• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • „Sărbătoarea Cireșului” – succes la ediția a XII-a. Degustare cu 75 de soiuri

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Facultatea de Horticultură și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură, Vinificație și Pomicultură Pietroasa-Istrița, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, au organizat sâmbătă, pe 6 iunie, cea de-a XII-a ediție a „Sărbătorii Cireșului”, eveniment devenit deja o tradiție pentru pomicultura românească.

    Ajunsă la cea de-a XII-a ediție, „Sărbătoarea Cireșului” a avut ca obiectiv promovarea soiurilor românești de cireș și sprijinirea pomicultorilor prin diseminarea celor mai noi informații privind tehnologiile moderne de cultură, adaptate provocărilor actuale din agricultură.

    Manifestarea a reunit la Pietroasa-Istrița cadre didactice, cercetători, fermieri, studenți și numeroși vizitatori din întreaga țară, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență între specialiști și producători, precum și o oportunitate de promovare a celor mai valoroase creații pomicole.

    Citiți și: Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” a fost reprezentată de președintele instituției, prof. dr. Florin Stănică (foto stânga)

    Degustare comparativă cu 75 de probe de cireșe

    Punctul central al evenimentului l-a constituit degustarea comparativă a 75 de probe aparținând unor soiuri și selecții românești și străine. Acestea au fost evaluate de 137 de jurați, care au apreciat atractivitatea, gustul, culoarea, textura și aroma fructelor.

    Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” a fost reprezentată de președintele instituției, Prof. dr. Florin Stănică, și de vicepreședintele acesteia, Prof. dr. Dorin Sumedrea. Cercetătorii din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni, Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa-București și Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița au participat cu peste 20 de probe de cireșe, numeroase dintre acestea regăsindu-se în topul preferințelor exprimate de fermieri și consumatori.

    Citiți și: Livada care și-a deschis magazin la poarta fermei! Prețul cireșelor direct de la producător!

    Sărbătoarea Cireșului 2026

    Sărbătoarea cireșului – o tradiție care promovează fructele românești

    Prin rezultatele prezentate și interesul deosebit manifestat de participanți, evenimentul a evidențiat contribuția esențială a cercetării horticole românești la introducerea în plantații a unor soiuri performante, adaptate cerințelor pieței și condițiilor climatice actuale.

    Devenită o sărbătoare emblematică a începutului de vară, „Sărbătoarea Cireșului” promovează gustul autentic al fructelor românești, susține producătorii locali și aduce în prim-plan rolul cercetării și inovării în dezvoltarea unei agriculturi competitive și durabile. Pentru cei prezenți, evenimentul a reprezentat nu doar o degustare de fructe, ci o experiență complexă, care îmbină știința, tradiția, natura și pasiunea pentru horticultură.

    Te-ar mai putea interesa

    Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot Șoc pe piața utilajelor agricole! ANAF desființează ”facturile externe” și impune plata TVA în România Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație

    Ultimele știri

    Fermierii – scrisoare către președintele Dan și premierul Bolojan! Cuantumul pe hectar ce trebuie clarificat! Prima țară UE care a adoptă o lege cu cote fixe de îngrășăminte pentru fiecare fermă Prețurile la grâu și porumb, la un pas de picaj? Declarațiile lui Vladimir Putin au impactat direct bursele Pas important pentru deblocarea exporturilor de ovine. Anunțul ministrului Tanczos Barna Soi sau hibrid de orz? Când vrei mai mult de la fiecare hectar