• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Roadele bogate ale toamnei: 1.200 de culegători forfotesc zi şi noapte la podgoria Jidvei

    agrointeligenta.ro -

    La Jidvei se desfăşoară zilele acestea recoltatul strugurilor de pe cele peste 2.000 de hectare de vie, aproape în totalitate plantaţii tinere.

    La vremea culesului, participă în aceste zile peste 1.200 de localnici, antrenaţi la recoltatul manual. Se lucrează zi lumină, cu toate forţele, în toate fermele în care strugurii au ajuns la maturitate. Dar recoltatul se desfăşoară şi noaptea, când intră în „brazdă” cele cinci combine de strâns struguri, de mare productivitate. Recoltatul pe timp de noapte a fost impus de vremea extrem de călduroasă din această vară fierbinte şi asta e soluţia pentru a păstra calitatea strugurilor, a aromelor în special, dar şi a zaharurilor acumulate.

    „Producţia este foarte bună, anul acesta a ţinut cu noi, viticultorii, a plouat la timp, soarele a fost şi el mai aproape de noi, astfel că natura ne-a ajutat să putem efectua la timp toate tratamentele şi lucrările. Dar anul acesta, calitatea strugurilor este cu totul şi cu totul remarcabilă”, a declarat pentru blajinfo.ro directorul tehnic al companiei Jidvei,  ing. Marin Cucură.

    Vinurile companiei, premiate în Japonia

    O confirmare a prestigiului de care se bucură vinurile de Jidvei a venit în aceste zile din îndepărtata Japonie. Aici a avut loc Concursul Mondial de vinuri „Japan Wine Challenge”. La acest concurs, compania Jidvei a trimis şapte vinuri, cinci dintre ele fiind medaliate. Astfel, au fost premiate vinurile Riesling Târnave Castle 2011, Owners’ Choice Maria Fetească Alba 2012, Sauvignon Blanc Nec Plus Ultra 2012, Roze Nec Plus Ultra 2012 şi Romantine Extra Brut. Aşadar, la Jidvei, pe Târnave, anul viticol 2013 are toate atuurile pentru a se impune ca un an vinos de excepţie, atât prin cantitate dar mai ales prin calitatea strugurilor şi a vinurilor care au în recolta acestui an struguri foarte bogaţi în arome şi zahăr, bine şi frumos copţi sub soarele Jidveiului şi în climatul excepţional de favorabil de pe Târnave.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till