• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Creșterea iepurilor: 10 sfaturi utile pentru începători

    agrointeligenta.ro -

    Sfaturi pentru începerea unei afaceri cu creșterea iepurilor. De la hrănirea și adăpostul iepurilor, până la tratamente și creșterea efectivelor, fiecare aspect este esențial. Și totul pornește cu achiziția primilor iepuri, care nu trebuie să fie direct pui.

    Dima Cioaric, crescător de iepuri din Republica Moldova, a transmis Agrointeligența – AGROINTEL.RO un articol în care prezintă celor interesați de o afacere cu iepuri care sunt primii pași în această direcție. Recomandările lui Dima Cioaric sunt utile și celor care vor să crească iepuri din pasiune, pentru expoziții sau pentru autoconsum.

    Iată 10 pași ce trebuie analizați ÎNAINTE  de a începe să creșteți iepuri:

    1) Achiziția puilor de iepuri

    Când vine vorba de procurarea iepurilor, majoritatea doresc să cumpere pui de iepuri cu vârste între 30 zile  și 60 zile.
    Această decizie este un greșită, iepurașul mic de 30 de zile încă nu este destul de dezvoltat pentru a crește singur. La o vârstă așa fragedă, sistemul digestiv al iepurașului nu e capabil încă să prelucreze toată hrană calitativ și există riscul de a se îmbolnăvi de coccidioza și să piară.

    Faptul că nu trebuie să cumpărați iepuri foarte mici nu înseamnă că trebuie să luați un exemplar de 1 an sau 2 ani. Cel mai recomandat este ca la achiziția iepurilor aceștia să aibă minim 2 luni și maxim 4 luni, în funcție și de rasă.

    2) Adăpostul iepurilor

    Când procurați iepurii, în primul rând gândiți-va unde îi veți ține. Din start trebuie să pregătiți niște cuști care respectă normele de bunăstare, apoi veți mai avea nevoie de hrană și să aveți în vedere unde vor fi poziționate în cușcă hrănitoarea și adăpătoarea. Trebuie totul gândit și plănuit că iepurașul să aibă toate condițiile necesare pentru trăi.

    3) Rasa iepurilor

    Înainte de a procura iepurii, gândiți-va din start ce așteptări aveți de la ei. Analizați dinainte ce fel de exploatație vreți să dezvoltați: dacă creșteți iepuri pentru pentru consum, pentru blană sau decorativi? Analizați mai întâi câteva rase și alegeți-o pe care care răspunde nevoilor dumneavoastră.

    4) Numărul de exemplare

    Multe persoane se gândesc din start să procure cât mai mulți iepuri, să îi înmulțească și după să scoată bani din asta pentru că au văzut la unii crescători din mediu online (Facebook, Youtube etc.) că au dezvoltat o afacere cu creșterea ieopurilor.Pentru a ajunge la un număr mare de iepurași trebuie să începeți de la număr mic, pentru a cunoaște bine rasa, pentru a învață la general cum să îi crești corect, ce condiții trebuie să aibă. Aici e o responsabilitate foarte mare când ai mai multe capete în cuști. Iepurii se înmulțesc foarte rapid dar să nu uităm că pot să piară și foarte rapid.

    5) ”Servicii” de împerechere

    Deseori se face această greșeală: vine vecinul cu o femelă pentru a o împerechea cu masculul care îl aveți acasă. Acesta este un lucru riscant, femela poate arată bine la fizic dar nu știm ce virus poate avea, așa că în urma acestei împerecheri puteți să aveți chiar pierderi de efective. Cel mai bine este ca iepurii pe care îi aveți să nu aibă contact cu iepurași străini și să îi împerecheați doar pentru dvs.

    6) Curățenia la iepuri

    Dacă ați decis să creșteți iepuri într-o încăpere, este foarte important să le asigurați toate condițiile. Iarna putem spune că este mai simplu, dar vara, încăperea este obligatoriu să fie ventilată pentru a fi eliminate toate mirosurile neplăcute și umiditatea. Pe lângă această ventilație este necesar să facem și curățenie zilnic.

    7) Hrănirea iepurilor

    Deseori crescătorii începători hrănesc iepurașii cu multă verdeață și cu prea multă hrană suculentă, ceea ce conduce deseori la coccidioză. Studiați sau consultați-vă cu crescători cu experiență pentru a stabili încă de la început rația și tipul de hrană pe care o veți asigura iepurașilor, în funcție de posibilități, de vârsta acestora și de scopul creșterii lor.

    8) Împerecherea iepurilor

    De multe ori am auzit că pentru împerecherea iepurilor trebuie să îi lași în cușcă împreună de 2-3 zile sau în alte cazuri mai mult. Această este cea mai mare greșeală. Monta iepurilor trebuie mereu supravegheată, nu este nimic complicat și nu durează atât de mult timp (3-4 sărituri).

    9) Vaccinarea iepurilor

    Sunt sigur că cunoașteți crescători care nu vaccinează iepurii sau persoane care vă spun că au crescut iepurii cu ceva timp în urmă și nu i-a vaccinat și nu au mai murit au fost sănătoși și nu s-a complicat cu această procedură. Ca iepurașii să fie sănătoși, ei au nevoie de tratamente preventive făcute la timp.

    10) Responsabilitate și Răbdare

    Cred că cel mai important pas pentru fiecare crescător începător este să fie responsabil și răbdător. Nimic nu se face peste noapte și până a ajunge în vârf e posibil să și cazi. Tuturor începătorilor vreau să le spun: pentru a avea iepurașii sănătoși și cât mai mult ei au nevoie de: hrană calitativă, apă curată, curățenie și vaccinați la timp, dacă o să urmați aceste 4 principii de baza o să aveți parte de succes și pentru că dvs. să cunoașteți aceste principii aveți nevoie de INFORMARE.


    Te-ar mai putea interesa

    Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție