Strategii de afaceri

Evaluarea specialiștilor: În 4-5 ani, familia Băsescu își va recupera investiția făcută în terenuri agricole

Cât de inteligentă este astăzi investiţia în agricultură şi ce profit aduce o fermă ca cea cumpărată de fiica preşedintelui Traian Băsescu în Călăraşi, experţi evaluatori şi agricultori au calculat pentru money.ro.

Multă lume a fost revoltată şi se întreabă cum de a fost posibil ca o bancă să crediteze cumpărarea unui teren arabil cu un milion de euro, în timp ce oamenii obişnuiţi nu pot obţine un banal credit pentru Prima casă. Foarte simplu. Terenurile arabile au devenit cea mai fierbinte destinţie pentru plasamente. Experţii consultaţi au declarat că investiţiile în agricultură sunt plasamentele vedetă, pentru care multe bănci au deschidere, iar unele chiar se bat pentru clienţi.

Valoarea pământurilor va crește de 2-3 ori în 10 ani

Porivit experţilor, valoarea unei suprafeţe comasate de teren arabil va creşte în zece ani de două-trei ori, prin urmare pentru bancă acesta este plasamentul cu cel mai mic risc existent pe piaţa de creditare.

Expertul evaluator, Adrian Crivii, proprietarul Darian, cea mai mare companie de evaluare cu capital autohton din România, spune că o investiţie în parametrii descrişi ca în cazul celei realizate de familia Băsescu este una dintre cele mai inteligente.

La o recoltă de 7-8 tone de grâu pe hectar, vândută la timpul potrivit, atunci când preţul creşte, cred că un investitor îşi poate recupera toată investiţia în 4-5 ani. “Spuneţi-mi în ce alt domeniu poţi obţine un astfel de randament”, întreabă Adrian Crivii.

Ştefan Poenaru, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri arabile din zona Bărăgan spune despre investiţia prezidenţală de la Călăraşi că este foarte bună. “Recomand tuturor românilor cu bani să cumpere terenuri arabile şi s-o facă cât mai repede, pentru că nu a mai rămas mult până la liberalizarea pieţei funciare”.

Despre ferma Băsescu

Pentru zona Bărăgan, ferma cumpărată de fata preşedintelui este una mică, spune Ştefan Poenaru, dar optimă din punct de vedere economic. “Cu consiliere înţeleaptă poate fi lucrată cu trei oameni şi să aducă un profit anual de 300.000 de euro din activitatea de producţie, fără subvenţie. Cu subvenţie, profitul net ar ajunge la 350.000 de euro pe an, a calculat latifundiarul Ştefan Poenaru. Ceea ce înseamnă că în cel mult 4 ani, fiica preşedintelui ţării va fi capabilă să ramburseze anticipat creditul pe 30 de ani luat pentru cumpărarea terenului.

Dacă investiţia are scop speculativ, cred că familia Băsescu îşi va recupera integral banii mai devreme.

“Cred că după liberalizare preţul terenurilor arabile va creşte anual cu circa 10%, declară Poenaru. Mi-aş dori ca tot mai mulţi notari români să procedeze la fel şi să investească în terenuri arabile”, a încheiat Ştefan Poenaru.

300 de hectare la Călărași

După cum se ştie deja, fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a achiziţionat în luna septembrie 300 de hectare de teren agricol în comuna Nana din judeţul Călăraşi. Suprafaţa de teren a fost dată în arendă. Achiziţia a fost făcută prin contractarea unui credit agricol. Ieri, Ioana Băsescu a confirmat că a cumpărat 290,41 hectare de teren agricol în judeţul Călăraşi.

“În data de 9 septembrie 2013, am achiziţionat un teren în suprafaţă de 290,41 ha, în judeţul Călăraşi,de la o societate românească având asociat unic un cetăţean italian. Terenul a fost plătit dintr-un credit bancar ipotecar în valoare de 1.028.507,55 euro şi din surse proprii până la concurenţa sumei de 1.306.845 euro , adică suma de 278.337,45 euro”, a arătat Ioana Băsescu într-un comunicat.

Ea menţionează că preţul negociat a fost de 4.500 de euro pe hectar, iar impozitul pe transferul proprietăţii a fost achitat de vânzător. Creditul a fost contractat în condiţiile pieţei şi în limitele legislaţiei în vigoare, pe 30 de ani, cu scopul achiziţionării unui teren agricol şi va fi rambursat în rate lunare.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


Scrie un comentariu