• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tăieri și alte lucrări la zmeur după recoltare

    Roxana Dobre -

    Lucrări la zmeur după recoltarea fructelor: tăieri de întreținere, dirijarea pe spalieri, udarea sau curățarea buruienilor, au un rol important în această perioadă.

    Arbuștii fructiferi se numără printre plantele mai puțin pretențioase culturi față de sol, insolație, chiar și față de îngrijirile culturale. Ei suportă bine semiumbra, gerurile mai mari, mai puțin însă temperaturile în exces de vară, uscăciunea, ca și solurile compacte, argiloase, grele. Este și cazul zmeurei, cultură extrem de profitabilă și tot mai des cultivată în ultimul timp. După ce zmeura este recoltată, cultura are nevoie în continuare de atenție specială și îngriji.

    Zmeur – lucrări după recoltare. Curățarea de buruieni

    Este foarte important ca o plantație de zmeur să fie menținută curată, adică să nu se îmburuieneze.

    “La această cultură nu avem posibilitatea să facem cu acea folie de plastic, ca la căpșuni, pentru că nu ne permite tehnologia de cultură. Zmeura emite drajoni care sunt, de fapt, planta ce urmează să rodească anul următor”, ne-a explicat dr. ing. Marius Roman, proprietarul pepinierei autorizate din comuna Valea Măcrișului, județul Ialomița.

    Zmeur – lucrări după recoltare. Udarea

    El spune că este foarte important în perioadele acestea secetoase, zmeura fiind o plantă cu sistemul radicular destul de superficial, să întreținem aportul de apă în sol adică să o udăm de fiecare dată când este nevoie, chiar dacă nu mai este pe rod.

    Zmeur – lucrări după recoltare. Curățarea

    Planta trebuie îngrijită astfel ca să poată intra fortificată în iarnă adică să nu degere. În plus, se elimină acele tulpini care au fructificat adică planta veche și în plus drajonii care sunt foarte deși se mai răresc. Deoarece drajonează puternic și invadează terenul, fiind și foarte rapace, zmeurul nu se cultivă printre pomii tineri.

    În grădina casei se poate planta lângă garduri sau ziduri, separate de restul grădinii prin alei pietruite. Fiecare plantă de zmeur plantată inițial emite drajoni din rizom, care ocupă spațiul dintre platele vecine, formând benzi. Lățimea optimă a acestor benzi este de 40-50 cm.

    Zmeur – lucrări după recoltare. Dirijarea pe spalieri

    Atât zmeurul cât și murul fiind plante care au nevoie de susținere, trebuie sprijiniți pe spalieri cu sârmă sau pe araci. În cazul spalierului, se folosesc stâlpi din beton sau din lemn și 2-3 sârme ca la vița de vie, prima la 60 cm de sol, iar a doua și eventual a treia la 60-70 cm între ele.

    “Trebuie palisată cultura adică dirijată pe sârme ca să nu se aplece când fructifică pentru că sub greutatea fructelor planta se apleacă și fructele intră în contact cu solul, se deteriorează se murdăresc sau se pot strica. Aceste sârme trebuie verificate acum după recoltare și primăvara după ce se retrage zăpada”, ne-a mai explicat Marius Roman. Fructificare plantelor areloc din primul an de la plantare. Recolta anuală, în creștere de la an la an, pe primii 4-5 ani, se ridică treptat, pentru o suprafață să zicem de de 500 mp de teren, la cel puțin 500-600 kg fructe și se meține în continuare, timp de 12-15 ani.

    Tăierile de întreținere la zmeur

    Tăierile de întreținere la zmeur includ trei operațiuni:

    • Suprimarea de la bază a tulpinilor uscate, începând cu anul 2, care au fructificat.
    • Tăierea, tot la bază, a tulpinilor anuale debile, cu înălțimea sub 1 m, care sunt slab productive
    • Scurtarea cu 10-20 cm a vârfurilor tulpinelor anuale reținute, astfel ca acestea să rămână cu o înălțime de 1, 60 – 1,80 m. Scurtarea puternică a tulpinelor anuale sub 1,20 înălțime reduce considerabil producția de fructe, întârzie înfloritul și coacerea fructelor, deoarecere mugurii micși (de rod) din jumătatea superioară a tulpinilor sunt mai bine dezvolați și pornesc mai de timpuriu în creștere primăvara. La un metru liniar de bandă trebuie să fie 18-20 tulpini. Tulpinile din afara benzii se suprimă. Se face și scurtarea vârfurilor slab dezvolatate și lemnul insuficient maturizat, din care cauză adeseori degeră.

    Important : Zmeurul se poate transplanta și în plină producție fără a-și pierde recolta în anul respectiv.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului