea de monitorizare are în vedere faptul că piața de semințe este o piață de nișă cu valoare adăugată mare și de interes economic.

    Contrafacerea de semințe este in fapt o concurență neloaială din cauza prețului mult mai mic, la care fermierii se expun.

    “Grupări infracționale care au ca “obiect de activitate”, furtul, producerea ilegală și contrafacerea semințelor în zonele cu activitate agricolă puternica, au apărut tot mai des. Au fost găsite pe piața semințe/saci care nu sunt originali, deci nu provin de la producător. Agricultorii trebuie să aibă în vedere faptul că, prin utilizarea semințelor contrafăcute apare riscul pierderii culturii, un posibil efect negativ asupra consumatorului. Unul dintre fenomenele care are impact asupra industriei de semințe este comercializarea semințelor de baza necertificate in tara noastră. Din păcate, nu este ușor de a da o dimensiune fenomenului, dar noi cunoastem faptul ca în unele zone, procentul este cu adevărat semnificativ și mă refer în special la Moldova, unde in fermele de mici dimensiuni înca sunt cultivate astfel de semințe. De exemplu, estimăm pentru grâu, o cultura importanta în România, faptul ca, acest comerț cu semințe de baz ă necertificate poate atinge chiar 20-40 %”, afirmă directorul executiv al AISR.

    Unul dintre obiectivele AISR este cel de a informa fermierii despre aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante, la toate semințele comercializate pe teritoriul României, pentru a asigura fermierilor o calitate bună conform standardelor europene a semințelor.

    Conform datelor rezultate din monitorizarea pieței, în primele 6 luni, se observă o creștere a cazurilor de contrafacere în perioda anterioară semănatului la toate speciile (cu procente mari la porumb, floarea soarelui și lucernă), cu preponderență în județele Botoșani, Sălaj, Neamț, Sibiu, Gorj, Dolj.

    “Din analiza efectuată rezultă faptul că , în viitor este foarte important că asociațiile de profil să fie unite și să informeze fermierii asupra riscurilor la care se expun prin cultivarea acestor tipuri de semințe. Trebuie să ne gândim la importanța calității recoltelor noastre, la originea produselor, să consolidăm ideea de sămânță certificată și beneficiile cultivării acestora”, susține directorul executiv al AISR.


    Te-ar mai putea interesa

    Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Ministrul Barbu – cel mai mare regret după primul mandat. ”Aștept o analiză de la Consiliul Concurenței” Florin Barbu vrea să crească subvenția APIA la hectar Subvenții APIA 2025. Data la care se reiau plățile către fermieri după Anul Nou