Producție așa și-așa la fermele de pepeni din Bărăgan. Familia Pungă: Am reușit să vindem deja 90% din recoltă pentru că avem doar soiuri care se cer pe piață

Cultivarea pepenilor face parte dintre afacerile agricole afectate anul acesta de vremea capricioasă care și-a lăsat amprenta asupra plantațiilor din toată țara. Deși producțiile nu sunt la nivelul celor de anul trecut, cultivatorii de pepene spun că vor reuși totuși să scoată profit. Partea bună este că marile lanțuri de magazine sunt interesate să cumpere fructele românești, așa că recolta își găsește ușor cumpărători.

În comuna Victoria din județul Brăila, familia Pungă (foto sus) a cultivat anul acesta 20 de hectare cu pepene și apreciază că producția medie va fi de circa 40 de tone la hectar. Mai puțin decât în 2013, când în Câmpia Bărăganului s-au obținut 50-55 de tone la hectar.

Afectați de diferențele mari de temperatură zi-noapte

”În partea noastră nu au fost probleme cu ploile, dar au fost diferențe mari de temperatură între zi și noapte. Am avut nopți foarte friguroase în luna mai, fenomen meteo care a afectat dezvoltarea plantelor în câmp”, a declarat Darius Pungă (foto jos) pentru Agrointeligența. Tânărul licențiat în Drept spune că, deși cariera în avocatură este pasul firesc, nu exclude ca, peste ani, să se dedice agriculturii. În prezent, însă, preferă doar să își ajute tatăl, cel care se ocupă de partea de producție, iar restul responsabilităților din fermă se împart în familie.

Darius PungaFamilia Pungă lucrează aproape 800 de hectare, din care cea mai mare parte sunt cultivate cu cereale. Totuși, din 1993, de când au început să cultive și pepeni, suprafața alocată acestora a crescut.

”Am încercat multe soiuri, hibrizi. Am avut inclusiv pepeni fără semințe, însă atunci când i-am cultivat noi, nu se cereau. Acum am văzut că se vând în marile magazine și poate se vor schimba gusturile consumatorilor. În prezent, am ales să avem pepeni care se cer pe piață: pepene vărgat, pepene negru și pepene galben”, a explicat Darius Pungă care este politica familiei sale în privința culturii de pepeni.

Munca la câmp începe în luna aprilie și pepenilor le trebuie 90 de zile să dea primul rod. Darius spune că pentru a avea o producție bună, la fel ca și în anii trecuți, familia sa a avut grijă să ofere culturii tot ce trebuie, inclusiv irigații la timp.

În acest context, este normal ca familia Pungă să își dorească să obțină un preț corect pentru pepenii acestei veri. Până acum, a reușit să vândă 90% din primul lot la un preț ce variază acum între 0,4 și 0,5 lei pentru un kilogram.

”Am vândut către intermediari, către platforme care aprovizionează marile rețele de retail din România. Pepenii produși de familia noastră au ajuns în magazinele Kaufland, Carrefour și Lidl. Față de alți ani, am simțit mai multă transparență pe piață și sperăm ca prețurile să se mențină și în perioada următoare”, a declarat și Cezar Pungă (foto jos).

În 2013, pepenii din localitatea Victoria au mers inclusiv la export, în Ungaria și Polonia.

Înființarea unui hectar de pepeni, peste 1.500 de euro

Cezar PungaPentru a obține rod bun, familia Pungă nu folosește semințe din pepenii fermei, ci preferă să apeleze la un producător specializat cu care colaborează de mulți ani.

”În acest fel, avem mereu plante viguroase și fructe mari, de calitate. Ca să îți poți vinde recolta în profit, trebuie să investești în înființarea culturii. Cu costul foliilor, al tunelului (arcuire din folie care asigură temperaturi mai mari pentru plantele din câmp), fertilizări și toate tratamentele contra dăunătorilor, ajungem la 1.500 de euro fără a socoti irigațiile, pentru care nu se acordă nici o facilitate de la stat”, explică Darius Pungă.

Având în vedere investiția făcută și recolta mai mică decât în 2013, familia Pungă și-ar dori ca restul cultivatorilor de pepeni să nu cedeze în fața intermediarilor. Anul trecut, când oferta a fost bogată, fermierii au ajuns să vândă en-grosiștilor și cu 0,20 de bani pe kilogram. Adică în pierdere!

”În Câmpia Bărăganului mai sunt agricultori cu pepeni, dar nu există nici o organizare, nici o asociere pentru a ne vinde mai bine producția. Noi am fi deschiși să facem parte dintr-o astfel de structură, cu condiția ca aceasta să fie transparentă, corectă”, spune Darius.

Cu o experință de peste 20 de ani în cultivarea pepenilor, familia Pungă are câteva sfaturi pentru cumpărători, la ce să fie atenți pentru a alege fructele delicioase și proaspete. Astfel, NU cumpărați pepeni care:

***Au o culoare mai galbenă (semn că sunt culeși de mult timp)
***Prezintă lovituri la nivelul cojii (semn că ar putea avea gustul alterat)
***Au coaja cu aspect stafidit (alt semn că sunt vechi)
***Au codița uscată, cu excepția celor care sunt comercializați în hypermarketuri. Acestea au spații de depozitare la rece și pot păstra pepenele proaspăt mai mult timp.

Mai multe imagini și datele de contact ale familiei Pungă găsiți pe Facebook/Pepeni România

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*